Cum arăta Eminescu student

Tot din cartea Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieţi spusă de contemporani (consultată în varianta ebook):

„Eminescu era (...) un tânăr oacheș, cu fața curată și rasă peste tot, cu un lung clabăț bănățănesc peste pletele negre, cu ochi mărunți și visători  și totdeauna cu un zâmbet oarecum batjocoritor pe buze - un albanez, îmi ziceam, poate chiar un persian.” (Ioan Slavici) 

„Eminescu, cât timp a petrecut la Viena, arăta de regulă foarte bine și era deplin de sănătos. Prin pelița curată a feței sale străbătea o rumeneală sănătoasă, iar ochii săi negri, nu mari, dar pururea vii, te priveau dulce în față și se închideau pe jumătate când Eminescu râdea. Și râdea adese, cu o naivitate de copil, de făcea să râză și ceilalți din scoietatea lui, iar când vorbea prin râs, glasul lui avea un ton deosebit, un ton dulce, molatec, ce ți se lipea de inimă. Părul său negru îl purta lung, pieptănat fără cărare spre ceafă și astfel fruntea sa lată părea și mai mare de ccum era, ceea ce-i da o înfățișare senină, inteligentă, distinctă. Eine Denkerstirne (frunte de gânditor), ziceau colegii săi germani. Avea statură mijlocie, era cam lat în spate, dar totul era proporționat. când a venit la Viena avea mustața rasă, ceea ce ne-a făcut să-l recunoaștem îndată, căci avea încă înfățișarea tânărului băiat ce dispăruse din mijlocul nostru în Cernăuți, dar în Viena a lăsat să-i crească mustața. Avea însă obiceiul să și-o tot muște.”(Teodor Ștefanelli, coleg cu Eminescu la școală la Cernăuți, apoi la facultate la Viena.)

„Deodată se deschide ușa și văd intrând un tânăr slab, palid, cu ochii vii și visători totodată, cu părul negru, lung, ce i se cobora aproape până la umeri, cu un zâmbet blând și melancolic, cu fruntea înaltă și inteligentă, îmbrăcat în haine negre, vechi și cam roase. Cum l-am văzut am avut convingerea că acesta este Eminescu, și fără un moment de îndoială m-am sculat de pe scaun, am mers spre dânsul, și întinzându-i mâna, i-am zis: „Bună ziua, domnule Eminescu!”. Tânărul îmi dădu mâna și privindu-mă cu surprindere: „Nu vă cunosc”, răspunse el cu un zâmbet blând.” (Iacob Negruzzi)

Note: Eminescu a fost student la Viena din toamna lui 1869 până în 1872, deci avea între 19-22 ani.

clabăț - căciulă mare a bănățenilor (sursa: dexonline)

Cum arăta Eminescu copil și adolescent

Aflăm din cartea Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieţi spusă de contemporani (eu o am în varianta ebook):

Eminescu copil:

„Pe atuncea purta  Eminescu numele de Eminovici. Parcă-l văd și astăzi mic și îndesat, cu părul negru pieptănat de la frunte spre ceafă, cu fruntea lată, fața lungăreață, umerii obrajilor puțin ridicați, ochii nu mari, dar vii, colorul feței întunecat, prin care străbătea însă rumeneala sănătoasă a obrajilor. (...) avea un veșnic surâs pe buze, afară doar când nu știa lecția. (...) în cazuri de luptă (...), părul lung al lui eminescu forma o mare atracțiune pentru a fi scâlțâit de mâinile colegilor săi.” (Teodor Ștefanelli, coleg cu Eminescu la școală la Cernăuți, apoi la facultate la Viena.)

Eminescu adolescent:

„Încă înainte de 1 august 1866, Eminescu era copist la Prefectura din Botoșani. Foarte voinic și gras, avea veșnic zâmbetul pe buze.” (Vasile Vîrcol)

„Eminescu pe timpul acela avea etate de 17-18 ani, după a mea părere. Era un tânăr de o construcție solidă, gras, tare, negricios, tuns, iar în frunte avea păr bucliu, pe care mereu și-l netezea; ochi ageri și ținută serioasă.” (Ioan Cotta, fost elev la Blaj)

„Bine făcut, voinic, (...) cu fața arămie, pârlită de soare, cu ochi mari scânteietori,  cu părul negru lung, retezat - însă neîngrijit, pentru că bătea a roșu, semn de mizerie;” (Alexandru Uilăcanu, fost elev la Blaj)

„Era de statură mijlocie, avea față surâzătoare, ochi negri scânteietori,  sprincene groase și păr negru, des; era om frumos și simpatic, nu vorbea multe și era mai mult serios.” (Petru Uilăcanu, fost elev la Blaj)

„Eminescu era un june compact, față brunetă,  ochi negri, păr mare, retezat, ce trăgea în negru, voce groasă, bărbătească.” (Grigorie Dragoș,  fost elev la Blaj) 

„Era copil chipeș, deși neglijat în îmbrăcăminte. erra inteligent, avea ochi frumoși, deștepți, și era peste tot simpatic.” (Ioan Orga, ardelean, cunoștință întâmplătoare)

„Era un tânăr între 16 și 17 ani, de statură mijlocie, frumos și roșcovan. Avea un păr negru dat îndăraăt și lung, părea a nu fi tuns de ani de zile.” (Ștefan Cacoveanu - l-a cunoscut pe Eminescu întâi ca elev la Blaj, apoi ca student la București)

„(...) mă întâmpină un tânăr de la institutul teologic-pedagogic de acolo și-mi prezintă  pe un alt om tânăr, cu fața negricioasă,  cu ochii mari deschiși, cu un zâmbet pe buze și îmi spune că este Eminescu, care anume mă caută pe mine.” (Nicolae Densușianu)

„Iată că vine înspre noi un tânăr ce semăna a fi și el actor din grupa lui Pascaly, cu părul lung și de culoare neagră foarte frumoasă, cu niște ochi mari, niște ochi expresivi, vorbitori și totodată misterioși. (...)  În capul acestui tânăr de statură mijlocie, dar bine legat, ei îți făceau impresiunea unui om predestinat, unui om fatal. (...) Acest tânăr cu „ochii mari fără de noroc” ni se recomandă ca Mihai Eminovici, actor în trupa lui Pascaly.”  (Ieronim Barițiu, ardelean; mai târziu va fi coleg de facultate cu Eminescu la Viena) 

„Tânărul sosi. Era o frumusețe! O figură clasică încadrată de niște plete mari negre; o frunte înaltă și senină; niște ochi mari - la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând și adânc melancolic.” (I.L. Caragiale, În Nirvana)

„Eminescu la 1868-1869 era un tânăr cam de 19 ani. Statură de mijloc, bine legat. Frunte naltă, trăsături frumoase și regulate, păr bogat și negru dat înapoi până pe umere, cum poartă artiștii. Cu un cuvant, un tip roșcovan foarte frumos. Mustățile și barba le rădea. Cine a văzut portretul (...) își poate face idee cum era Eminescu  la 1868-1869” (Ștefan Cacoveanu - l-a cunoscut pe Eminescu întâi ca elev la Blaj, apoi ca student la București)