sâmbătă, 28 iunie 2014

Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun!

Da… visam odinioară pe acea ce m-ar iubi,
Când aș sta pierdut pe gânduri, peste umăr mi-ar privi,
Aș simți-o că-i aproape și ar ști c-o înțeleg…
Din sărmana noastră viață, am dura roman întreg…

N-o mai caut… Ce să caut? E același cântec vechi,
Setea liniștei eterne care-mi sună în urechi;
Dar organele-s sfărmate și-n strigări iregulare
Vechiul cântec mai străbate cum în nopți izvorul sare.
P-ici, pe colo mai străbate câte-o rază mai curată
Dintr-un Carmen Saeculare ce-l visai și eu odată.
Altfel șuieră și strigă, scapără și rupt răsună,
Se împing tumultuoase și sălbatece pe strună,
Și în gându-mi trece vântul, capul arde pustiit,
Aspru, rece sună cântul cel etern neisprăvit…
Unde-s șirurile clare din viața-mi să le spun?
Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun!

Sfârșitul Scrisorii a IV-a, publicată în „Convorbiri Literare” din 1 septembrie 1881 și în volumul Poesii (1884) - prima ediție, îngrijită de Maiorescu - ebook gratuit

Notă: În 28 iunie 1883, Eminescu, în vârstă de 33 de ani, a fost internat la ospiciu din cauza unui acces de manie acută, debutul psihozei maniaco-depresive de care va suferi (cu unele perioade de remisiune) până la moartea sa din 15 iunie 1889.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu