Flori mirositoare, însă sălbatece ca florile din cununa nebunului rege Lear. Oare amestecul ce pare fără înțeles a florilor sălbatece ce se strecor prin pletele bătrânului rege nu sunt metafora vie a creierilor săi, în cari imaginile, florile gândirei s-amestecau sălbatece și fără înțeles? Și câtă profunditate în acele gândiri, și cât miros în acele flori! Astfel sunt și florile sălbatece — cântecele poporale. Pe câmpiile lor a cules Shakespeare și orce poet național — pe alte câmpii însă a cules poeții aciia cari vorbesc de rai și iad de îngeri și demoni, de stelele cerului și de mărgaritarele din fundul mărei. Shakespeare a vorbit de om — de om cum e. Bețivul său e bețiv, eroul său erou, nebunul sau nebun, scepticul sau sceptic și fiecare om e muruit din gros cu coloarea caracterului său, căci poporul concepe cum vede, și Shakespeare a fost al poporului său prin escelință.
Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Shakespeare și arta națională]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu