Despre ardeleni

Dintr-o scrisoare a lui Eminescu către Iacob Negruzzi, redactorul „Convorbirilor literare”, din timpul studenției la Viena, din 6 feb. 1871:

Asupra împrejurărei că din Transilvania căpătați scrieri a căror caracteristică e fraza patriotică aș putea să vă citez două cauze. Una: că în genere transilvănenii au foarte puțină aplecare și talent pentru artă, și a doua: că într-adevăr sânt nenorociți cu căpcăunii ciia de unguri. Dac-ați cunoaște mai de-aproape tendințele de deznaționalizare ale ungurilor,  pe cari ei le răpăd prin toate vinele, prin toate organele statului, și esclud din viața publică tot ce nu e maghiar, atunci ați găsi o lămurire mai de-aproape a împrejurărei de mai sus. Nu sânt încercări vage și fraze goale cele ungurești, ci e un sistem de ură, de deznaționalizare și de cutropire, premeditat pîn-în amănunțimile sale. Nu vă puteți închipui apoi ce mare e pericolul românilor din Transilvania sub influințele spiritului maghiar. Chiar în protestările lor, în ura lor contra ungurilor, e ceva unguresc: modul de a le manifesta. Ei au învățat până și naționalitatea [de] la unguri, și nu sânt naționaliști ca românii, ci cu acel esclusivism radical care-i caracterizează pe unguri înșiși.

Afară de aceea, lipsa absolută de prospectul unui viitor în patria lor, simțământul neputinței față cu pericole ce-i amenință, iată ceea ce-i face nenorociți înainte de-a o fi chiar, iată ceea ce-i lipsește de liniștea sufletească cerută pentru produceri literare, ceea ce-i face necapabili de alte producte decât fraza patriotică. E o idee impusă cu putere, care predomină și întunecă pe celelalte, tot așa precum o idee fixă face cu neputință liniștea sufletească îndată ce se reflectează numai umbra ei pe țesătura celorlalte cugetări. Mie-mi pare că nu sânt aspirațiuni momentane, cum le numiți c-o mică doză de nedreptate, ci o întrebare de moarte sau viață. Apoi noi ne și ocupăm puțin de ei. De-o mulțime de ani de când se chinuiesc să ridice o facultate de drept, și de la noi nu li-a venit nici un ajutor. Ei dau de unde au,  dar de unde nu au nici Dumnezeu nu poate lua.

Cumcă în ei simțământul de naționalitate e de o intensivitate neobicinuită la noi găsim dovezi unde numai aceste pot fi găsite. Arătați-mi la noi un oraș patriotic ca Brașovul d.es. — și, nota-bene, Brașovul nu-i decât parte românesc; cei bogați și mulți sânt încă tot sașii. Și cu toate acestea sânt nesiguri de esistența lor națională îndată ce mașina deznaționalizătoare a statului maghiar îi va apuca — nu în corporațiuni, ci în indivizi; și i-ar fi apucat de mult dacă finanțele Austro-Ungariei stăteau mai bine. Cu învățământul maghiar în școli comunale întreținute de stat și cu instituțiunea militară inaugurată, fără o reacțiune puternică din partea românilor nici nu știm unde va ajunge această parte a poporului nostru. E destul de tristă starea unui popor când trebuie să se lupte pentru limbă și naționalitate în numele confesiunii religioase căreia-i aparține.

Mihai Eminescu, Opere vol. XVI Corespondență [Corespondența trimisă][1871]

Notă: Eminescu scria aceste rânduri la 4 ani după ce instituirea dualismului austro-ungar din 1867, când Transilvania, până atunci provincie distinctă în cadrul imperiului, devine parte a Ungariei, spre neplăcerea românilor ardeleni.

Austria și Casa de Habsburg

Ardelenii să felicite pe Rudolf la nașterea fiului lui. Acela* cu * ord[inul] * Mare Principe al Transilvaniei * ca și Voievodul * Ion Corvin va fi duce al Bucovinei * ca și Ștefan cel Mare. Ardelenii trebuie să salute venirea * lui în lume cu bucurie, cu încredere în Habsburg; cu speranță în bunătatea lui Dumnezeu.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Ardelenii]

Iar ce vor zice Academia ungurească și societățile lor istoriografice acea ne e cu totul indiferent.
Noi avem în România două institute: Mărcuța și Golia, unde se face exact atâta știință și filozofie ca și-ntr-o academie ungurească, cu unica deosebire că nebunii de la noi sunt spirituali, pe când nebunii unguri sunt idioți.
Ori o academie maghiară și *** — ori un spital de la Döbling: e unul și același lucru.

Și, pentru asemenea idioți, România să-și piarză încrederea în casa suverană* de Habsburg, căreia îi datorăm toată cultura, căreia i se datorește cultura noastră națională în embrion și cu rădăcini? Ferească Dumnezeu.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Academia maghiară]

Pentru acești Tersites din Europa, pentru acești barbari cari șchiopătează ca dobitoacele în urma civilizației europene guvernați de ființe * corupte *, adecă de renegați jidani și nemți, *** *** noi relațiuni bune, vechi, seculare ale poporului român cu Casa de Austria.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Pentru acești Tersites]

Singurul popor care trebuie să ție în mod serios la împărăția turcească sunt românii: probe. Singurul popor care trebuie să ție în mod serios la existența Austriei sunt românii: probe. Singurul popor care trebuie să ție în mod serios la Patriarhia de Țarigrad sunt românii: probe.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Singurul popor]

Note:

Cf. op. cit., aceste însemnări au fost scrise de Eminescu, în caietele lui, în primăvara și vara anului 1883, în perioada premergătoare izbucnirii nebuniei din 28 iunie 1883. După cum se vede, deși foarte ostile ungurilor (datorită lipsirii de drepturi a românilor din Transilvania), aceste notițe nu sunt ostile Austriei și casei de Habsburg - chiar dimpotrivă! Asta apropo de ipoteza conspiraționistă cum ca lui Eminescu i s-ar fi înscenat nebunia (și ar fi fost apoi asasinat) la cererea Austriei !

Lui Rudolf, prințul moștenitor austriac, i se va naște de fapt o fiică, Elisabeta, în septembrie 1883; alți copii nu va mai avea până când se va sinucide în 1889 (anul în care va muri și Eminescu).

Mărcuța și Golia erau case de nebuni celebre în epocă - Mărcuța la București, Golia la Iași.

Spitalul de la Döbling e probabil clinica de psihiatrie de la Ober Döbling unde va fi internat Eminescu însuși în chiar toamna acelui an 1883.

Țarigrad = Constantinopol = Istanbul - din slavonă - orașul țarului (împăratului)

Disclaimer: nu împărtășesc pornirea pătimașă a lui Eminescu împotriva ungurilor (și a evreilor), ci am citat cele mai sus ca document al părerilor, sentimentelor și stării lui de spirit premergătoare îmbolnăvirii.

Idealul românilor din toate părțile Daciei

Permită-ni-se a vedea clar lucrurile și a susținea că idealul unității politice a românilor, restabilirea regatului lui Decebal prefăcut în Dacie traiană, se ține de domeniul teoriilor ieftene, ca și republica universală și pacea eternă. Românii din Austro-Ungaria, dar mai ales din așa numita Ungarie , au trăit sute de ani împreună cu alte naționalități și au jucat rol politic numai în vremea autonomiei Transilvaniei. Această autonomie însăși , care le dedese preponderanța în această țară, avea și răul ei. Românii din Ungaria proprie ar fi rămas de-o parte, meniți — nu de a fi absorbiți , căci e de-a dreptul absurd de a crede în puterea asimilătoare a neamului fino-tartaric din mijlocul Europei — dar meniți de a fi vexați singuri de solgabiraiele fraților maghiari, de a sta izolați sub presiunea administrativă și financiară a închinătorilor sfântului Gül-Baba ; pe când , împreunați sub greutatea acelorași suferințe, ei li vor putea rezista. Întrebarea este dacă și când va veni vremea în care softalele din Buda-Pesta să fie silite de a recunoaște că sistemul lor de guvernământ — în finanțe foarte asemănători cu cel turcesc — și-a trăit veacul și nu mai este cu putință. Căci numai atunci, pe baza autonomiei comunale și județene sau comitatense, românii ar începe alăturea cu ungurii o viață liniștită și proprie, cu deosebire că de aceaste s-ar bucura nu numai transilvanii , ci în mod egal bănățenii , simpaticii crișeni și străvechiul Maramurăș. Așadar idealul românilor din toate părțile Daciei lui Traian este mănținerea unității reale a limbei strămoșești și a bisericei naționale. Este o Dacie ideală aceasta, dar ea se realizază pe zi ce merge, și cine știe dacă nu-i de preferat celei politice. Românul de baștină e dotat cu o doză mare de răceală, el nu admiră, ca și romanul vechi, aproape nimic, de aceea nici credem că invidiază din inimă poziția de stat a Ungariei, căci, la dreptul vorbind, nici n-ar prea avea ce să învidieze . El e supărat pe obrăznicia conlocuitorului său, nicidecum pe puterea lui.

[...]

Așadar biserica și școala, atâta cer românii din Austro-Ungaria pe sama lor, și prin aceasta și-au cerut păstrarea naționalității și nimic mai mult. [...] Din acest punct de vedere privită, cestiunea, pentru un popor ca cel românesc, devine simplă. Nu veleitățile unei vieți de stat mai mult sau mai puțin precare , nu deșertăciunea zgomotului în istorie este lucrul pe care-l voim. Oamenii de care se vorbește mai puțin și popoarele item sunt cele mai fericite. Dar ceea ce voiesc românii să aibă e libertatea spiritului și conștiinței lor în deplinul înțeles al cuvântului. Și fiindcă spirit și limbă sunt aproape identice, iar limba și naționalitatea asemenea, se vede ușor că românul se vrea pe sine, își vrea naționalitatea, dar aceasta o vrea pe deplin.

„Curierul de Iaşi”, 17 noiembrie 1876

Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Se vorbește că în Consiliul...]

Românii din Austria

Românul din  Austria a ținut cuvântul ap[ostolului] Pavel: Oricine să'ncerce a fi liber, dar dacă ești slugă, fii slugă cu credință. Dar stăpânul e stăpân pe mine fizic, pe puterea mea fizică, pe viața mea fizică cel mult; nu e stăpân pe sufletul meu, care este a lui Dumnezeu, nu pe limba mea, care e limba în care grăiește sufletul meu.
Neplăcut ca împ[ăratul] le-a pus vataf pe ungur.
Rom[ânul] va zice: Frate, iartă, dar nu sunt stăpân pe puterea mea, ci numai pe sufletul meu. Te iubesc și totuși dau în tine.
Italiani, bosniaci.

Mihai Eminescu, Opere vol. XIII Publicistică 1882-1883, 1888-1889 „Timpul”, „România liberă”, „Fântâna Blanduziei” [Românul din  Austria]

Stăpânul politic a trupului și a raporturilor lui de avere poate fi ici un Habsburg, colo un Romanov, dincolo un Rachenberg sau un Obrenovici; pe sufletul lui, pe limba lui, pe inima lui e stăpân Dumnezeu și el, și nimenea 'ncolo.

Mihai Eminescu, Opere vol. XIII Publicistică 1882-1883, 1888-1889 „Timpul”, „România liberă”, „Fântâna Blanduziei” [Stăpânul politic]

Cineva poate  fi obligat prin locul nașterii sale de-a servi în armata ungurească, adecă de a-și da puterile, trupul și viața fizică pentru statul ungur, dar limba ungurească nu e nimenea dator de-a o învăța, nimeni dator, nici sie însuși, nici lui Dumnezeu.

Mihai Eminescu, Opere vol. XIII Publicistică 1882-1883, 1888-1889 „Timpul”, „România liberă”, „Fântâna Blanduziei” [Cineva poate  fi obligat]