miercuri, 30 aprilie 2014

Traseismul politic în secolul XIX

Iată un problem psicologic ce merită atenție și a cărui fenomenologie, a cărui serie de evoluțiuni, o vom împărți în următoarele stadii:

Stadiul întâi. Stare nervoasă de superescitare a instinctelor conservatoare c-o nuanță de feudalism. Confundare lesne de înțeles, deși eronată, a binehrăniților Pătărlăgeni cu marii criminali ai tragediilor lui Shakespeare, cu Macbeth, sau cel puțin cu Hodel, Nobilng și Rusacov. Partidul roșu și Vetljanca sunt încă sinonime.

D. Brătianu, un fin cunoscător de oameni, deduce din această superescitare că conservatorul nostru are multă stofă de om de stat, dar nu i-o spune singur, căci nu se poate abține de la ironia de a pune pe onorabilul Costinescu să-i facă această declarație de dragoste. E întâiul moment de umilință în viața unui conservator adevărat, când suportă a fi lăudat de onor. Costinescu. Un amic răutăcios [î]l întreabă dac' ar primi un portofoliu de la roșii. El răspunde încă cu indignare „Jamais!”.

În stadiul al [doilea] picătura de stofă de om de stat au început să înăcrească, să fermenteze în sufletul pur ca laptele a conservatorului. Oare dacă, ferească Dumnezeu, țara ar avea perspectiva unui război, nu e de datoria stofei de-a intra în cabinet? Atunci: jos micile împărecheri de partid, sus țara! Amicul cel răutăcios îi observă cu oarecare sfială că-n asemenea caz rămâne liber să susție guvernul ca deputat, precum o face asta orice partid cumsecade când sunt atât de grave interese la mijloc, chiar daca ministru de finanțe ar fi Simeon Mihălescu, la Instrucție învățatul Costinescu, iar la Justiție Arion, care a mai fost o dată, dar de-atunci s-a mai perfecționat întru ale justiției în Academia de la Văcărești.

Stadiul al treilea e, ca și-n tragedii, culminația. Dar dacă tânărul om de stat ar putea dicta în cabinetul Brătianu? Dacă pentru el s-ar dizolva Parlamentul și în cel nou ar veni alte elemente, viguroase, dacă pe ruinele partidelor din trecut ar răsări formațiuni nouă mai compatibile cu spiritul de progres al Regatului? Dacă l-ar aproba partidul conservator tânărul cu stofă n-ar fi indispus a primi un portofoliu.

Stadiul al patrulea începe prin scene de cochetărie între tânărul om cu stofă și iluminatul partidului, d. Sihleanu. Stranele ocupate de sfinții Serurie, Carada și Fundescu zâmbesc cu satisfacțiune la această reprezentație. Dacă l-ar aproba, nu partidul conservator, dar amicii săi, ar fi mai mai gata să primească un portofoliu.

Stadiul al cincilea și cel din urmă — tânărul cu stofă a lunecat și intră, fără să-l mai aprobe amicii, dar sperând a-i atrage după el. Peste noapte apare decretul. „D. X numit ministru al Nostru secretar de stat la departamentul cutare. Semnat: Carol îngăduitorul”.

Tânărul își face intrarea pe banca ministerială. Glasul său, deși cam ascuțit, e tremurător de emoțiune.
Ce minuni ! Menajeria nu rânjește ... dimpotrivă
Ea la glasul lui subțire se arată milostivă.
Apoteoza dramei a și 'nceput cu mult foc begnal și cu prapuri pe uliță, iar din partea binehrăniților Pătărlăgeni cu sugere a la kilometru. În În orice caz mare efuziune de sentimente patriotice și de vin profir.

Mihai Eminescu, Opere vol. XII Publicistică [D. Brătianu, confirmând însuși știrea] (din manuscris)

Note:

partidul roșu - partidul liberal

Jamais! - Niciodată! (fr.)

foc begnal - foc de artificii (cf. DEX)

marți, 29 aprilie 2014

O marfă ciudată

N-a trecut mult de când în unul din porturile Engliterei a apărut o corabie încărcată cu 600 000 de kilograme de marfă. De proveniență din șesul Dunării de Jos, încărcătura corabiei a fost trimisă la moară, măcinată și vândută. Dar nu era grâu ceea ce adusese corabia, nu cereale măcinase moara engleză, ci o marfă ciudată, neauzită pân-acuma... oase omenești. Făină de oase omenești a fost vândută spre a îngrășa ogoarele Engliterei.

Ale cui erau acele oase?
Ale soldaților căzuți înaintea Plevnei, ni se spune.

Bulgarii recunoscători au dezgropat pe rușii, pe românii cari au căzut pentru eliberarea patriei lor, pe turcii lui Osman și i-au vândut. Amestecați astfel, bieții cazaci de la Don, dorobanții din Vaslui și Vrancea, ostașii din trei continente ale împărăției osmane , toți la un loc au pornit la moară, sub a cărei pietre grele scrâșneau oasele vitejilor pentru a forma gunoiul trebuincios utilitarismului englez.

„Milowie" se chema acea corabie cu morți; un nume ce merită a fi ținut minte.

„Timpul”, 29 septembrie 1881

Mihai Eminescu, Opere vol. XII Publicistică [N-a trecut mult]

luni, 28 aprilie 2014

Daca românii din Ungaria ar avea drepturi politice

Dacă maghiarii n-ar fi la mijloc, dacă românii din Ungaria ar avea drepturi politice analoage cel puțin cu al[e] croaților , cehilor, polonilor, n-am avea cuvânt a vedea în Austria o putere străină, și atunci s-ar putea vorbi de relații analoge cu acele ale Wurtenbergului . A alege între un stat în care românii se bucură de deplină libertate de dezvoltare și-ntre altul, unde condițiile de existență ale rasei române sunt mult mai rele, n-ar fi greu. Maghiarii însă, și numai ei, sunt de vină că monarhia vecină face la noi efectul unei puteri tot atât de străine ca și Rusia. De-aceea am spus-o de mult că cestiunea preponderanței Austriei în Orient se rezolvă de facto nu în București, nici în Belgrad, ci în Ardeal.

A presupune că în România ar fi existând ideea unei cuceriri a Ardealului e absurd. Roșii, cari esploatează totul în folosul instinctelor bugetofage , se serviseră în adevăr pe la 1866 de această gogoriță, pentru a-și da un înțeles politic care le lipsește — și roșii sunt tot atât de străini de România ca redactorii lui „Pester Lloyd" de Ungaria; sunt aceeași breaslă de exploatatori ai intereselor publice. Precum evreii și foile lor din Pesta n-au altă treabă decât de-a băga vrajbă între naționalități și a le întărâta una asupra celeilalte, tot astfel fanarioții noștri aflaseră de cuviință a porni un vânt de cucerire în care românul, om cu minte și așezat de felul lui, n-a crezut niciodată, având conștiință clară, că un asemenea lucru e cu neputință. Dar daca pe de o parte recunoaștem neputința noastră ca stat de a veni vreodată în ajutorul consângenilor de peste Carpați, daca evităm chiar de-a înrăutăți relațiile lor, deja destul de rele, cu ungurii prin agitații pe care le inventează ,,Pester Lloyd" și foile ungurești, sugându-le din pana cu care scriu, pe de altă nu e de tăgăduit că simpatii prea manifeste pentru împărăția austriacă ar fi — din cauza ungurilor — cel puțin tot atât de impopulare la noi ca și simpatiile pentru Rusia, pe cât timp ele nu vor fi justificate în ochii opiniunei noastre publice prin egalitatea naționalității române cu celelalte naționalități ale monarhiei învecinate.

