Noi la începutul veacului acestuia am fost încă în veacul al XVII

Noi la începutul veacului acestuia am fost încă în veacul al XVII. Datoria de a fi slujbaş al ţărei — o datorie foarte grea şi periculoasă sub domniile vechi — devine un drept de a sluji ţara, dacă vrea ea sau dacă nu vrea. Şi aceşti îndreptăţiţi de a o sluji se înmulţesc din zi în zi, căci toate izvoarele de puteri ale societăţii curg spre un singur punct, spre acest privilegiu, părăsind vechea şi neatârnata lor albie. Negustorul vrea să fie boier, ţăranul — fecior boieresc, boierul mic — boier mare, boierul mare — domn. Şi boierii mici cum se formeaza? Prin meritele personale ce le au pentru stăpânii lor, nu prin slujbe făcute ţărei. Camerdinerii, comişii de la grajduri, vechilii de moşii, vătajii, se boieresc toţi şi au o progenitură foarte bogată. Această progenitură umple cancelariile şi aleargă la fiecare suplicant ca să-i toarne cenuşă sau năsip pe hârtie. Mulţi de acei care au început astfel cariera încarcă astăzi casa pensiunilor, care într-un rând îşi suspendase plăţile. Dar prin această grămădire la porţile privilegiilor şi ale slujbelor rămân goluri economice pe care le umple un element străin — evreii. Unde bacalul boierit şi-au închis dugheana, şi-au deschis - o evreul, unde fiul blănarului s-au făcut cinovnic, blănarul evreu şi-au deschis dugheană, unde ciubotarul român s-au făcut custode al urbei — adică paznic de noapte — acolo evreul ş-au deschis ciubotărie.

Mihai Eminescu, Opere vol IX Publicistică [Influența austriacă asupra românilor din principate]

Naționalismul și umanitarismul

Arta de a guverna — arta de-a armoniza interesele claselor societății, și aceasta pentru că tot ce este, este un rezultat al societății: limbă, spirit, învățătură, avere, civilizație, putere. Lucrul principal este ca să fie un rezultat al societății numită nație și nu a universului întreg. Adevărat că de oi vedea un chinez, un evreu sau un sălbatec bolnav sau sărac nu i-oi da cu piciorul. Este om drept și trebuie ajutat, precum trebuie ajutat și un câne cu piciorul rupt sau mort de foame. Dar cu aceasta nu zicem că cânele să fie pus cu mine la masă și să-i dau pe mână toate averile produse de societatea mea.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Arta de a guverna]