Partidele la noi nu sunt partide de principii, ci de interese personale

De aceea partidele noastre nu le numesc conservatoare sau liberale, ci — oameni cu slujbă: guvernamentali, oameni fără slujbă: opoziţie. De acolo vecinica plângere că partidele la noi nu sunt partide de principii, ci de interese personale; şi principiile sunt interese — dar interesele unei clase pozitive, clasa pozitivă a proprietăţii teritoriale, tory conservativ; clasa negustorilor ş-a industrialilor, wygs; clasa lucrătorilor, socialiştii. Unde sunt la noi aceste clase pozitive ? Aristocraţia istorică — şi ea trebuie să fie totdeauna istorică pentru a fi importantă — au dispărut aproape, clasa de mijloc pozitivă nu există, golurile sunt împlinite de străini, clasa ţăranilor e prea necultă şi, deşi singura clasă pozitivă, nimeni n-o pricepe, nimeni n-o reprezentează, nimănui nu-i pasă de ea.

Mihai Eminescu, Opere vol IX Publicistică [Influența austriacă asupra românilor din principate]

Traseismul politic în secolul XIX

Iată un problem psicologic ce merită atenție și a cărui fenomenologie, a cărui serie de evoluțiuni, o vom împărți în următoarele stadii:

Stadiul întâi. Stare nervoasă de superescitare a instinctelor conservatoare c-o nuanță de feudalism. Confundare lesne de înțeles, deși eronată, a binehrăniților Pătărlăgeni cu marii criminali ai tragediilor lui Shakespeare, cu Macbeth, sau cel puțin cu Hodel, Nobilng și Rusacov. Partidul roșu și Vetljanca sunt încă sinonime.

D. Brătianu, un fin cunoscător de oameni, deduce din această superescitare că conservatorul nostru are multă stofă de om de stat, dar nu i-o spune singur, căci nu se poate abține de la ironia de a pune pe onorabilul Costinescu să-i facă această declarație de dragoste. E întâiul moment de umilință în viața unui conservator adevărat, când suportă a fi lăudat de onor. Costinescu. Un amic răutăcios [î]l întreabă dac' ar primi un portofoliu de la roșii. El răspunde încă cu indignare „Jamais!”.

În stadiul al [doilea] picătura de stofă de om de stat au început să înăcrească, să fermenteze în sufletul pur ca laptele a conservatorului. Oare dacă, ferească Dumnezeu, țara ar avea perspectiva unui război, nu e de datoria stofei de-a intra în cabinet? Atunci: jos micile împărecheri de partid, sus țara! Amicul cel răutăcios îi observă cu oarecare sfială că-n asemenea caz rămâne liber să susție guvernul ca deputat, precum o face asta orice partid cumsecade când sunt atât de grave interese la mijloc, chiar daca ministru de finanțe ar fi Simeon Mihălescu, la Instrucție învățatul Costinescu, iar la Justiție Arion, care a mai fost o dată, dar de-atunci s-a mai perfecționat întru ale justiției în Academia de la Văcărești.

Stadiul al treilea e, ca și-n tragedii, culminația. Dar dacă tânărul om de stat ar putea dicta în cabinetul Brătianu? Dacă pentru el s-ar dizolva Parlamentul și în cel nou ar veni alte elemente, viguroase, dacă pe ruinele partidelor din trecut ar răsări formațiuni nouă mai compatibile cu spiritul de progres al Regatului? Dacă l-ar aproba partidul conservator tânărul cu stofă n-ar fi indispus a primi un portofoliu.

Stadiul al patrulea începe prin scene de cochetărie între tânărul om cu stofă și iluminatul partidului, d. Sihleanu. Stranele ocupate de sfinții Serurie, Carada și Fundescu zâmbesc cu satisfacțiune la această reprezentație. Dacă l-ar aproba, nu partidul conservator, dar amicii săi, ar fi mai mai gata să primească un portofoliu.

Stadiul al cincilea și cel din urmă — tânărul cu stofă a lunecat și intră, fără să-l mai aprobe amicii, dar sperând a-i atrage după el. Peste noapte apare decretul. „D. X numit ministru al Nostru secretar de stat la departamentul cutare. Semnat: Carol îngăduitorul”.

Tânărul își face intrarea pe banca ministerială. Glasul său, deși cam ascuțit, e tremurător de emoțiune.

Ce minuni ! Menajeria nu rânjește ... dimpotrivă
Ea la glasul lui subțire se arată milostivă.

Apoteoza dramei a și 'nceput cu mult foc begnal și cu prapuri pe uliță, iar din partea binehrăniților Pătărlăgeni cu sugere a la kilometru. În În orice caz mare efuziune de sentimente patriotice și de vin profir.

Mihai Eminescu, Opere vol. XII Publicistică [D. Brătianu, confirmând însuși știrea] (din manuscris)

Note:

partidul roșu - partidul liberal

Jamais! - Niciodată! (fr.)

foc begnal - foc de artificii (cf. DEX)

Deosebirea dintre liberali și conservatori

Esprimată în termenii cei mai generali, deosibirea între liberali — întru cît e vorba de oameni onești și cu principii stabile — și între conservatori e că acești din urmă privesc statul, și cu drept cuvînt, ca pe un product al naturii, determinat de o parte prin natura teritoriului statului, pe de alta prin proprietățile rasei locuitorilor, pe cînd pentru liberali statul e productul unui contract, răsărit din liberul-arbitriu al locuitorilor, indiferentă fiind originea, indiferentă istoria rasei, indiferentă în fine natura pămîntului chiar.

Manierele de-a vedea sînt atît de deosebite încît în ochii liberalilor statul nu e cu mult mai mult decît o mașină, în ai noștri [conservatorilor] el e un organism viu, susceptibil de sănătate și de boală, de înflorire și de decadență, care poate trăi lung timp dacă urmează legile sale interne de conservare, poate muri dacă urmează un trai contrariu celui prescris de însuși natura lui.

„Timpul”, 17 august 1879

Mihai Eminescu, Opere vol. X Publicistică [Esprimată în termenii cei mai generali...]