Sonet - Afară-i toamnă...

Afară-i toamnă, frunză 'mprăștiată,
Iar vântul svârle 'n geamuri grele picuri;
Și tu citești scrisori din roase plicuri
Și într’un ceas gândești la viața toată.

Pierzându-ți timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime 'n ușa ta să bată;
Dar și mai bine-i, când afară-i sloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Și eu astfel mă uit din jeț pe gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceața crește rânduri-rânduri;

De-odat’aud foșnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri...
Iar mâni subțiri și reci mi-acopăr ochii.

Din volumul Poesii (1884) - prima ediție, îngrijită de Maiorescu - ebook gratuit

Morala e o negațiune

Morala e o negațiune. Să nu faci, să nu zici.

M. Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Morala e o negațiune]

Homer și Macedonski

Dac-ar exista o înaintare absolută în omenire — un spor real de puteri — atunci Homer ar trebui să fi fost un măgar și Macedonski un geniu — pe când tocmai contrariul e adevărat.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Homer și Macedonski]

Notă: Eu nu subscriu la părerea lui Eminescu - am admirat mult (până la un punct) Thalassa lui Macedonski. Dar astfel de insulte între scriitori celebri - să nu uităm și reciproca, epigrama de tristă amintire a lui Macedonski - sunt frecvente și la case (țări) mai mari: vedeți ce colecție vastă de atacuri au cules cei de la Huffington Post din literatura de limbă engleză (via bookaholic.ro).

Eminescu despre Kogălniceanu

Oricâte imputări ar avea cineva de făcut omului de stat de la 2 mai, un lucru nu i-l poate contesta nimenea: claritate de vederi, judecată cuprinzătoare, sigură și fără șovăire; o mare inteligență unită cu talentul de-a se manifesta cu toată viociunea în scris și prin viu grai.

D. Kogălniceanu urăște fraza, pune pe cititor totdeauna și fără încungiur in medias res, sâmburul cestiunii apare clar și dezbrăcat de subtilități. Izvorul său nu e nici limonada dulcie a notelor Stătescu, nici subțietățile de stil și logică ale notelor Boerescu; e apă curată și limpede ca din izvorul de munte. Nicăieri nu se vede dorința de-a îndupleca prin motive aparente, pretutindene puterea de-a convinge e luată din chiar natura cestiunii.

„Timpul”, 2 februarie 1882

Mihai Eminescu, Opere vol. XIII Publicistică [D. Kogălniceanu publică]

La Cameră mă duc în toate zilele [...] Cu ocazia aceasta am constatat cu oarecare ruşine că nu există în toată adunarea decât  doi oameni poate cari  pot construi o frază corectă: Cogălniceanu şi Maiorescu.

din scrisoarea lui Eminescu către Veronica Micle din 12 feb. 1882 
din volumul Dulcea mea Doamnă/ Eminul meu iubit. Corespondență inedită Mihai Eminescu - Veronica Micle.

Note:

Mihail Kogălniceanu era liberal (moderat), deci adversar politic d.p.d.v. al ziarului conservator „Timpul”, dar atunci avea o dispută cu liderul liberal Ion Brătianu pe tema chestiunii Dunării.

2 mai 1864 - domnitorul Al. I. Cuza a dat o lovitură de stat, dizolvând parlamentul, care nu-i aproba proiectul de reformă agrară și care dăduse vot de blam guvernului al cărui prim-ministru era Mihail Kogălniceanu.

in medias res - în miezul lucrurilor (lat.)

V. Boerescu - om politic inițial conservator, apoi liberal, ministru și în guvernul conservator și în cel liberal.

Cameră - Camera Deputaţilor, ale cărei dezbateri trebuia uneori să le urmărească Eminescu, ca jurnalist la Timpul.

Animismul - din prelegerea lui Vasile Conta

Duminica trecută d. Vasile Conta a ținut prelegerea sa asupra fetișismului.[...] Dar tocmai din cauza bogăției de cunoștințe desfășurate cu această ocazie sarcina unei dări de samă pe scurt devine aproape cu neputință.

D-sa a dovedit că credința în duplicitatea existenții noastre a pornit de la faptul că fiecare își are umbra sa. De acolo vedem la cei antici sufletele în chip de umbre, de-aceea, după credința poporului românesc, cel căruia i se ia umbra trebuie să moară. Dar, fiindcă toate lucrurile au o umbră, după credințele primitive toate lucrurile sunt însuflețite, astfel încât sălbatecul calcă pretutindene pe suflete, din cari cele mai multe sunt rele și puține, anume cele ale rudelor și prietenilor, sunt bune. Cu aceeași claritate a desfășurat apoi metoadele de a omorî sufletele, de a dobândi prietenia lor, de a le aservi; au arătat cum toate mișcările în natură li păreau produse de spirite, cum vântul e reprezentat ca o mulțime de spirite ce biciuiesc frunzele pădurei și valurile apelor, cum zefirul e un spirit mângâios ce spune povești florilor, cari râd de toate aceste, rămâind serioase numai pietrile bătrâne, care în viața lor lungă știu că acestea sunt deșărtăciuni ușoare. Mai ciudată este credința ca ființele au mai multe suflete, pentru a cărei ilustrare a adus, pe lângă altele din viața sălbaticilor, și credința țiganilor că au cel puțin trei suflete, apoi o poveste românească populară despre un om cu viața vecinică, a cărui vecinicie constă tocmai într-aceea că-și ascunsese sufletele foarte bine.

Credința că, pe când omul doarme, sufletul lui iese din trup și umblă pe unde vrea, au dat apoi naștere la vraja prinderei sufletului prin chemări mângâioase, a închiderei lui în ceară și într-o viță de păr și a nimicirii lui. Strigoii, luarea din urmă, făcutul, deochietul , făcutul de dragoste, toate se reduc în urma urmelor la unul și același princip, că adecă sufletul — după credința primitivă muritor — în neatârnare de trup poate fi vrăjit, prins, aservit și că e supus unor formule magice.

Departe de a fi redat măcar a suta parte din mulțimea faptelor aduse de prelector și tot așa de departe de a fi reprodus cugetarea unitară care le pătrundea pe toate, ne mulțămim numai cu aceste câteva însemnări, sperând că d. Conta va face din ele obiectul unui studiu în scris.

„Curierul de Iași",  16 februarie 1877

Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Prelegerile Junimei - Duminica trecută d. Vasile Conta] 

Sonet - Trecut-au anii...

Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri
Și niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară
Povești și doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nțelese, pline de-nțelesuri -
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri,
O, ceas al tainei, asfințit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieții,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereții
Și mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul crește-n urma mea... mă-ntunec!

Din volumul Poesii (1884) - prima ediție, îngrijită de Maiorescu - ebook gratuit

Legile minții noastre

Legile minții noastre sunt înnăscute, numai trebuie să ne dăm seama de ele, precum legile după care lucrează organele noastre sunt înăscute și au lucrat pururea cu aceeași ordine fără ca noi să fi știut anatomie și fiziologie. De-aicea jucăria cu legile minții noastre - matematica și logica sunt străvechi - pentru că ceea ce e dat minții și simțurilor e dat imediat, dar la cunoștințe fiziologice și anatomice târziu am ajuns.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Legile minții noastre]

Scene din viața parlamentară

Colo unde urmașul lui Budha Sakya Muni                          
Nazarineanul, dulce, în deal, își are casa
Își poart[']* bătrânul rabbin Berlicoco perciunii
Își strânge corifeii* și secta lui hidoasă,
Acolo* fac contorul* comediei* ș'a minciunii
Calomniei*, vânzării*, fățarnică grimasă                                
Alăturea cu crucea*, cu moaștele din templu
De uri* și infamie* sunt stâlpi și [sunt] exemplu

Acolo prezidentul frizând* o față calmă
Că e cam după masă n'ar vre să se cunoască —                        
Şi cum îi vede astfel pe dragii săi de-avalma
Întoarce asupra tutor scârboșii ochi de broască
În fund unul* mai* scârnav* își suflă nasu 'n palmă
Şi de surtuc o șterge, mahmur* se uită, cască
Berlicoco întinde [o]* mână după clopot                                
Tăcere pretutindeni, în sală* câte*-un* șopot

Dar cine-i ceata asta cu nasuri înroșite
Cu dârele prin barbă, cu fețele nerase
Guri mari și buhăite, mustețile sborșite
Cu cismele cârpite, cămășile soioase
Privirile sunt crunte și fețele 'ncrușite                                    
Cu frunți mai mici de-un deget, cu cefe roșii groase...
Ei sunt smântâna lumii... Când clopotu auzi-vei
Să știi că toți sunt față... s'au adunat bețivii.

Bătrânul, ras cu totul, cu fața plină, grasă
Treaz* intră*['n] a lui bancă, când ese îmblă strîmb
Ce oare este cauza[?] Discursuri furtunoasă*                        
I-au amețit gândirea de îmblă [așa strâmb?]
Ba nu, dar până-adoarme se scarpină sub masă
Ridică pantalonul de-asupra de carâmb
Din cismă scoate gâtul puternica butelcă
El îmblă ca pe ouă și șade ca pe spelcă        

Într'adevăr vr'o șase în fundul adunării                                        
Stau împrejurul mesei* ca fii[i] unei secte
Unu-și scobește nasul cu unghia 'n fundul nării
Din plete-și scoate altul micuțele insecte
Scobeică e tăcutul presdent a discutării
Şi tuturor le 'mparte la frunte* mici* proecte                        
Şi ei le țin ascunse în palmă, cată chior...
E importantă legea, de șic... un stosișor

Dar ce-i în fund acolo, ce vuet și murmură*
De setleva, de mazù, de trag* cartea* pe față
Ce lege se discută cu strașnică căldură?
De foc unul l'apucă pe cellalt de mustață                                  
Un țipăt se aude urît*: Scobeică fură
Cu carte măsluită, tâlharul ne [înhață]*
Şi cine[-i] roșcovanul buhav în fundul scenii [ ?]
— Scobeică, ce'l trimise aci botoșunenii

Biserica-ntr'o parte, negrită și străveche
Bordel dă conștiințe* făcură* ei alături
O Crist, cum nu mai vii cu biciul, cu reteveiul*                      
Hidoasele ființe* ca cojile* să-i mături
Să pui să se citească molitve 'ndelungate
În curte, 'n tâmple*, trepte* și treceri*, pe de lături
Să iasă negrul spirit, hidoasa pocitură
Ce 'n cap* clocește acolo sămânța lui de ură

Mihai Eminescu, Opere vol. II Note și variante [Scrisoarea III (note si variante)]

Limba română și cuvintele slave

Celor ce vor o purificare absolută a limbei li vom răspunde că acele vorbe pe cari vor ei să le alunge sunt așa de concrete, așa încrescute în țesătura limbei române încât trebuie să rupi țesătura toată ca să le scoți; și cumcă limba se deșiră alungând vorbe d'o iluzorie origine slavă e dovadă în latiniștii noștri.

Celor cari nu vor acea curățire de fel li vom răspunde că ei singuri sunt neconsecuenți, căci ei au lepădat o mulțime de vorbe grece și ruse pe cari le 'ntrebuințau încă părinții lor, și multe din vorbele pe cari le scriu d-nii Florentin, Negruzzi ș.a. — autori îndealtfel cu mult talent — s-au dus calea celor duse fără ca chiar dumnealor să le pară rău după ele. Am fi cam temerari de-a susținea cumcă limba noastră și-a sfârșit deja curățirea sa, că e organizată, că a ajuns stadiul ultim al dezvoltării sale și că acum n-ar trebui decât constatarea formală a acelei dezvoltări prin etimologie și sintaxă. Limba noastră — placă-ne-o a crede — are un trai lung și de-aceea'i și trebuie o dezvoltare lungă. Purizarea ei merge 'nainte , deși e mai bine ca să meargă prea încet decât prea iute. Noi — generațiunea de față — nu împlem decât șanțurile, noi avem să dăm noțiuni poporului nostru, ca să cugete, limba clasică e sarcina generațiunilor viitoare.

Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Celor ce vor o purificare absolută] 
(din manuscris)

Stradele din Iași

România este țara contrastelor. Venind cineva de la gară în stradele vestitului municipiu Dacorum Iassiorum rămâne încântat de podirea cu asfalt a stradelor noastre, pe care te poți plimba ca-n salon. Dar dacă vizitatorul ar avea curiozitatea de a merge în suburbii depărtate din șesul Bahluiului, de ex. pe șesul dintre șoseaua Ţuțorei și înălțimile pe care se înșiră orașul, începând de la Curtea Domnească pân-la Tătărași (târgul de jos, țigănimea domnească), atunci ar avea cu totul altă priveliște.

Acolo în loc de strade sunt adevărate lagune de glod; podului de lemn de preste Bahlui îi lipsesc la mijloc câteva scânduri pe cari nimeni nu se-ndură de-a le pune la loc, pe ici pe colo întâlnești căte un mare ochi de apă, spre a aduce aminte de mărețul act al facerii lumii. Acolo locuiește o parte a poporului ales de Dumnezeu, carele prin diferite apucături ingenioase, prin clădirea sistematică de movilițe de gunoaie, prin așezarea de scânduri rupte caută a forma trecători prin împărăția lui Neptun și a nu sta cu totul izolați de restul umanității.

Dar să lăsăm aceste formațiuni geografice pe seama unui Herodot al viitorului și să ne întoarcem la puncte mai cunoscute. Şoseua Socolei e cunoscută de toți ca drum care duce la viile și vilele orășenilor din Iași, la seminariul Socola, la Vaslui, în fine e o cale de comunicație despre care nu putem presupune că trece prin mijlocul unor triburi necunoscute. Aproape în dreptul șoselei de la Ţuțora șoseua Socolei se bucura de existența mai multor gropi perfide, pline cu apă. Când trece o trăsură prin aceste gropi, ea se preface în corabie, caii în servitori ai lui Neptun, iar călătorii invocă prin imnuri steaua mărilor, ca să-i conducă la limanul dorit. Prin aceste gropi trec zilnic sute de trăsuri, mii de militari, zeci de tunuri, încât biblica trecere prin Marea Roșie se repetează la acest punct de sute de ori pe zi. Învățătorii din școalele apropiate demonstrează băieților cu exemple ad oculos posibilitatea minunii biblice pe cale cu totul naturală.

Şi cu toate acestea în depărtare de o oră și jumătate, în vârful Repedei, sunt minunate cariere de piatră și numai cu zece, cincisprezece cară s-ar putea repara punctul în cestiune, s-ar putea pune capăt neplăcerilor miilor de trecători. Nu știm într-adevăr cine a luat întreprinderea reparării acelei șosele, știm însă atâta că nu se găsește nici un motiv care să scuze asemenea neregularități. Esplicăm pân-la un punct neglijarea unor strade puțin frecuentate, dar o cale atât de frecuentată ca și cea de la Socola trebuie să fie totdeauna practicabilă. Cu toată insistența atragem luarea aminte a autorităților competente să binevoiască a lua grabnic măsuri pentru a înlătura acele adevărate vexațiuni pentru comunicația între Iași și Socola.

„Curierul de Iași", 18 mai 1877

Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Stradele] 

Popor de contraste

Un fenomen nou e acela că cultura și literatura la români nu merg defel în același pas, ba sunt eterogene chiar. Cultura claselor privilegiate cel puțin e cu mult asupra literaturei țărei lor, dar e străină, literatura e națională, dar e în urma culturei. Popor de contraste... e o frază.

Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Celor ce vor o purificare absolută] 
(din manuscris)

Un materialist român - Vasile Conta

Duminică în 10 l.c. d-nul V. Conta a ținut prelegerea sa asupra materialismului. Făcând o dare de samă retrospectivă asupra tuturor prelecțiunilor ținute în anul acesta, d-sa a arătat legătura ce există între deosebitele maniere de-a privi și a-și esplica lumea. Interesantă a fost dezvoltarea opiniei cumcă tot ce omul nu pricepe el esplică în mod metafizic, dar cu cât esperiența crește și terenul celor necunoscute devine din ce în ce mai mic, cu atâta ideile metafizicei spiritualiste se retrag pe terenul, necunoscut încă, în care se apără ca dintr-o cetate în contra înaintării line a esperienței și a deducerilor acesteia. Pentru a nu anticipa convingerile intime ce fiecare din public și le formează despre lume și omenire, d-sa a espus atât dovezile dualiștilor , cari împart lumea într-o substanță materială și alta spirituală, cât și dovezile contrarie ale materialiștilor , cari reduc toate fenomenele creațiunii la un singur principiu, la materie. Aceste dezvoltări paralele au fost urmate cu mare interes de public. La urmă prelectorul a încheiat dând conturele principale ale icoanei universului astfel cum ea se zugrăvește în creierul unui materialist.

Din cauza vremei reci și ploioase auditoriul n-a fost așa de numeros ca alte dăți.

„Curierul de Iași",  13 aprilie 1877

Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Încheierea prelegerilor Junimei] 

Se știe că d. V. Conta au publicat într-un volum în limba franceză ,,Teoria fatalismului", a cării interesantă pertratare au ocupat mai mult timp coloanele „Convorbirilor literare". Aceste studii ale profesorului din Iași au un mare merit, ele sunt dictate pretutindene de spiritul neîndoielnic al adevărului. Poate să fie cineva pentru sau contra teoriilor materialiste, aceasta nu împiedecă însă ca să recunoaștem meritul personal al autorului de-a fi spus sincer și fără încungiur părerile pe care le crede adevărate, de-a fi scris în mod foarte clar și de-a fi tratat cestiunea înarmat cu toate cunoștințele necesare. [...]

 Pân-acuma auzim că d. Conta a primit în privirea cărții sale o scrisoare de la renumitul Charles Darwin și o altă de la materialistul german Louis Buchner.

„Curierul de Iași",  4 mai 1877

Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Un materialist român] 

Miercuri, 21 aprilie seara, s-a săvârșit din viață fostul ministru de culte și instrucțiune publică, Vasile Conta.  [...] Mulți ani membru al societății literare Junimea, el publică în „Convorbiri" Teoria fatalismului, pe care-o traduse singur în franțuzește, și Teoria ondolațiunii universale, o încercare metafizică materialistă. După convingerile sale politice Conta era socialist, credea însă că nu e timpul venit, mai cu seamă nu în România, de-a încerca realizarea unor asemenea idei.

Ci chiar teoriile acestea el nu le privea ca adevăruri sociologice permanente și absolute, ci se esplica adeseori, întemeiat pe teoria fundamentală a ondolațiunii universale, că: ideea sociabilității e în popoare pe curba suitoare, că va culmina în socialism și că, după aceea, va începe a declina pe curba coborâtoare, pentru a se stinge și a face loc altor idei, cari'și vor începe traiul atunci când cele socialiste vor fi învechite. Teoria ondolațiunii universale, concepută cu atâta predilecție de inteligența lui, nu e nouă nici în aplicarea la ordinea mecanică a lumii, căci este ideea fundamentală a filozofiei lui Eraclit din Efes, nici în aplicarea la ordinea morală, căci se regăsește în fragmentele lui Protagoras din Abdera, care-a aplicat doctrina lui Eraclit despre „eterna curgere a tuturor lucrurilor" și la lumea intelectuală. Plato, în anticitate încă, combătea amândouă teoriile, numindu-le „o generalizare nejustificată a teoriei relativității".

Cumcă socialismul nu e decât forma în care organismul unui stat moare, spre a face loc barbariei sau cuceririi prin popoare mai tinere, era o întâmpinare ce i s-a spus ades, dar pe care n-a admis-o. [...]

„Timpul", 25 aprilie 1882

Mihai Eminescu, Opere vol. XIII Publicistică [Vasile Conta] 

Shakespeare tradus de Eminescu - Sonetul XXVII

Weary with toil, I haste me to my bed, The dear repose for limbs with travel tired; But then begins a journey in my head, To work my mind, when body's work's expired:	Sătul de lucru caut noaptea patul, Dar al meu suflet un drumeț se face Și pe când trupul doarme-ntins în pace, Pe-a tale urme l-au împins păcatul.
For then my thoughts (from far where I abide) Intend a zealous pilgrimage to thee, And keep my drooping eyelids open wide, Looking on darkness which the blind do see:	E noapte neagră-n ochi-mi, totul tace, Dar mintea-mi vede ­- genele holbate; Ca și un orb mă simt în întuneric Și totuși înainte-mi zi se face.
Save that my soul's imaginary sight Presents thy shadow to my sightless view, Which, like a jewel hung in ghastly night, Makes black night beauteous and her old face new.	E chipul tău, lumină necrezută De frumuseți, de taină, curăție, Ce nopții reci lucire-i împrumută.
Lo, thus, by day my limbs, by night my mind,  For thee, and for myself, no quiet find.	Din cauza ta, bălaia mea soție, Cât ziulica trupu-odihnă n-are, Iar noaptea sufletul în cale pleacă.

Mihai Eminescu, Opere vol. IV Poezii postume [Sătul de lucru]

Rasa traco-ilirică

Rasa traco-ilirică s-a distins în decursul tuturor secolelor printr-o energie estraordinară, printr-un neastâmpărat dor de război, dar totdeuna în serviciu străin, mai mult spre folosul unor vecini slăbănogi decât pentru întărirea propriei puteri. Sub flamurele lui Alesandru cel Mare locuitorii traco-ilirici ai munților au cucerit Asia și Africa pentru... greci. În timpul romanilor mulți iliri, după o viață strălucită de ostași, s-au suit pe tronul împăraților romani, lucrând pentru ... romani.

Și-n timpul cel mai nou pașii și soldații din poporul albanejilor, urmașii acelor oștiri ilirice și epirote, în fruntea cărora Alexandru a cucerit Persia, cu cari regele Pyrrhos contesta și romanilor și cartaginezilor posesiunea Italiei, urmașii aceloraș soldați cari-și făceau drum la tronul imperiului universal.

Traci și iliri era popoare înrudite. Descendenții ilirilor sunt albanejii actuali, din traci s-au născut românii. Miklosich ne-a comunicat vreo 50 de cuvinte cari parte sunt comune albanejilor și românilor, parte au în amândouă limbile o formă și un senz deosebit.

Un număr însemnat de cuvinte latine au trecut de la romani nu numai în limba bulgară, ci în toate limbile peninsulei.

Și oare regimentele cele mai bune ale Austriei nu sunt române? Și oare luptătorii independenței Greciei de la 1821 n-au fost albaneji? Și oare eroii lui Osman la Plevna nu erau albaneji ?

Astfel vulturii cu două capete și politicianii cu două fețe ne pun să împușcăm noi în noi înșine, pe moldovan în albanez, pe ardelean în dalmatin, pe frate în frate.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Rasa traco-ilirică]

Vechimea

Vechimea lucrurilor nu consistă în depărtarea timporală a nașterei sau esistenței lor, ci în diferința dintre ele și cele prezente.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Vechimea lucrurilor]

Minunile naturii și minunile matematicei

Minunile naturii sunt ca și minunile matematicei. Fără urmărirea operațiunii în sine, care, văzută de-aproape, nu-i decât un joc cu legile minții, rezultatele răsar ca minuni de care ne uimim cum de-au ieșit așa, numai așa, și nu altfel. Astfel suntem dispuși a crede în misticitatea matematicei, căci chiar descoperitorii acestei științe, Pytagoras de ex., au fost așa de uimit de rezultatele câștigate încât au fost dispus a crede că numărul e substanța lucrurilor. Să luăm de ex. estragerea rădăcinii pătrate. De vom lua regulile operației mecanice vom crede totdeuna că aveți în ele un fel de unealtă misterioasă pentru a afla la un număr dat care este factorul care, înmulțit cu sine însuși, au dat acest rezultat. Dar, analizând operațiunea în toate părțile, vom vedea că nu este nimic mai firesc, mai evident și mai lesne de-nțeles decât o astfel de estragere a rădăcinii pătrate, cubice sau altele. Și cu toate acestea să nu uităm că miile de minuni matematice le produce capul omenesc c-un element; altfel nesfârșit (numărul), însă grozav de simplu și omogen. Dacă am putea urmări în natură jocul simplelor legi mecanice, atunci poate că embrio ne-ar părea ca rădăcina din care apoi se naște potența prin multiplicarea cu sine însuși.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Minunile naturii și minunile matematicei]

Maghiarismul, germanismul și asimilarea prin cultură

De maghiari nu ne-am temut neciodată. Ei sînt prea barbari pentru de-a ne putea înghiți. Ei sînt ca piatra ce apasă, nu ca soarele ce absoarbe. Espuși soarelui, el ne-ar fi absorbit și ne-ar fi prefăcut în raze de-ale sale, raze splendide însă solare. Daca germanismul ar fi pătruns cu dulceața luminelor, nu cu asprimea dominărei în valurile poporului, noi pînă azi eram poate germani, căci farmecul culturei e cel mai mare farmec. Dar te pomenești că între noi și cultura germană se pune piatra cea brută și scorboroasă a maghiarismului, ea apasă pe noi cu greu, numai că noi nu ne vom da îndărăt, pentru că nu putem. Impenetrabilitatea corpului fizic nu permite ca în unul și același loc să stea două corpuri deodată; ce minune dar daca impenetrabilitatea corpului noastru moral nu cedează nici un atom al ființei sale corpului străin ce apasă asupră-ni? Noi avem toți cauza de-a mulțumi maghiarilor pentru apăsarea lor, căci ei ne-au deșteptat ca și cum ai deștepta pe-un om ce doarme lîngă o prăpastie c-o lovitură de cnută.

Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Educațiune și cultură] 
(din manuscris)

[Despre] Manuscrisele lui Eminescu pe net

Mortua est

O parte dintre manuscrisele lui Eminescu au fost scanate și puse pe site-ul Bibliotecii Academiei Române:

2254: 2r  - 379v
2255: 1r - 435v
2256: 1r - 33r
2257: 1r - 381r
2258: 1r - 262v
2259: 1r - 49v


Am indicat numerele manuscriselor și, pt fiecare, prima și ultima pagina găsite de mine - pe lângă nr. filei, r=recto(față), v=verso(spate).

Diamantul Nordului

Nu întotdeauna rezoluția e destul de mare ca să fie citibilă. Depinde și de scris. Eminescu era capabil să scrie și foarte caligrafic (poezii terminate - vezi alături) și foarte urât, aproape indescifrabil (corecturi, însemnări personale).

După îmbolnăvirea și internarea lui Eminescu, manuscrisele lui au ajuns la Titu Maiorescu, care a inclus câteva poezii inedite din manuscrise în prima editie publicată de Poesii de Eminescu, ediţie îngrijită de el. După moartea poetului, criticul a donat manuscrisele Academiei Române.

Iată cum pot fi consultate - adresa unei pagini de manuscris e de forma:

http://aleph500.biblacad.ro:8991/multimedia/emi/NrManuscris/NrFilărsauv.jpg

Ex 1: prima pagină -  fila nr. 1 recto (faţă) - din manuscrisul 2255 e la adresa:

http://aleph500.biblacad.ro:8991/multimedia/emi/2255/1r.jpg

Pagina următoare e pe spatele (verso) aceleiași file 1:

http://aleph500.biblacad.ro:8991/multimedia/emi/2255/1v.jpg

Ex 2: prima pagină -  fila nr. 1 recto (faţă) - din manuscrisul 2256 e la adresa:

http://aleph500.biblacad.ro:8991/multimedia/emi/2256/1r.jpg

Următoarea pagină scrisă e pe fila următoare, 2, tot pe faţă (recto):

http://aleph500.biblacad.ro:8991/multimedia/emi/2256/2r.jpg

Astfel pot fi răsfoite virtual manuscrisele eminesciene, pagină cu pagină sau filă cu filă. E ceva mai complicat, dar nu foarte - tot e mai simplu decât folosind sistemul de căutare al Bibliotecii Academiei.

Diferența dintre educație și cultură

E multă diferință între educațiune și cultură. Așa d.e. educațiunea străină implică spirit străin — cultura străină ba. Educațiunea e cultura caracterului, cultura e educațiunea minții. Educațiunea are a cultiva inima și moravurile, cultura are a educa mintea. În fine un om bine educat, cu inimă, caracter și moravuri bune, poate să fie c-un cerc restrîns de cunoștințe, pe cînd, din contra, cultura, cunoștințele cele mai vaste pot să fie coprinse de un om fără caracter, imoral, fără inimă.

Cultura străină ca atare nu poate strica pe om pentru că trece prin prisma unui caracter, a unei inimi deja formate; educațiunea, creșterea cade însă în periodul acela al vieței omenești cînd inima neformată încă a omului seamănă unei bucăți de ceară în care poți imprima ce vrei. Cînd inima cu vîrsta se-mpietrește, atunci n-o mai poți îndrăpta, o poți numai rumpe.

Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Educațiune și cultură] 
(din manuscris)

Progresul omenirii - nu numai geniile

Domnilor, progresul omenirei nu zace adesea în mulțimea geniilor săi — națiuni cu genii străluciți sunt adesea nefericite — ci în acele personagii mute ale istoriei care lucrează neobosit, fără altă răsplată decât conștiința datoriei împlinite, în fine progresul e în toți, nu în unul or în unii.

Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Domnilor, progresul omenirei] 

Românii de paradă

Dar D[omni]lor! mi-e rușine să fiu Român! Dar ce fel de român! Român care vrea a-și fi însușit monopolul, privilegiul patriotismului și-a naționalităței — așa român de paradă mi-e rușine să fiu. Naționalitatea trebuie să fie simțită cu inima și nu vorbită numai cu gura.

Ceea ce se simte și se respe[c]tă adânc, se pronunță arareori! Hebreii cei vechi n-aveau voie să pronunțe numele D[umne]zeului lor! Iubesc poporul românesc fără a iubi pe semidocții și superficialitățile sale.

Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Dar domnilor, mi-e rușine]
 (din manuscris)

Palestina

Gazeta evreiască „Hamagid” publică o corespondență din Londra în care ia act despre faima răspîndită că guvernul turcesc a oferit drept plată numeroșilor săi creditori evreiești din Anglia cedarea unei părți din Palestina. Sir Hammond din Londra s-a pus în relațiuni cu Chwedalla, fondatorul unei societăți compuse din evrei englizești, franțuzești și austriecești cari au intențiunea de a cumpara cu un capital de 8 milioane funți sterling de la Poartă întreaga țară a făgăduinței. După o publicare a lui Chwedalla însă o astfel de cesiune nu va fi cu putință decît cu învoirea marilor puteri europene; totuși este nădejde că afacerea se va realiza. Societatea a știut se zice să intereseze încă de mulți ani și nu fără succes pe cele mai puternice Case din toată Europa pentru această idee. Chwedalla are intențiunea de a merge cît de curînd în persoană la Constantinopole, spre a grăbi treaba la fața locului.

„Curierul de Iași”, 27 august 1876

Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Palestina]

Frumusețea ca proporție de mișcări

S-a zis de mult că frumusețea consistă în proporția de forme. Nimărui nu i-a venit în minte că consistă în proporția de mișcări și, cu toate acestea, asta e adevărata fumusețe. Frumuseți moarte sunt cele cu proporție de forme, frumuseți vii cele cu proporție de mișcări. E evident că această proporție de mișcare unde nimic nu e prea întins, nimic prea flasc, e o stare de echilibru — fericirea. Se-nțelege că instinctiv b[ărbatul] îmblă să comunice mișcarea reproducțiunii lui într-un paingeniș atât de armonic de linii de mișcare pentru ca și copilul să fie frumos. De-aceea uimirea și dulcea părere de rău care ne apucă de câte ori vedem o femeie frumoasă. De ce nu-i a mea ? De ce aceasta nu-i a mea ?

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Frumusețea ca  proporție de mișcări] (manuscris)

Fără idei comune nu există un popor

Ideea comună, fie cea religioasă, fie cea politică, seamănă cu toarta pe care olariul o pune oricărei oale, încât le poți înșira și aduna pe toate la un loc pe un fir de ață. Fără idei comune nu există un popor.

Elementul stereotip din individe este baza naționalității.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Fără idei comune nu există un popor]

Nihiliștii români

Într-un stat în care nu există măsură pentru merit, în care, din contra, merit și știință sunt cauze de persecuțiune din partea demagogiei ignorante și lacome a Costineștilor și Caradalelor, spiritele tinere cari s-au născut cu o coardă mai energică de percepțiune și de voință, am putea zice naturile alese, pierd încrederea în organizarea societății și înclină a adopta ca ale lor niște idei de destrucțiune cari cuprind în ele nimicirea oricărui stat. Tocmai ne vin în minte numele nihiliștilor români din Iași, frații Nădejde și Milea, și o spunem drept că, văzând pe Carada om mare și pe plagiatorul Crăciunescu profesor de facultate, începem, nu a justifica, dar a esplica psicologic aceste fenomene.

Frații Nădejde de ex. sunt amândoi tineri cu știință de carte; am putea zice că în degetul lor cel mic au mai multă știință decât Costinescu ori Crăciunescu în capete. Ca merit se poate adăuga că, în lipsă totală de mijloace, de vreme ce sunt dintr-o familie foarte săracă, ei tot ce știu au învățat într-un oraș de țară, fără a face un pas în străinătate. Cu toate astea ei știu limbile clasice, mai multe limbi moderne, au înghițit cu ardoare ceea ce le-a venit în mână din științele naturale. E firesc ca asemenea naturi energice să fie izbite de spectacolul încurajării sistematice a nulităților , să le apuce un fel de desperare de viitorul societății în care trăiesc și să-și deschiză perspectiva unei reforme prin răsturnarea radicală a tot ce există.    
                               
[...] Pe cât știm, acești tineri amăgiți nu sunt stârpituri de vanilie crescute în bumbac, cu capul amețit de fraze și romanuri, ca tinerii Vintilă Rosetti sau Calligari, cari în vederea unor sinecure ar transige numaidecât cu pretinsele lor principii revoluționare, numai să li se arunce cîte un oscior. Nu sunt pretinsă nație și pretins popor, ei sunt adevărat popor; sunt oameni a căror inteligență au fost și puternică și vergină, de au absorbit cu toată setea ideile nimicirii. Țandăra nu sare departe de trunchi. Tatăl, pentru motive reversibile, renunță la republica universală și devine monarhist legitimist; fiii vor face ca prezidentul republicei Ploieștilor care, din cap al împărăției Fefeleiului, a devenit azi om cu leafă. Dar nu este tot astfel cu oamenii de cari vorbim mai sus. Mintea acestora nu se poate vindeca prin îmbunătățirea sorții lor personale, prin funcții și diurne; tinerimei mai energice trebuie să i se întipărească convingerea serioasă că organizarea societății nu mai îngăduie ridicarea în sus a Costineștilor, Caradalelor și Seruriilor și că de acum înainte pentru a se ridica cineva, [î]i trebuie și minte, și caracter, și muncă.

„Timpul”, 20 martie 1881

Mihai Eminescu, Opere vol. XII Publicistică [Răspunzând la discursul d-lui Maiorescu]

Note:

Frații Gheorghe și Ion Nădejde erau de fapt socialiști, nu nihiliști.

Costinescu, Carada, Serurie - oameni politici liberali, ținte frecvente ale ironiilor lui Eminescu; despre Costinescu de plidă, Eminescu afirma ca a devenit director de bancă cu doar 4 clase primare și un curs de violoncel (Duiliu Zamfirescu, in schimb, îl considera un bun economist).

Vintilă Rosetti - fiul liderului liberal C. A. Rosetti (principala țintă a atacurilor lui Eminescu din „Timpul”), student la Paris, cu ocazia proclamării României ca regat și-a afirmat convingerile republicane.

Gradul de civilizație al unui popor

În loc de principii politice ar trebui să pătrunză în societatea noastră știința exactă, putința de-a aplica principii mecanice. Gradul de civilizație al unui popor nu se măsură după numărul botinelor lustruite, a frazelor franțuzești și a gazetelor, ci după aptitudinea lui de a supune puterile oarbe ale naturii scopurilor omului. Cu cât omul e stăpân pe vânt, pe apă, pe abur, și-și face din ele slugi muncitoare, cu atât civilizația e mai înaltă, cu cât omul stăpânește mai mult asupra omului, cu atât barbaria este mai mare.

„Timpul”, iulie 1882

Mihai Eminescu, Opere vol. XIII Publicistică [„Națiunea", perindând acuzările]

Cărțile care te pun pe gânduri

Orice autor a cărui carte o pui deoparte spre a medita asupra celor scrise — este adânc; cu cât o faci mai des, cu atât e mai adânc. Rezonanța e un criteriu cert pentru profunzimea de gândire. Acest lucru e valabil, firește, pentru cărțile de știință teoretică, nu pentru cele de poezie, care produc îndată rezonanță, chiar și-n cazul unei înzestrări mai slabe. Pentru că se adresează sentimentelor, nu minții. În schimb rezonanța rațiunii este un criteriu sigur. Astfel de opere fiind scrise totuși de obicei foarte clar și transparent, ce * [anume] provoacă într-atât la meditație ? Desigur că nu neclaritatea din cazul acelor cărți socotite absconse, unde la fel se cade pe gânduri; căci la acestea e vorba mai curând de indecizie decât de meditație, aici te frămânți *** pur fizic cu clarificarea, pe când dincolo cu reflexiunea. Există, desigur, capete care nu sunt în stare de rezonanță, fiindcă nu sunt nici de meditație.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Dühring e un semigeniu]

În original scris în germană (am preluat traducerea românească din volum):

Jeder Autor bei dem man das Buch bei Seite setzt, um über das Geschriebene nachzudenken, ist tief, je öfter man es thut, desto tiefer ist er. Die Resonanz ist ein sicheres Criterium für Tiefsinn. Freilich gilt das für theoretische wissenschaftliche Bücher, nicht für poetische, welche auch bei minderer Begabung sogleich Resonanz entsteht. Denn sie appellirt an die Gefühle, nicht an den Verstand. Aber die Resonanz der Vernunft ist ein sicheres Criterium. Solche Werke sind ja doch gewöhnlich sehr klar und durchsichtig geschrieben, was * macht so nachdenklich ? Sicher nicht die Unklarheit, die nicht* auch Nachdenken eintretten kann bei dunkel gehaltenen Büchern, aber da ist ja mehr Unschlüssigkeit als Nachdenken, da reizt*  man * sich *** rein phisisch mit dem Klarwerden, dort mit dem Reflectiren. Freilich mag es Köpfe geben, die keiner Resonanz, weil keines Nachdenkens fähig sind.

Poligamia

Actul procreării este unul adevărat la poligami. Cheful oriental e starea sufletească deosebită în care mahomedanul se apropie de *** sa fermecătoare. Apoi schimbarea femeilor face și ea ca actul să nu devină ceva mecanic și obișnuit, ci în genere cel mai dulce act de dragoste. Copiii rezultați din astfel de îmbrățișări trebuie să fie frumoși, bine conformați și ageri la minte. Cum e în cazul căsătoriei? E rutină conjugală, fără dragoste și fără ură; actul e animalic în cel mai rău sens al cuvântului, e o mișcare automată plăcută. De aici copii nerozi, produși ca la fabrică [...]

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Această rațiune face din istorie un veșnic cerc]

În original scris în germană (am preluat traducerea românească din volum):

Der Actus der Zeugung bei den Poligamen ist wahrhaftig einer, der orientalische Kief  ist der eigenthümliche Gemüthzustand, in dem sich der Mahomedane seiner reizenden *** nähert. Da ist es auch der Wechsel der Weiber, der den Actus nicht zu einer maschinemnässigen Gewohnheit, sondern zu dem süssesten Liebesact überhaupt macht. Kinder aus solchen Umarmungen müssen schön, wohlgebildet und offenen Köpfe sein. Wie ist es bei der Ehe ? Es ist der häusliche Schlendrian ohne Liebe und ohne Hass, thierisch im schlechtesten Sinne des Wortes ist der Actus, er ist eine gefällige Automatenbewegung. Darum fabrikmässig erzeugte blöde Kinder [...]