„Timpul”, 19 august 1881

Mihai Eminescu, Opere vol. XII Publicistică [«Pesther Lloyd» polemizează]

duminică, 27 aprilie 2014

Mișcarea antisemitică în Rusia

Mișcarea antisemitică în Rusia crește din ce în ce mai mult. Evreii sunt obiectul unor violențe excesive, cari se repetă în fiecare zi și se propagă din localitate în localitate fără ca forța publică a Imperiului să poată înfrâna curentul. În așa împrejurări este dar natural ca populația evreiască d-acolo să caute un tărâm de refugiu cât mai apropiat și cât mai sigur. Ca atare li se prezentă foarte la îndemână teritoriul regatului nostru. E dar neapărat că guvernul nostru să se gândească serios la această împrejurare.   Moldova este cu prisos colonizată de evrei și cea mai mică neîngrijire a granițelor noastre despre Rusia ar avea de rezultat o nouă incurgere în Moldova cu grămada a evreilor fugiți din Imperiul vecin. [...] D. ministru de interne spune că, înainte de a i se anunța interpelarea d-lui Ionescu, primise știri oficiale că la mai multe puncte de trecătoare peste Prut, în județul Iași, se prezentase un mare număr de evrei, în cea mai mare parte oameni fără căpătâi , cari căutau refugiu, siliți la aceasta de molestările și amenințările a căror obiect sunt pe teritoriul rusesc. Guvernul a dat ordin imediat administrației să ia măsuri ca oamenii fără căpătâi sau cari n-ar avea mijloace ostensibile de viețuire să nu fie admiși a năpădi în țară. Ar fi de dorit ca guvernul să nu se mărginească numai a da ordine ordinare administrației, care se știe cât e de slabă, incapabilă și coruptă. Ar trebui ca unei cestiuni atât de importante să i se dea o deosebită atențiune și guvernul să îngrijească a ști dacă ordinile sale sunt executate.

„Timpul”, 15 mai 1881

Mihai Eminescu, Opere vol. XII Publicistică [Mișcarea antisemitică în Rusia]

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Progresul omenirii - popoarele tinere

Progresul omenirii consistă în aceea că popoare nouă, tinere, își apropriază rezultatele intelectuale ale celor îmbătrânite, ca o provizie gata și câștigată deja, care pentru civilizațiunea lor ulterioară [e] numai punctul de plecare. Energia cheltuită și prefăcută în rezultate intelectuale a poporului bătrân și murind se transmite celui tânăr. În infinitul timpului cele tinere o duc mai departe, adaogă la suma moștenită energia lor, pe care o cheltuiesc istoricește, asemenea în formă de cultură, și se sting la rândul lor. Progresul națiunilor e limitat, progresul omenirii infinit. Cu toate aceste progresul n-ar fi posibil, cum mișcarea n-ar fi posibilă  când temperatura ar fi una. Trebuie să esiste deosebiri între incultură și cultură, între tinerețe și bătrânețe etnică.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Progresul omenirii]

vineri, 25 aprilie 2014

Eminescu în pragul nebuniei - Cabala

Kaballa mea proprie călugăr — secretar general la esterne în calitate de călugăr — arhidiaconarhimandrit episcop in partibus, dr. in teologie, delegat la patriarhie în afacerile mănăstirilor închinate (Să formez un anume dosar al tuturor mănăstirilor române din toate colțurile de pământ) patriarh oecumenic.
Domnitor al locurilor sfinte și al Orientului întreg.

*

Propunere Internaționalei roșie 

Spânzurați-mi pe Ruset! și vă da[u] un mijloc de-a ucide pe împăratul Rosiei printr-un turc îmbrăcat călugărește, care să fie trimis la curte c-un călugăr bulgar c-o depeșă de felicitație

*

Caballa lui Arbore. Intrare în legătură cu toată ramificația întinsă a socialismului.
Cunoaște * toate, toate firele care sapă Rusia;
împușcat împăratul printr-un om c-o misiune oficială, care va [fi] primit de dânsul

*

să-l fac să fie spânzurat de socialiști

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium  [Texte scrise în primăvara și vara anului 1883] [Cabale]

Manuscrisul 2292, paginile 24r, 34r, 27r, 30v  (r = față, v = verso)

Notă:  Aceste însemnări le-a scris Eminescu, din câte se pare, chiar în perioada dinaintea izbucnirii nebuniei și internării lui, care s-a petrecut în data de 28 iunie 1883. Pe când era în deplinătatea facultăților mintale, Eminescu era împotriva ideii de asasinat politic, chiar dacă era vorba de adversarii liberali, după cum se vede din articolele publicate în Timpul când cu atentatul eșuat asupra lui I. C. Brătianu.

joi, 24 aprilie 2014

Limba scrisă și dialectele

Ceea ce există într-adevăr nu este limba scrisă și vorbită de clasele culte, ci tocmai dialectele. Deși noi nu avem dialecte în înțelesul strict al cuvîntului, totuși plantele reale ale graiului viu sînt tocmai acele moduri de a vorbi din deosebitele părți ale românimii întregi. Aceste dialecte stau în același raport cu limba scrisă ca și mulțimea concretă de ființe organice de acelaș fel, însă totuși deosebite între ele, cu chipul zugrăvit într-un atlante în care caută a se rezuma toate semnele caracteristice ale speciei ca atare, lăsîndu-se la [o] parte ceea ce e individual sau accidental. Limba cultă a unui popor e așadar o abstracțiune și o unealtă artiticială comparată cu dialectele vii și totdeuna în mișcare a poporului. Îndată ce se scrie limba începe a se pietrifica. Limba scrisă are ceva determinat, nemișcător, mort: dialectile produc cu asupra de măsură formațiuni nouă, cari cîteodată trec în scriere, cîteodată nu.

„Timpul”, 17 septembrie 1878

Mihai Eminescu, Opere vol. X Publicistică [[despre cartea] B. Petriceicu Hasdeu, Cuvente den betrăni-Limba română vorbită între 1550-1600 ]

miercuri, 23 aprilie 2014

Sărăcia

Sărăcia e izvorul a aproape tuturor relelor din lume; boala, darul beției, furtișagul, zavistuirea bunurilor altuia, traiul rău în familie, lipsa de credință, răutatea, aproape toate sunt câștigate sau prin sărăcie proprie sau, atavistic, prin sărăcia strămoșilor.

Sărăcia trebuie luată în înțelesul ei adevărat.
Sărac e cel ce se simte sărac, căruia îi trebuie neapărat mai mult decât are.

Că este așa ne e dovadă suma de cuvinte cari însemnează relele morale prin cuvinte împrumutate sărăciei și boalei. Mișel, altă dată însemna sărac, azi înseamnă lipsă de calități morale. Tot astfel, „misérable" francez și „elend" german. Odată voievozii românești dăruiau prin hrisoave pe „mișei" în înțelesul lor, astăzi mișeii în înțelesul nostru stăpânesc toată țara de la un capăt la altul.

Calitățile morale ale unui popor atârnă — abstrăgând de climă și de rasă — de la starea sa economică. Blândețea caracteristică a poporului românesc dovedește că în trecut el a trăit economicește mulțămit, c-au avut ce-i trebuia.

Deci condiția civilizației statului este civilizația economică.

Timpul, 23 decembrie 1877

Mihai Eminescu, Opere vol. X Publicistică [VI. Frază și adevăr]

marți, 22 aprilie 2014

Tulburări antisemite în Rusia

Goana în contra ovreilor este iarăși la ordinea zilei în Rusia. Ba mișcarea antisemitică devine epidemică, întinzându-se și înspre Prusia. Este adevărat că mai ales poporul de jos suferă mult din partea speculanților fii ai lui Izrail dar aceasta nu poate justifica deloc excesele barbare de jaf și bătăi. Un corespondent descrie o tulburare antisemitică din Njeshin care a ținut 24 ore. Armata a trebuit să facă uz de armă spre a restabili ordinea. Au fost ucise și rănite o mulțime de persoane. Se vorbește de treizeci morți. La Borispol de asemenea a fost o încăierare între locuitori și trupe. Ca de obicei mulțimea a jăfuit casele ovreilor, a dărâmat sinagoga, a băut sau vărsat butoaiele cu băuturi, apoi, înarmându-se cu ciomege, coase, drugi și alte instrumente, au atacat și cartierul unde se aflau cazacii. Comisarul poliției și ofițerul, care dispunea numai de treizeci de cazaci, nu puteau domoli furia tulburătorilor amețiți. Ofițerul a fost dat jos de pe cal; mai mulți cazaci au primit lovituri de pietri și comisarul era să fie ucis cu un drug de fier. În fine s-a comandat foc. Doi țărani fură uciși și mai mulți răniți. Apoi cazacii, năvălind cu sabia, împrăștiară lumea în toate părțile. Tot în chipul acesta sau analog s-au purtat și prusienii în mai multe comune din Pomerania.

„Timpul”, 1 august 1881

Mihai Eminescu, Opere vol. XII Publicistică [Goana în contra ovreilor]

luni, 21 aprilie 2014

Importanța biografiei lui Hristos

Tristă și mângâietoare legendă ! Iată două mii de ani aproape de când ea au ridicat popoare din întunerec, le-au constituit pe principiul iubirii aproapelui , două mii de ani de când biografia fiului lui Dumnezeu e cartea după care se crește omenirea. Învățăturile lui Buddha , viața lui Socrat și principiile stoicilor, cărarea spre virtute a chinezului La-o-tse, deși asemănătoare cu învățămintele creștinismului , n-au avut atâta influență, n-au ridicat atâta pe om ca Evangelia , această simplă și populară biografie a blândului nazarinean a cărui inimă au fost străpunsă de cele mai mari dureri morale și fizice, și nu pentru el, pentru binele și mântuirea altora. Și un stoic ar fi suferit chinurile lui Hristos, dar le-ar fi suferit cu mândrie și dispreț de semenii lui; și Socrat a băut paharul de venin, dar l-a băut cu nepăsarea caracteristică virtuții civice a anticității . Nu nepăsare, nu despreț: suferința și amărăciunea întreagă a morții au pătruns inima mielului simțitor și, în momentele supreme, au încolțit iubirea în inima lui și și-au încheiat viața pământească cerând de la tată-său din ceruri iertarea prigonitorilor. Astfel a se sacrifica pe sine pentru semenii săi, nu din mândrie , nu din sentiment de datorie civică, ci din iubire, a rămas de atunci cea mai înaltă formă a existenței umane, acel sâmbure de adevăr care dizolvă adânca dizarmonie și asprimea luptei pentru existență ce bântuie natura întreagă.

E ușoară credința că prin precepte teoretice de morală, prin știință, oarecum, omul se poate face mai bun. Omul trebuie să aibă înaintea lui un om ca tip de perfecțiune după care să-și modeleze caracterul și faptele. Precum arta modernă își datorește renașterea modelelor antice, astfel creșterea lumii nouă se datorește prototipului omului moral, Isus Hristos. După el încearcă creștinul a-și modela viața sa proprie, încearcă combătând instinctele și pornirile pământești din sine. Chiar dacă dezvoltarea cunoștințelor naturale se îndreaptă adeseori sub forma filozofemelor materialiste în contra părții dogmatice a Scripturii, chiar dacă în clasele mai culte soluțiuni filozofice a problemei existenței iau locul soluțiunii pe care o dă Biblia, caracterele crescute sub influența biografiei lui Hristos, și cari s-au încercat a se modela după al lui, rămân creștine.

Dacă vorbim de această împrejurare e pentru a arăta că nu în cultura escesivă a minții consistă misiunea școalelor — escepție făcând de cele înalte — ci în creșterea caracterului. De acolo rezultă importanța biografiei lui Hristos pentru inimele unei omeniri vecinic renăscânde.

„Timpul”, 12 aprilie 1881

Mihai Eminescu, Opere vol. XII Publicistică [Și iarăși bat la poartă]

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Paștele

„Să mînecăm dis-de-dimineață și în loc de mir cîntare să aducem stăpînului, și să vedem pe Christos, soarele dreptății, viața tuturor răsărind!”

Și la sunetele vechei legende despre suferințele, moartea si învierea blîndului nazarinean, inimile a milioane de oameni se bucură, ca și cînd ieri proconsulul Pilat din Pont și-ar fi spălat mînile ș-ar fi rostit acea mare, vecinică îndoială a omenirii: „Ce este adevărul?”.

Ce este adevărul?

De două mii de ani aproape ni se predică să ne iubim, și noi ne sfîșiem. De mai multe mii de ani Buddha-Cakya-Muni visează împăcarea omenirii, liniștea inimei și a minții, îndurarea și nepizmuirea, si cu toate aceste de tot atîtea mii de ani, de la începutul lumii, războaiele presură pămîntul cu sînge și cu cenușă. În locurile pe unde au înflorit odinioară cetăți frumoase pasc pe risipe turmele, și ceea ce necesitatea au ridicat, ura au dărîmat; ba, chiar în numele celuia care propovăduia iubire, s-a ridicat în nenumărate rînduri sabia și chiar astăzi aceiași cruce, același simbol de mîntuire e în ajunul de a încurca (ca pretest, nu negam) Europa într-un război al cărui sfîrșit nici un muritor nu-l poate prevedea.

La întrebarea ce și-o face David Strauss, scriitorul vieții lui Isus, de mai sîntem noi creștini sau ba, o întrebare la care răspunde negativ, noi adăogăm alta: fost-am vreodată creștini? — și sîntem dispuși a răspunde nu.

Mai adevărate sînt cuvintele lui Calist, patriarhul de Constantinopol, care, într-o fierbinte rugăciune pentru încetarea secetei, descrie caracterul omenesc:

„Nu numai dragostea ta am lepădat, ci și ca fiarele unul asupra altuia ne purtăm și unul altuia trupurile mîncăm prin feluri de lăcomii și prin nedireaptă voința noastră. Deci, cum sîntem vrednici a lua facerile de bine ale Tale? Că Tu ești dirept, noi nedirepți; Tu iubești, noi vrăjmășuim; Tu ești îndurat, noi neîndurați; Tu făcător de bine, noi răpitori! Ce împărtășire avem cu tine, ca să ne și împărtășim bunătăților Tale? Mărturisim direptatea Ta; cunoaștem judecata cea de istov a noastră; propovăduim facerile Tale de bine; a mii de morți sîntem vinovați; iată, sub mîna Ta cea lucrătoare și care ținea toate petrecem. Lesne este mîniei Tale celei atotputernice ca într-o clipeală să ne piarză pe noi și, cît este despre gîndul și viața noastră, cu direptul este nouă să ne dăm pierzării, prea direpte judecătoriule! Dar... îndurării cei nebiruite și bunătății cei negrăite nu este acest lucru cu totul vrednic, prea iubitorule de oameni stăpîne!”

Rar ni s-a întîmplat să vedem șiruri scrise cu atîta cunoștință de caracterul omenesc: Tu ești bun, recunoaștem că noi sîntem răii-răilor, dar bagă de seamă că nu-i vrednic de tine să-ți răsplătești asupra noastră pentru că ai sta în contrazicere cu calitățile tale de atotbun îndelung răbdător, lesne iertător.

„Curierul de Iași”, 16 aprilie 1878

Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Paștele]

vineri, 18 aprilie 2014

Religia

Care e cestiunea principală la religie ? Este ca ea să fie un adevărat absolut în privirea simbolurilor ei, în privirea formelor ei esterioare — sau să cuprinză înlăuntru-i o repartiție de idei astfel încât, asemenea cântarului, să arate totdeuna că răul este rău, binele bine. Dacă o religie pozitivă îndeplinește această din urmă condiție, ni se pare că capetele seci pe cari le produce pământul ar putea să se dispenseze de cercetări asupra adevărului istoric a celor cuprinse în Biblie. Căci adevărul istoric nu este un adevăr exact, ca principiile de morală, ci atârnă în cele mai multe cazuri de individualitatea istoriografului și e cestie de apreciație și de temperament.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Cestiunea principalã la religie]

joi, 17 aprilie 2014

Din nimic, nimic iese

Oricine ne promite o îmbună[tă]țire care nu se datorește muncii, adecă oricine ne promite un venit de forțe* fără ca noi să fi cheltuit pentru el, e ca un pre[sti]digitator care vrea să ne facă să credem că lucrurile ce le scoate la iveală s-au ivit din nimic.

Ei ! Ex nihilo nil fit.
Din nimic, nimic iese.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Din nimic, nimic iese]

miercuri, 16 aprilie 2014

[Despre] Operele complete ale lui Eminescu pe net

La adresa eminescu.petar.ro se găsesc Operele complete ale lui Eminescu , scanate după cele 16 volume din ediția critică a Academiei, începută de Perpessicius și continuată de Petru Creția și Dumitru Vatamaniuc. Aici găsiți cuprinsul celor 16 volume:

Vol I. Poezii tipărite în timpul vieții (Perpessicius)

Vol II. Note și variante: de la Povestea codrului la Luceafărul (Perpessicius)

Vol III. Note și variante: de la Doina la Kamadeva (Perpessicius)

Vol. IV. Poezii postume (Perpessicius)

Vol. V. Poezii postume - Note și variante (Perpessicius)

Vol VI. Literatura populară. Poeme originale de inspirație folclorică (Perp.)

Vol. VII. Proză literară (Petru Creția)

Vol VIII. Teatrul original și tradus. Traducerile de proză literară (Petru Creția)

Vol. IX. Publicistică 1870 - 1877 (Dumitru Vatamaniuc)

Vol. X. Publicistică 1 noiembrie 1877 - 15 februarie 1880 (D. Vatamaniuc)

Vol. XI. Publicistică 17 februarie - 31 decembrie 1880 (D. Vatamaniuc)

Vol. XII. Publicistică 1 ianuarie - 31 decembrie 1881 (D. Vatamaniuc)

Vol. XIII. Publicistică 1882-1883, 1888-1889 (D. Vatamaniuc)

Vol. XIV. Traduceri filozofice, istorice și științifice 

Vol. XV. Fragmentarium. Addenda ediției (Petru Creția, D. Vatamaniuc)

Vol. XVI. Corespondența. Documentar (D. Vatamaniuc)

Site-ul e vechi, din 2000, cu frame-uri, cu semne ciudate în loc de ș și ț, cu erori  pe alocuri. De pildă, spre sfârșitul ultimelor volume multe pagini nu se afișează. La unele volume butoanele înainte / înapoi nu funcționează - neajuns ce se poate ocoli în felul următor:

Accesând conținutul pornind din link-urile de cuprins de mai sus, vedem că o pagină de continut corespunde unei pagini de carte și adresa ei e de forma:

eminescu.petar.ro/opera_completa/volumnrvolum/vnrvolumpnrpagină.htm

unde nr de pagină e scris cu 4 cifre, completat cu zerouri în față când e cazul.

De exemplu, pt volumul 16, pagina 197, avem adresa:

eminescu.petar.ro/opera_completa/volum16/v16p0197.htm

și atunci ca să accesăm pagina următoare, schimbam doar ultima cifră:

eminescu.petar.ro/opera_completa/volum16/v16p0198.htm

În ciuda acelor neajunsuri, site-ul este o resursă foarte bogată, de unde am preluat materialul pentru acest blog, așa că se cuvine să mulțumesc pe această cale celor care au muncit la realizarea lui.

Sub dictatul penisului

Atât e de adevărat că la genitale e punctul central care dictează toate mișcările celelalte, încât aproape toate prostiile capului sunt făcute sub dictatul penisului.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Fiziologie și anatomie]

marți, 15 aprilie 2014

Națiunile mici

E foarte lesne de-a râde de-o națiune mică, cu mijloace mai mici, care se zbate pentru viață între trei imperii cari-i sunt inamice naturale ! Cu cât e mai mare însemnătatea meritelor la o națiune saracă ! Pe când jurnalistica de es. la germani ori francezi este o întreprindere ce aduce venit, la națiuni mici este un sacrificiu al individelor, cere bani, inteligență, timp, sănătatea, adesea chiar libertatea, pentru ca, cu mijloace mici, să urmărească scopuri tot atât de mari. Pe când la alte națiuni arta adevărată, producțiunea liberă *, e însoțită de un trai plăcut, artistul unei națiuni sărace trăiește pe de-o parte într-un mod foarte modest, pe de alta e susținut de mijloacele cele mai mari ce i se pot [pune] la dispozițiune. Pe când la o națiune mare e o glorie de a fi într-un post însemnat, la una mică e*** *** și o consumțiune de puteri ce nu stau defel în proporțiune. O națiu[ne] mare e apărată prin mărimea ei deja — una mică trebuie să studieze toată cazuistica întâmplărilor pentru de-a putea trăi ca vai de ea.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Mândria națională]

luni, 14 aprilie 2014

Mândria națională

În mândria națională consistă dobitocia popoarelor ce se numesc civilizate. Eu cred că un om nu poate fi mândru decât de un merit — și meritul presupune un liber arbitru. Însă a fi mândru de calitățile sale naturale, de pozițiunea pe care istoria ți-a impus-o și pe care vrând-[ne]vrând ai trebuit s-o primești, a fi mândru apoi fiindcă cu mijloace colosale ajungi ținte mari e o dobitocie.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Mândria națională]

duminică, 13 aprilie 2014

Avocații

Aristocrația domnitoare în România e aristocrația avocaților, cea mai rea din toate. Ce am zice în adevăr de un om care toată ziua ar dovedi când că albul e negru, când negrul că e alb?
Dar în genere ce e de zis despre niște oameni cari, cu cât sunt mai iscusiți, cu atâta sunt în stare să-ncurce mai mult bunul-simț al judecătorilor și să le ia ochii ? Să trăiască avocații proști, zicem. Iată o rasă de animale foarte puțin periculoasă.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Cea mai rea aristocrație]

sâmbătă, 12 aprilie 2014

Eminescu despre meseria de jurnalist

noi, negustorii de gogoși și de brașoave, adică noi gazetarii, suntem foarte ocupați [...] căci negustoria asta, pe lângă că n-aduce nimic, nici nu te îngăduie să închizi o zi două dugheana și să mai iei lumea-n cap, ci-n toate zilele trebuie omul să-și bată capul ca să afle minciuni nouă.

din scrisoarea lui Eminescu către tatăl său, Gheorghe Eminovici, din 18 martie 1881

la „Timpul" am în fiece zi de umplut o coală de tipar (împreună cu Slavici) și această masturbație intelectuală ne face incapabili de a ne aduna mințile.

din ciorna scrisorii lui Eminescu către Iacob Negruzzi, din februarie 1878 - din manuscris

Mihai Eminescu, Opere vol. XVI Corespondența. Documentar


Din scrisorile lui Eminescu către Veronica Micle:

din scrisoarea din 12 august 1882:

Tu trebuie să-ți închipuiești astăzi sub figura mea un om foarte obosit, de vreme ce sunt singur la negustoria asta de principii și peste aceasta bolnav, care ar avea nevoie de cel puțin șase luni de repaos pentru a-și veni în fire. Ei bine, de șase ani aproape o duc într-o muncă zădarnică, de șase ani mă zbat ca într-un cerc vicios în cercul acesta, care cu toate acestea e singurul adevărat; de șase ani n-am liniște, n-am repausul senin de care aș avea atât trebuință pentru ca să mai pot lucra și altceva decât politică. Quelle vie, mon Dieu, quelle vie!

din scrisoarea din 21 martie 1882:

Să pot zbura pe trei zile la Iași, tare-aș veni. Dar mai mult de trei zile n-aș avea, pentru că eu nu am vacanțe, ci trebuie să trag ca catârii, greu la vale și greu la deal.

din scrisoare din septembrie 1882:

Ei, dacă ai ști cum salahoria asta în care petrec, împreunată cu boala și mizeria, mă apasă și mă fac incapabil de-a voi!

din scrisoare din februarie 1882:

Folosul meu după atâta muncă e că sunt stricat cu toată lumea și că toată energia, dacă am avut-o vreodată, și toată elasticitatea intelectuală s-a dus pe apa sâmbetei. [...]
Eu rămân cel amăgit în afacere, căci am lucrat din convingere și cu speranță în consolidarea ideilor mele și un mai bun viitor. Dar nu merge. În opt ani de când m-am întors în România, decepțiune a urmat după decepțiune, și mă simt atât de bătrân, atât de obosit, încât degeaba pun mâna pe condei să-ncerc a scrie ceva. Simt că nu mai pot, mă simt că am secat moralicește și că mi-ar trebui un lung, lung repaus ca să-mi vin în fire. Și cu toate acestea, ca lucrătorii cei de rând din fabrici, un asemenea repaos nu-l pot avea nicăiri și la nimeni. Sunt strivit, nu mă mai regăsesc și nu mă mai recunosc.

din scrisoarea din 28 decembrie 1879:

Aștept telegramele Havas, ca să scriu iar, să scriu de meserie, scrie-mi-ar numele pe mormânt și n-aș mai fi ajuns să trăiesc !


Note:

Fragmentele citate din scrisorile către Veronica Micle apar în vol. XVI din Opere (Corespondența), ca fragmente de scrisori către o persoană neidentificată - dar le-am identificat pe toate în scrisorile din volumul Dulcea mea Doamnă/ Eminul meu iubit. Corespondență inedită Mihai Eminescu - Veronica Micle.

Quelle vie, mon Dieu, quelle vie! - Ce viață, Doamne, ce viață! (fr.)

vineri, 11 aprilie 2014

Rugăciune și necesitate

De altfel, în fiecare rugăciune e un fel de formulare temporară a mizeriei acestei lumi și o încercare de ocolire a necesității cauzale... Doamne, arată că nu e posibil să***, Doamne, fă imposibilul posibil - Doamne, îndreaptă și fă să înceteze imperiul ocupat de cauzalitatea necesară ș.a.m.d. in infinitum.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Rugăciune și necesitate]

În original în germană (am preluat traducerea din volumul de mai sus):

Übrigens ist ein jeden Gebet eine Art zeitische Formulirung der Erbämilichkeit dieser Welt und ein Nachsuchen um Versehiebung der Causalen Notwendigkeit... Herr, gib uns, wie nicht möglich ist zu *** —, Herr, mach das Unmögliche möglich — Herr, richte * und mach' das Reiche belegten Notwendiger Causalität, um zu Grunde gehen muss u[nd] s[o] w[eiter] in infinitum.

joi, 10 aprilie 2014

Visul din noaptea de 11/12 februarie 1876

În noaptea de la 11 spre 12 fevr. 876 am avut următoriul vis. Se făcea la noi acasă, la Ipotești. Soră-mea Aglaie mă cheamă ca să mă prezinte lui Don Alfons și vărului său Don Carlos, cari se aflau la noi în gazdă. Într-adevăr, citisem parecă cu puțin înainte că ei se împăcase și că Don Carlos găsise o combinație ca să scape Spania de grenadirii și brigadirii săi — anume: regina Spaniei Isabela înfiase pe un rege american. Acesta murind, țările sale erau de drept ale Spaniei, dar micele republice ale Americei de Sud își apropriase acele țări. Acuma Spania voia să ceară mai întâi de la ele aceste țări, apoi să facă un memorand cătră puterile Europei; la urmă, daca n-ar fi ajutat nici acesta, să înceapă a-ntări cetăți ș-a strânge oameni ad hoc pentru acest scop. Don Carlos ar fi plecat apoi în război cu oamenii săi.

Iată, soră-mea îmi dă un surtuc negru (am gândit îndată și la pantalonii de o dubioasă culoare) ș-am intrat pe podelele ceruite ale odăii unde erau cei doi regi. Soră-mea-mi spune la ureche: spune-ți numele și meseria. Eu mă închin înaintea lui Don Alfons:

Eminescu, rumänischer Schriftsteller.
Was für ein Schriftsteller ist der* ? — întreabă D[on] Carlos, care era femeie.
Verzeihen, ich bin selbst Schriftsteller im Rumänischen.
A ! So wird man wohl im Moldauischen sagen. Wahrscheinlich schreiben sie bei den „Conforbiri literare”.

Don Carlos mă invitează să șed pe un divan-sofa, care ocupa amândouă laturele ale unui unghi al odaiei și pe care dormeau v-o trei femei îmbrăcate. Am șezut și am vorbit mai multe lucruri.

Femeia Don Carlos era brunetă, avea nasul cam în sus, era palidă și din vocea [ei] se vedea o siguranță și o energie rară. Sicherer Blick, sichere Hand. Alfons era un Trottel. El era galben la față, obrajii lui erau două lungi vâlci sau încrețituri de riduri *** de se uita trist înaintea sa; el purta o coroană ca și regii de pe cărțile de joc. S-au adus un paner cu mere și covrigi, pe care Don Carlos i le-au arătat lui Alfons: ia vere. Acesta au făcut o față neplăcută și au refuzat. A văzut parecă în asta o atingere* a demnității sale.

Acolo l-am văzut și pe frate-meu Șerban. El vorbea ca totdeauna asupra sorții sale în mod întunecat. Mi-a spus că și-a schimbat numele în U. Eminovici, căci V.E. exista deja în Europa. I-am spus că trebuie să fie o eroare, căci tata se numește Gheorghe și nu Vasile, ceea ce a recunoscut și el.

În urmă Don Carlos a trecut la locul însămnat cu cruce și mi-a făcut semn să vorbesc cu dânsul. Eu am spus c-aș dori să șed alături, căci de departe n-aud bine.

— Cum așa, sora d-tale mi-au spus că oamenii trebuie să vorbească încet cu d-ta, atât ești de nervos.
— Da ! dar acuma-i tocmai contrariul. Aud rău și trebuie să se vorbească tare.
— Să șezi alături nu prea-i cu putință, căci vezi...

Într-adevăr, ea s-așezase aproape de curul* unei duene bătrâne, care dormea*. Cunoscând galanteria spaniolă am tăcut. M-am ferit să dau titlu lui Don Carlos — să-i fi zis Königl. Hoheit mă temeam că se supără, să-i fi zis Ex. Majestät mă temeam că se supără Don Alfons. Când am ieșit din casă, am ieșit cu deplina convingere că numai D[on] C[arlos] este demn să fie regele Spaniei și că D[on] A[lfons] e un Trottel. Ba chiar iubeam pe această energică femeie. Dacă, atunci când n-aveam loc alături, m-ar [fi] lăsat să îngenunchi dinaintea ei, să pun coatele în poala ei și să mă uit în sus în fața [ei], să zic: Doamnă, ai avea în mine un prea credincios servitor ! m-ar fi făcut fericit. Voiam să-i recomand pe mama ca gew. * regierende Fürstin v.u. * auf der Moldau. Și parecă așa era. Cum va admira ea privirea blândă și liniștită a mamei !

Am recomandat mamei să trimeată-n odaie la regi numai servitori frumoși, iar nu fețe imposibile. Era o balaioară a maicei, grăsulie și zveltă, pe care am trimis-o să servească.

Am ieșit parecă-n târg și am mer[s] pe uliți largi ca bulevarde (ulița mare din Praga), m-am coborât în jos  ( *** Brunner * Cernăuți) ș-am întâlnit pe Sofia de la Bodnărescu, căreia i-am spus că femei urâte sunt ușor de căpătat:

Crede că, urâtă sau frumoasă fie, tot atâta o costă și totdeuna ea * plătește prea scump ceea ce-i faci. Sau nu poate ea face ca d. Maiorescu să deie 150 fr. pe-un mușteriu numai de 17 ani, cum au făcut-o la Polyz.

M-am suit în deal. Acolo am văzut o uliță strâmtă între case negre, vechi, hrentuite, care ținea loc de bazar.

Atunci m-am trezit ș-am fost așa de viu atins de acest vis încât l-am scris. M-am trezit citind un lung articol din „N[eue] f[reie] Presse” a cărui foi erau încă netăiate și cuprindea trei file, asupra împăcăciunei lui D [on] C[arlos] cu D[on] A[lfonso].

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Visul din noaptea de 11/12 februarie 1876]

Note:

Încerc să traduc părțile în germană - dacă greșesc undeva, vă rog corectați-mă.

Dialogul în germană:

— Eminescu, scriitor român.
— Ce fel de scriitor este ? — întreabă D[on] Carlos, care era femeie.
— Din păcate, scriu numai în românește.
— A ! Vreți sa spuneți în moldovenește. Probabil scrieți la „Conforbiri literare”.

Sicherer Blick, sichere Hand. - Privire sigură, mână sigură.

Königl. Hoheit - Alteță Regală

Trottel - idiot

regierende Fürstin v.u. * auf der Moldau - Principesa domnitoare a Moldovei

N[eue] f[reie] Presse” („Noua presă liberă”) - ziar din Viena

miercuri, 9 aprilie 2014

Despre Ilie, fratele mort în adolescență

De câte ori voi să-mi închipuiesc figura unui om nobil și inteligent pe care nu-l cunosc îmi iese Ilie nainte — pare că văd înaintea mea ochii lui albaștri — de câte ori citesc un pasagiu înțelept îmi pare că-l aud citit de glasul lui. I se prezintă oare orișicui ideea unei persoane iubite (și pierdute) în închipuirile cele mai valoroase și mai prețuite ale sufletului său, sau este asta numai în cazul meu? Și daca li s-ar prezenta într-adevăr, ce însemnează asta? Chiar dacă mă-nchipuiesc mare, onorat, sapient, îmi pare c-aș voi s-o fiu sub forma lui și nu sub a mea, pare că când mă primblu picioarele și corpul meu au acea legănare proprie mersului său — oare nu sunt eu el, cu toate diferințele? De la simpatia deosebită s-ar putea conchide la asemănare, din această nedispozițiune a chipului său — la identitate.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Despre Ilie, fratele poetului]

marți, 8 aprilie 2014

Albanezii și românii

Cumcă albanezii și românii sunt unul și acelaș popor, însă unii au păstrat limba tracă, iar cei din urmă și-au apropriat dialectul latin vulgar, nu mai e azi nici o îndoială.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Albanezii și românii]

luni, 7 aprilie 2014

Idealul românilor din toate părțile Daciei

Permită-ni-se a vedea clar lucrurile și a susținea că idealul unității politice a românilor, restabilirea regatului lui Decebal prefăcut în Dacie traiană, se ține de domeniul teoriilor ieftene, ca și republica universală și pacea eternă. Românii din Austro-Ungaria, dar mai ales din așa numita Ungarie , au trăit sute de ani împreună cu alte naționalități și au jucat rol politic numai în vremea autonomiei Transilvaniei. Această autonomie însăși , care le dedese preponderanța în această țară, avea și răul ei. Românii din Ungaria proprie ar fi rămas de-o parte, meniți — nu de a fi absorbiți , căci e de-a dreptul absurd de a crede în puterea asimilătoare a neamului fino-tartaric din mijlocul Europei — dar meniți de a fi vexați singuri de solgabiraiele fraților maghiari, de a sta izolați sub presiunea administrativă și financiară a închinătorilor sfântului Gül-Baba ; pe când , împreunați sub greutatea acelorași suferințe, ei li vor putea rezista. Întrebarea este dacă și când va veni vremea în care softalele din Buda-Pesta să fie silite de a recunoaște că sistemul lor de guvernământ — în finanțe foarte asemănători cu cel turcesc — și-a trăit veacul și nu mai este cu putință. Căci numai atunci, pe baza autonomiei comunale și județene sau comitatense, românii ar începe alăturea cu ungurii o viață liniștită și proprie, cu deosebire că de aceaste s-ar bucura nu numai transilvanii , ci în mod egal bănățenii , simpaticii crișeni și străvechiul Maramurăș. Așadar idealul românilor din toate părțile Daciei lui Traian este mănținerea unității reale a limbei strămoșești și a bisericei naționale. Este o Dacie ideală aceasta, dar ea se realizază pe zi ce merge, și cine știe dacă nu-i de preferat celei politice. Românul de baștină e dotat cu o doză mare de răceală, el nu admiră, ca și romanul vechi, aproape nimic, de aceea nici credem că invidiază din inimă poziția de stat a Ungariei, căci, la dreptul vorbind, nici n-ar prea avea ce să învidieze . El e supărat pe obrăznicia conlocuitorului său, nicidecum pe puterea lui.

[...]

Așadar biserica și școala, atâta cer românii din Austro-Ungaria pe sama lor, și prin aceasta și-au cerut păstrarea naționalității și nimic mai mult. [...] Din acest punct de vedere privită, cestiunea, pentru un popor ca cel românesc, devine simplă. Nu veleitățile unei vieți de stat mai mult sau mai puțin precare , nu deșertăciunea zgomotului în istorie este lucrul pe care-l voim. Oamenii de care se vorbește mai puțin și popoarele item sunt cele mai fericite. Dar ceea ce voiesc românii să aibă e libertatea spiritului și conștiinței lor în deplinul înțeles al cuvântului. Și fiindcă spirit și limbă sunt aproape identice, iar limba și naționalitatea asemenea, se vede ușor că românul se vrea pe sine, își vrea naționalitatea, dar aceasta o vrea pe deplin.

„Curierul de Iaşi”, 17 noiembrie 1876

Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Se vorbește că în Consiliul...]

duminică, 6 aprilie 2014

Eminescu despre Maiorescu

Știință poate cîștiga oricine voiește, judecată nu. Judecata e un dar prețios al naturii, care se găsește în porțiune mică la orice om, dar încăpătoare și clară numai la aristocrația spirituală, pe care natura au semănat-o cu multă zgîrcenie pe fața pămîntului. Și această aristocrație e șicanată în republica literelor, ca și aristocrația numelui istoric în republica cetățenilor. În amîndouă republicele mediocritatea (din invidie și din simțămîntul nimicniciei sale) va bănui capetele pe care nu va putea sau nu va voi să le înțeleagă.

Și un asemenea cap cu judecată vastă și limpede este într-adevăr autorul manualului de logică  [Maiorescu], din care cauză republica literelor române e pe cît se poate în contra lui.

Insinuări, buiguiri confuze despre cosmopolitism, bănuieli de neștiință, acuzări de plagiat, toate aceste se aruncă asupra unui spirit care în fiece șir e de transparența cristalului și nu lasă nimăruia îndoieli asupra celora ce voia să zică.

„Curierul de Iaşi”, 12 august 1877

Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Observații critice]


Maiorescu este încă tânăr și finitul* unei însemnate vieți [iese] târziu la lumină.

Principiul fundamental al tuturor lucrărilor d-lui Maiorescu este după cât știm noi naționalitatea în marginele adevărului. Mai concret: Ceea ce-i neadevărat nu devine adevărat prin împrejurarea că-i național, ceea ce-i injust nu devine just prin aceea că-i național, ceea ce-i urât nu devine frumos prin aceea că-i național; ceea ce-i rău nu devine bun prin aceea că-i național.

[...]

Cumcă din acest principiu fundamental s-au tras apoi cu intențiune concluziuni false nu trebuie s-o mai pomenim, căci altfel publicul n-ar fi până azi în eroare în privința adevărului. Tocmai în concluziuni false și imposibile, în răsuciri a vorbelor, în mistificare, c-un cuvânt în rea-credință consistă gloria celor mai mulți dintre contrarii lui Maiorescu, căci într-astă privință suntem în genere  foarte inventivi. Așa, s-a zis că cere egala îndreptățire a jidanilor (fiind justă). Dar nu-i adevărat c-a cerut-o, cum nu-i adevărat că o asemenea faptă e justă. [...] Învoit n-a fost numai cu modurile de dezlegare a cestiunii izraelite.

S-a zis că e francmason și prin asta cosmopolit. De este, noi nu știm, dar posito că este: nu este adevărat că masonismul esclude naționalismul . Unii din cei mai influenți membri ai partidei roșii (care trece de eminamente naționalistă) au fost și sunt francmasoni . În Ungaria de es. vom găsi un mare naționalist în marele maiestru al francmasonilor (D. Pulszky).

Celelalte nimicuri cîte se susțin despre viața sa ca om privat sunt meschine și demne numai de cei ce le lățesc. E acuzat că nu-și vizitează prelegerile în curs de 3 luni, când cei ce-l acuză nu le vizitează cu anii. Regula este: că tot ce e permis generalității oamenilor din România liberă, toate ce ei fac nepedepsiți și necontrolați, toate, comise de M[aiorescu ], iau dimensiuni gigantice și sunt taxate de crime

Cumcă în România liberă esistă episcopi atei, cari 'și țin metrese, e un fapt ce nu uimește pe nimeni, dar că d. Maiorescu, în locul lipsei absolute de religiune  pozitivă, cearcă a pune principii filozofice morale pentru a așeza stavilă unei necredințe oarbe și <a> imoralității născute din ea, asta este o crimă.

Dacă direcția literară către care am onoarea a mă alătura ar profesa cosmopolitismul ar trebui ca tot ce-am scris și vorbit eu să fie scris și vorbit în sens cosmopolit. [...]

concept de articol pregătit pt ziarul „Românul" în decembrie 1871 - din manuscris

Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Din ședințele societății «România Jună» - naționalii și cosmopoliții]

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Robie modernă

Când lași toate celea în sama libertății și prin urmare a egoismului omenesc nu va fi bine. De multe ori în Anglia s-a dizbătut întrebarea dacă n-ar fi bine să se lucreze duminicele, și se găsise economiști care să calculeze ce pierderi însemnate are industrialul englez prin ținerea sărbătorilor. O fericire că biserica e acolo îndestul de puternică pentru a rezista unor asemenea tentative împrotiva săracului, asigurându-i și acestuia partea sa de odihnă și bucurie într-o lume pe care scriptura o numește cu drept cuvânt „Valea plângerilor”.

La noi, în țara absolutei libertăți, este însă cu putință ca lucrătoriul să nu se bucure nici de duminecă, nici de sărbătoare, să nu se bucure nici de răgazul pe care scriptura îl asigură până și animalelor . Mania de a trata pe om ca simplă mașină, ca unealtă pentru producere , este întâi tot ce poate fi mai neomenos; al doilea, dezastruoasă prin urmările ei. Căci vita de muncă se cruță la boală, i se măsură puterile, nu se încarcă peste măsură, pierderea ei e egală cu cumpărarea unei alteia, încât interesul bine înțeles al proprietarului este cruțarea . La om lucrul se schimbă. Poate să se stingă în bună voie ..., se va găsi totdeauna altul la loc, căci nevoia e o dăscăliță amară, care primește orice condiții. În alte țări sunt societăți pentru apărarea animalelor , de sine înțelegându-se că religia și organizarea socială îi asigurează omului zilele sale de odihnă, la noi însă nu va fi minune dacă vom vedea tratându-se organismul cel mai nobil de pe pământ cu o lipsă de cruțare de care sunt ferite și organismele cele inferioare . Ne-a trebuit această espunere pentru a caracteriza soarta lucrătorilor din fabrica regiei monopolului tutunurilor. Muncind 12 — 14 oare pe zi, aceste zile lungi și negre nu sunt întrerupte nici de dumineci, nici de sărbători, încât cestiunea socială, atât de ventilată în Europa, trebue s-o revedem la noi în forma ei cea mai crudă. [...]

Iată dar 224 de oameni, a patra parte dintr-o mie, care nu cunosc nici sărbătoare, nici altă odihnă decât somnul.

Se poate că regia, câștigând puțin sau nimic din toată afacerea, să fie silită de a întrebuința asemenea mijloace, pentru a se susținea; dar nouă ni se pare că soarta „dividendelor” e cu mult mai puțin importantă decât aceea a omului chemat să le producă.

Onor. primărie, care cu drept cuvânt a ordonat respectarea duminecilor și sărbătorilor din partea comercianților, ar trebui să ordone aceeași respectare din partea fabricelor. Să nu uităm că trăim într-un stat creștin, că numai chinezul n-are sărbători, pe când religia creștină, a celor „dezmoșteniți”, li asigură și acestora partea lor de bucurie în lume.

„Curierul de Iași”, 12 decembrie 1876

Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Robie modernă]

vineri, 4 aprilie 2014

Deosebirea dintre liberali și conservatori

Esprimată în termenii cei mai generali, deosibirea între liberali — întru cît e vorba de oameni onești și cu principii stabile — și între conservatori e că acești din urmă privesc statul, și cu drept cuvînt, ca pe un product al naturii, determinat de o parte prin natura teritoriului statului, pe de alta prin proprietățile rasei locuitorilor, pe cînd pentru liberali statul e productul unui contract, răsărit din liberul-arbitriu al locuitorilor, indiferentă fiind originea, indiferentă istoria rasei, indiferentă în fine natura pămîntului chiar.

Manierele de-a vedea sînt atît de deosebite încît în ochii liberalilor statul nu e cu mult mai mult decît o mașină, în ai noștri [conservatorilor] el e un organism viu, susceptibil de sănătate și de boală, de înflorire și de decadență, care poate trăi lung timp dacă urmează legile sale interne de conservare, poate muri dacă urmează un trai contrariu celui prescris de însuși natura lui.

„Timpul”, 17 august 1879

Mihai Eminescu, Opere vol. X Publicistică [Esprimată în termenii cei mai generali...]

joi, 3 aprilie 2014

Conceperea unui personaj

La concepțiunea rolului alungați ideea artei și gândiți-vă în locul personajului ce-l reprezentați.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Concepțiunea rolului]

miercuri, 2 aprilie 2014

Solipsism adolescentin

Trecutul când n-am fost, viitorul când n-oi fi, nu esistă ele, fiindcă eu nu esist, sufletul lumei este eu. Fără eu nu esistă timp, nu există spațiu, nu esistă Dumnezeu. Fără ochi nu e lumină, fără auz nu e cântec, ochiul e lumina, auzul e cântecul, eu e Dumnezeu.

Ce-au fost românii pe când eu n-am fost, ce vor fi ei când eu n-oi mai fi ?

Oare eu, tu, el nu e totuna? (Oare astea nu se confundă într-unul întreg, într-un individ? Când?). Oare atomele metalului nu se confundă într-un Apollon, oare trecutul și prezentul nu sunt piedestalul viitorului ?

Eu e Dumnezeu. Națiunea mea e lumea, cum fără eu nu e Dumnezeu, astfel fără națiunea mea nu e lume.

Națiunea — acest complex de euri.

Dacã n-ai esista tu n-ar esista zenitul, umbra destinului, destinul, Dumnezeu. [...]

Eu și cu tine un singur eu.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Fragmente din 1868—1870]

Notă: Eminescu avea cam 18-19 ani când scria aceste rânduri.

marți, 1 aprilie 2014

Eminescu face o modestă propunere unei reviste germane

Domnii mei,

Doresc să vă fac o propunere pe care dumneavoastră o veți găsi poate lipsită de logică dar care, din punct de vedere filozofic și politic, face abstracție de orice doctrină și pare o utopie, deși nu e totuși utopie; anume aceea de a se da voie părinților să-și nimicească copiii nou-născuți. Numiți-o dacă vreți avortare a embrionilor sau altfel, dar trebuie totuși să recunoașteți că copilul conceput, deci și cel embrionar, este inconștient, iar a ucide ceva inconștient nu poate fi nici un păcat, așa cum nu-i păcat să ucizi animale și să trăiești din carnea lor. Să facem la fel și cu oamenii, căci omul e un animal și nimic altceva.

Să-i acordăm drepturile pe care le au animalele. În loc de carne de vițel să mâncăm carne de copil, la început, poate în mod izolat, mai târziu s-ar recunoaște că e mai bună decât carnea de vițel și ar fi, cu siguranță, foarte apreciată. Această consumare a generațiilor viitoare, în care eu nu văd deloc o cruzime — din partea mea fie și uciderea și îngroparea lor — ar elibera omenirea de problemele sociale, adică de toate problemele grele. Cât privește imaterialitatea gândirii, adică ceea ce constituie pilonul și ideea fundamentală a oricărei filozofii, reflexiunea este o secreție, iar dacă aceasta e spațială și imaterială, atunci și această [reflex(ie)] este spațială și imaterială — o altă semnificație în genere nu are.

Eminescu

În original în germană:

Meine Herren, Ich will Ihnen einen Vorschlag machen, der Ihnen vielleicht unlogisch  scheinen wird, der aber von allen Doctrinen philosophisch wie politisch abstrahiert, und Utopie scheint und dennoch keine ist, jener nämlich, dass die Eltern die Erlaubniss erhalten sollen, ihre neugeborenen Kinder zu vernichten. Nennen Sie es nun Samenabtreibung od[er] auch anders, zugeben müssen Sie nur es, dass das empfange[ne] also auch das embryonale Kind unbewusst ist, und Unbewusstes zu tödten kann keine Sünde sein, wie es keine Sünde ist die Thiere zu tödten und von ihrem Fleisch zu leben. Machen wir es mit dem Menschen gleichfalls so, denn der Mensch ist ein Thier und nichts anderes.

Geben wir ihm die Rechte, die die Thiere haben. Anstatt Kalbfleisch könnten wir Kinderfleisch essen, anfangs vielleicht isoliert, später würde man es einsehen, dass es besser wie Kalbfleisch ist, und würde sicher recht wohl geniessen. Diese Consumierung der nachwachsenden Geschlechter, was ich für keine Grausamkeit * halte — aber meinetwegen Tödtung und Vergrabung derselben—werde die Menschheit von den sozialen also allen schwierigen Fragen be freien. Was die Immaterialität des Denkens anbelangt, d.h. was die Hauptstütze und der Fundamentalgedanke aller Philosophie ist, so ist eine Secretion, Reflexion, und wenn diese räumlich und immateriell, so ist auch diese räumlich und immateriell — eine andere Bedeutung hat sie überhaupt nicht.

Eminescu

Biblioteca Academiei Române, manuscris 2258, filele 73 față și verso, 74 față

Mihai Eminescu, Opere vol. XVI Corespondență. Documentar [Redactorul unei reviste germane I-V]

Notă:

Nu, nu este păcăleală de 1 Aprilie. Mai bine zis este f. f. probabil păcăleală, dar din partea lui Eminescu, nu a mea. Textul în germană e ciornă de scrisoare. Traducerea am preluat-o, împreună cu textul german, din volumul pomenit mai sus. Nu s-a aflat cărei reviste germane îi scria Eminescu - probabil în perioada studenției vieneze sau berlineze - și de ce anume voia să-i trolleze, nici dacă a trimis realmente scrisoarea provocatoare sau a renunțat. S-a  inspirat, foarte probabil, din „propunerea” similară a lui Jonathan SwiftA Modest Proposal for Preventing the Children of Poor People From Being a Burthen to Their Parents or Country, and for Making Them Beneficial to the Publick