Substratul lingvistic traco-iliric în limbile română, albaneză, neogreacă, bulgară și sârbă

Toate limbile câte se vorbesc păstrează o seamă de însușiri filologice cari, nefiind nici de origine greacă, nici romană, nici slavă, nu pot să fi ieșit din senin, ci trebuie să fi fost proprie unui popor care-a dispărut acum, trebuie să corespunză c-o realitate etnică care-a existat în trecut, c-un corelat etnic. Numai în limba albaneză ele par a fi cu totul originare și, fiindcă această limbă este totodată cea mai veche din peninsulă, putem trage concluziunea îndreptățită că acele proprietăți indicate mai sus s-au născut fără îndoială dintr-un element înrudit cu limba albaneză, așadar dintr-o limbă străstrăveche, dispărută azi, din limba traco-ilirică. Așadar limba traco-ilirică este temelia și substratul peste cari s-au superpus deosebite pături linguistice, dar aceste din urmă, cu toată superpunerea, sunt în chiar esența lor modificate prin acel substrat.

Avem așadar la români:
substrat: traco-iliric; pătura imediat superpusă: latina,
la bulgari:             .
substrat: traco-iliric; pătura superpusă: paleoslavă, a doua pătură: finotartară,
la greci[i] din Morea :
substrat: traco-iliric; pătură superpusă: elina, paleoslava, albaneza, româna,
la serbi, muntenegreni, dalmațieni, bosniaci, croați :
substrat: traco-iliric : pătura superpusă: limba lehitică a hrovaților (aduși în Imp. Bizantin în timpul avarilor),
la albanezi :
substrat : traco-iliric ; pătura: traco-ilirică.

Dar cari sunt acele proprietăți cari dovedesc un substrat și etnic lingvistic comun?

1) Formațiunea caracteristică a viitorului cu un verbum volendi (vouloir, wollen), comună limbilor albaneză, română, neogreacă, bulgară și sârbă.
2) Lipsa și circumscrierea infinitivului în limbile albaneză, bulgară, neogrecească, ba uneori în cea română și cea sârbă chiar.
3) Însemnarea genitivului și a dativului cu aceeași formă (în limbile albaneză, română și bulgară).
4) Așezarea articolului după, nume, unde ține locul terminațiunilor declinațiilor.
articolul albanez definit : masc. i, fem. e; articolul albanez nedefinit e: tτ
articolul român : masc. l, le ; fem. a, oa
articolul bulgar : tτ, ta, to.
5) Frecuența sunetelor ă și â în limba albaneză și română și în dialectele bulgarilor apuseni.
6) Schimbarea deasă a lui l în r în limba albaneză, română, neogreacă — mai rar în cea bulgară.
Pe lângă aceasta mai sunt o sumă de fenomene analoge în sintaxa acestor limbi.

Dar și mai multe puncte de atingere sunt între limba albaneză și cea română. Astfel este fecunditatea în diftongi (Doppellaute); apoi tensiunea vocalelor din e în ea (tem, teamă); din o în oa (om, oameni); (au) (în limba albaneză ua, au); nazalizarea vocalei de la-nceput; eliminarea lui l înaintea lui i consonans (fii în loc [de] fili, găină în loc de galina, cai în loc de cali, văi în loc de văli, moi în loc [de] moli) ; schimbarea lui r în n (senin în loc de serin)
(v[ezi] Miklosich și Slavische Elemente im Rumunischen)

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Substratul lingvistic traco-iliric]

Notă: mai multe despre similaritățile acestor limbi găsiți aici pe Wikipedia.