Istorie alternativă (Ucronie)

Să comparăm acuma suma  puterilor soţiale de astăzi cu suma  puterilor soţiale de sub patriarcalul prisacari Ioan Sandul Sturza Voievod.

Boierii mari proprietari de latifundii, care-şi cruţau populaţia în mod instinctiv
Boierii mici slujbaşi
Breslele târgoveţilor cu starostiile lor
Răzăşii, ţărani liberi
Iobagii, ţărani supuşi, c-un drept asupra unei părţi de pământ.

Să ne 'nchipuim că prisacariul ar fi fost din dinastia Muşăteştilor, necontestat  de nimeni. La influenţele secolului al XIX-lea el n-ar fi rezistat. Un drept civil venit mai târziu ar fi dat o viaţă în stat clasei de mijloc, acelaşi drept asigura proprietatea răzăşilor. Mitropolitul ar fi asigurat o dezvoltare clerului laic, având şi cele trebuincioase pentru aceasta. Dreptul civil ş-ar fi creat o clasă de amploiaţi, dar aceşti amploiaţi ar fi fost stabili sub o domnie stabilă, căci numai unde vodă se perândează, se mănâncă şi pita lui vodă pe rând . Negustorul ar fi rămas negustor, meseriaşul — meseriaş, nu s-ar fi născut goluri economice atât de simţite. În sfârşit, în a.D. 1860 ar fi venit Ioan Sandul al III-lea posito — sub ce împrejurări ! Firmele de pe uliţa mare ar fi româneşti. Se deschid camerele, se votează legea împroprietăririi. Atunci s-ar fi făcut  într-adevăr vuiet mult, dar se  spărgea de stânca maiestăţii. S-ar fi plătit pământul în 90 de ani şi nu în 15, dar nu rămâneau atâtea neplătite ca astăzi. Din şcoalele poporale ar fi ieşit oameni ştiutori de carte care rămâneau ce erau şi nu se făceau subperceptori de perceptori, căci intrarea între administratori ar fi fost grea într-un corp stabil, care nu se răstorna la orice schimbare de ministeriu... În sfârşit, Ioan Sandul al IV-lea moştenea un stat românesc cu care te-ai fi putut făli. Atunci războiul din 54 ne aducea Besarabia, cel din 59 Bucovina, cel din 66 Transilvania.

(din manuscrisul 2258 pag. 228r)

Mihai Eminescu, Opere vol IX Publicistică [În genere toată societatea...]

A nu ști carte, a nu fi învățat nimic serios în viață...

A nu ști carte, a nu fi învățat nimic serios în viață nu este, în sine privit, nici nenorocire, nici defect, ci o împrejurare indiferentă pentru viața statului, căci marea mulțime a activităților omenești nu exige decît puțină știință teoretică. Dar lucrul se schimbă foarte cînd brațele cari ar trebui să fie consacrate unei munci folositoare și lor și societății, în loc de daltă, mistrie, coarnele plugului, bardă și gelău apucă condeiul și vor să stăpînească un popor. Ei bine, sînt o mulțime de oameni, mai cu seamă liberali, în România cari n-au mai multă știință teoretică decît un țăran din Saxa sau un lucrător din Prusia. Și, ca să cităm un caz concret și foarte caracteristic, spunem că șeful diviziei școalelor în Ministeriul Învățăturilor Publice este un funcționar care nu va putea să dovedească mai multe studii decît un țăran sau un lucrător.

Acest caz nu-l cităm pentru că ar fi rar — toate ramurile administrației publice gem de asemenea înțelepți — ci numai pentru că e caracteristic, căci în orice caz e foarte ciudat ca școala și învățăturile publice — de la universitate începînd și pînă la școala rurală - să fie administrate de oameni cari nici la școală au îmblat, nici vro învățătură acătării au.

Daca cineva nu se pricepe în țara noastră la nimic, tot se mai pricepe încă la ceva: se face liberal, strigă prin mahalale contra reacționarilor, jură în numele trinității Rosetti-Brătianu-Carada, se face luntre și punte la alegeri, făgăduind unuia că-i va pune nepotul în slujbă, altuia că i se va arenda o moșie a statului fără parale și — patria e mîntuită.

„Timpul”, 12 ianuarie 1879

Mihai Eminescu, Opere vol. X Publicistică [În numărul nostru de la 20 decemvrie]