Publicul cel mai ales, domni şi doamne, inteliginţa capitalei, cît a putut coprinde spaţiul neînduplecat al Salei Ateneului, a ascultat alaltăieri admirabilele şi instructivele esplicări date de d. T. Maiorescu asupra visurilor.
Suprema fiinţă organică pe globul nostru, omul, oboseşte ca şi celelalte în lupta pentru esistenţă, în care arma sa cea mai teribilă sînt creierii săi, mai rafinat dezvoltaţi decît la ceilalţi organismi inferiori. Oboseala sau puterile consumate prin acţiune se repară prin somn, care durează un timp oarecare, periodic, cînd animalul este în starea cea mai nevinovată, inofensivă.
Fiziologiceşte privit, somnul este o amorţire a nervelor, celulelor, a creierilor, prin încordare, obosire. Cînd un copil învaţă a scrie, se nevoieşte a ţine condeiul şi-şi încordează muşchii pentru a face lucrarea la care nu e deprins. După un timp simte oboseală în degete sau în mînă chiar. Printr-o rezoluţiune venită prin nervii centrifugali din creieri, pentru a stărui în lucrare, dar în fine puterile ne părăsesc, nervii se paraliză. Aceasta nu e altceva decît arderea, consumarea nervilor în acţiune, cînd simţim şi căldură, ca în orice combustiune. Tot aşa este şi cu gîndirea, cugetarea: o combustiune, o metamorfozare prin oxigen a părţii corespunzătoare din creieri. Materia se înlocuieşte prin repaos, cînd cenuşa — imaginară — se eliminează. De aci se vede analogia între această descompunere şi reîmprospătare în creieri, nervi sau muşchi şi între focul întreţinut cu lemn. Tot ce se petrece în creieri, în conştiinţă, nu sînt decît operaţiuni fiziologice. Precum lampa nu arde neaprinsă sau fără ulei, asemenea şi la noi, în timpul somnului nefiind escitaţi din afară, nici dinlăuntru, nu se consumă celular. Esistă chiar o măsură cu care se măsoară somnul, adîncimea lui. Mai greu dormim în prima oară după adormire. Din ce în ce puterile se restituie şi somnul devine mai uşor, încît dimineaţa un mic zgomot ne deşteaptă.
Ce este visul? în cercul mic luminat al conştiinţei noastre se mişcă imagini de lucruri, idei teribile, cari ne-au emoţionat tare odată şi de cari nu putem scăpa Această nelinişte este mai mare sau mai mică, după temperamente. Amintirea, cînd sîntem deştepţi, este slabă; închizînd ochii, nu mai avem o imagine fidelă a lucrului din faţa noastră. Din contră, în vis imaginea este ca reală. Cauza este că imaginele se deşteaptă dinlăuntru nostru, în creieri, şi intră în cercul luminat al conştiinţei fără voia noastră, pe cînd nu sîntem atinşi întru nimic de esterior. De aci energia imaginilor din vis. Avem analogii în viaţă pentru aceste mişcări sensaţionale: cîteodată ne ţiuie urechile, auzim clopote sau muzică, fără ca ceva din toate acestea să ne atingă urechea Se taie d.e. cuiva un picior de la genunchi, şi totuşi el se plînge că îl doare un deget de la acel picior pierdut. Această impresiune, rămasă de mai înainte în cerebru, se produce prin nervul centrifugal în fiinţă. Cîteodată, deşteptîndu-ne dimineaţa, surprindem deştepţi ultima figură a visului. Aici senzaţiunea este de tot internă, ceea ce în grad mai pronunţat ajunge a fi o alucinaţiune. Aşa o damă a auzit vocea plîngătoare a bărbatului său. La întrebarea: tu eşti? el răspunde cu: da! Dama sculîndu-se, caută şi nu găseşte pe nimeni. Altădată i s-a întîmplat să vadă o pisică pe fotoliu. Ducîndu-se să puie mîna pe dînsa, a dispărut.
Acestea sînt imagini produse prin escitare internă şi aruncate în afară.
„Timpul”, 27 februarie 1880
Mihai Eminescu, Opere vol. XI Publicistică [Conferința d-lui T. Maiorescu ținută duminecă la 24 fevruariu în sala Ateneului. Despre visuri ]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu