joi, 24 aprilie 2014

Limba scrisă și dialectele

Ceea ce există într-adevăr nu este limba scrisă și vorbită de clasele culte, ci tocmai dialectele. Deși noi nu avem dialecte în înțelesul strict al cuvîntului, totuși plantele reale ale graiului viu sînt tocmai acele moduri de a vorbi din deosebitele părți ale românimii întregi. Aceste dialecte stau în același raport cu limba scrisă ca și mulțimea concretă de ființe organice de acelaș fel, însă totuși deosebite între ele, cu chipul zugrăvit într-un atlante în care caută a se rezuma toate semnele caracteristice ale speciei ca atare, lăsîndu-se la [o] parte ceea ce e individual sau accidental. Limba cultă a unui popor e așadar o abstracțiune și o unealtă artiticială comparată cu dialectele vii și totdeuna în mișcare a poporului. Îndată ce se scrie limba începe a se pietrifica. Limba scrisă are ceva determinat, nemișcător, mort: dialectile produc cu asupra de măsură formațiuni nouă, cari cîteodată trec în scriere, cîteodată nu.

„Timpul”, 17 septembrie 1878

Mihai Eminescu, Opere vol. X Publicistică [[despre cartea] B. Petriceicu Hasdeu, Cuvente den betrăni-Limba română vorbită între 1550-1600 ]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu