sâmbătă, 20 septembrie 2014

Cum arăta Eminescu în ochii contemporanilor

Am văzut cum arăta Eminescu copil, adolescent, student, să vedem și cum arăta în epoca de maturitate creatoare (între 24 și 33 de ani). Tot din cartea Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieţi spusă de contemporani (consultată ca ebook):

„Ca fizic, Mihai era mai scurt ca mine, eu am talia 1,68, el era cu vreo 2-3 centimetri, poate și 4, mai scurt, avea o musculatură herculeană, piciorul la scobitura tălpei era plin (Platfuss, cum zice neamțul) însă nu-l jena deloc la mers. Păr negru ca corbul, fața, un brun alb. (...) Piciorul și mâinile mici, ca ale mamei, dinți regulați și de culoare gălbuie,  când râdea cu mare poftă, și râs sincer. (...)
Revenind la fizic. Era foarte păros Mihai, pe pulpele și cele de jos, și cele de sus, credeai că-i omul lui Darwin.” (Matei Eminovici, fratele cel mai mic al lui Eminescu)

„Acolo îl găsii pe Eminescu. Tânăr, frumos, îmbrăcat cu îngrijire, mândru în toată ținuta lui - așa era când l-am văzut întâia oara.” (Constantin Meissner, cunoștință întâmplătoare) 
„Îl văzui că intră în sufragerie, timid și stângaci, cu toate că nu era stingherit, neîndemânatic în fiecare mișcare,  un om care, după aparențe, cunoscuse tot așa de puțin disciplina corporală, ca și pe cea spirituală. Mai mult scund decât înalt, mai mult voinic decât svelt, cu un cap ceva cam prea mare pentru statura lui, cu înfățișarea prea matură pentru cei 26 de ani ai săi, prea cărnos la față, nebărbierit, cu dinți mari, galbeni, murdar pe haine și îmbrăcat fără nici o îngrijire. (...) eram atât de decepționată, încât mă durea deosebirea între adevăratul Eminescu și cel care trăise în închipuirea mea. (...) vorbea foarte vioi (...), mânca cu zgomot, râdea cu gura plină, un râs care mie îmi suna brutal. Numai când vorbea, peste masă, micuței mele nepoate, vocea lui, care altfel nu era deloc atrăgătoare, devenea uimitor de dulce și ochii împăienjeniți căpătau o expresie simpatică. (...)
Cum ședea aplecat peste foile așa de caligrafic scrise ale manuscriptului său, Eminescu avea o înfățișare mai puțin masivă; bărbia foarte pronunțată și gura largă se atenuau; fruntea ieșea strălucitoare de sub părul negru ca pana corbului; sprâncenele apăreau în toată frumusețea lor  și tăietura fină a nasului lăsa numai la întâlnirea nărilor o ușoară urmă de vulgaritate.Când ridica ochii de pe manuscript, nu privea pe nimeni, ci părea că se uită visător în depărtare, adesea mișcând în mod ritmic mâna, o mână mică de copil, binevoitoare, neîngrijită, poate nespălată.” (Mite Kremnitz, cumnata lui Titu Maiorescu, una din iubirile lui Eminescu)
„Într-o ocaziune nesperată l-am cunoscut pe junele poet Eminescu (...) Este de o gentileţe neînchipuită, foarte inteligent, frumos, iar mustaţa şi pletele-i negre aduc cu ale prinţilor din poveste...  Pare îndrăgostit de mine, însă, sigur, mai mult eu...” (Cleopatra Poenaru Lecca, pentru care Eminescu a avut o scurta dar intensă pasiune)
„În dosul pasajului aud pe cineva zicând: „Uite, Eminescu!” Toți ne oprim să-l vedem. Un om în vârstă, bine făcut, rotund la față, fără plete, îmbrăcat ca toți oamenii... Îl văd suindu-se-n tramvai (...) El ține pe brațe un ghiozdan ros pe la mărgini; degetele de la mâna dreaptă îi sunt pline de cerneală violetă, ochii lui mici, înfundați, cu gene rari, au privirea vagă și ostenită a omului distras, dus pe gânduri.” (Alexandru Vlahuță
„În pragul altei uși, deschise spre geamlâc, stătea un bărbat cu o înfățișare neobișnuită. Mijlociu, puțin adus de spate, cu păr mult, negru, dat pe spate, cu mustața stufoasă, cu chip palid și o privire adâncă, tristă, depărtată. Un surtuc gros, mâncat de vreme, îi acoperea trupul ce-l simțeai zgribulit sub cămașa de noapte. (...) Numai ce aud glasul rece, dojenitor al doamnei [Slavici]:
- E aproape de de prânz... și tot în ținuta asta, domnule Eminescu?
(...) căta la el cu privirea ostenită, pâlpâind sub pleoape grele, un bărbat vădit pretimpuriu îmbătrânit, cu umeri triști și gura amară, stufuită de o mustață neîngrijită... cu chipul brăzdat și barba uitată.” (Vintilă Russu-Șirianu, consemnând mărturia tatălui său, Ioan Russu-Șirianu, care era nepotul lui Ioan Slavici și locuia la el, în aceeași casă cu Eminescu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu