Cum arăta Eminescu în ochii contemporanilor

Am văzut cum arăta Eminescu copil, adolescent, student, să vedem și cum arăta în epoca de maturitate creatoare (între 24 și 33 de ani). Tot din cartea Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieţi spusă de contemporani (consultată ca ebook):

„Ca fizic, Mihai era mai scurt ca mine, eu am talia 1,68, el era cu vreo 2-3 centimetri, poate și 4, mai scurt, avea o musculatură herculeană, piciorul la scobitura tălpei era plin (Platfuss, cum zice neamțul) însă nu-l jena deloc la mers. Păr negru ca corbul, fața, un brun alb. (...) Piciorul și mâinile mici, ca ale mamei, dinți regulați și de culoare gălbuie,  când râdea cu mare poftă, și râs sincer. (...)
Revenind la fizic. Era foarte păros Mihai, pe pulpele și cele de jos, și cele de sus, credeai că-i omul lui Darwin.” (Matei Eminovici, fratele cel mai mic al lui Eminescu)

„Acolo îl găsii pe Eminescu. Tânăr, frumos, îmbrăcat cu îngrijire, mândru în toată ținuta lui - așa era când l-am văzut întâia oara.” (Constantin Meissner, cunoștință întâmplătoare) 

„Îl văzui că intră în sufragerie, timid și stângaci, cu toate că nu era stingherit, neîndemânatic în fiecare mișcare,  un om care, după aparențe, cunoscuse tot așa de puțin disciplina corporală, ca și pe cea spirituală. Mai mult scund decât înalt, mai mult voinic decât svelt, cu un cap ceva cam prea mare pentru statura lui, cu înfățișarea prea matură pentru cei 26 de ani ai săi, prea cărnos la față, nebărbierit, cu dinți mari, galbeni, murdar pe haine și îmbrăcat fără nici o îngrijire. (...) eram atât de decepționată, încât mă durea deosebirea între adevăratul Eminescu și cel care trăise în închipuirea mea. (...) vorbea foarte vioi (...), mânca cu zgomot, râdea cu gura plină, un râs care mie îmi suna brutal. Numai când vorbea, peste masă, micuței mele nepoate, vocea lui, care altfel nu era deloc atrăgătoare, devenea uimitor de dulce și ochii împăienjeniți căpătau o expresie simpatică. (...)
Cum ședea aplecat peste foile așa de caligrafic scrise ale manuscriptului său, Eminescu avea o înfățișare mai puțin masivă; bărbia foarte pronunțată și gura largă se atenuau; fruntea ieșea strălucitoare de sub părul negru ca pana corbului; sprâncenele apăreau în toată frumusețea lor  și tăietura fină a nasului lăsa numai la întâlnirea nărilor o ușoară urmă de vulgaritate.Când ridica ochii de pe manuscript, nu privea pe nimeni, ci părea că se uită visător în depărtare, adesea mișcând în mod ritmic mâna, o mână mică de copil, binevoitoare, neîngrijită, poate nespălată.” (Mite Kremnitz, cumnata lui Titu Maiorescu, una din iubirile lui Eminescu)

„Într-o ocaziune nesperată l-am cunoscut pe junele poet Eminescu (...) Este de o gentileţe neînchipuită, foarte inteligent, frumos, iar mustaţa şi pletele-i negre aduc cu ale prinţilor din poveste...  Pare îndrăgostit de mine, însă, sigur, mai mult eu...” (Cleopatra Poenaru Lecca, pentru care Eminescu a avut o scurta dar intensă pasiune)

„În dosul pasajului aud pe cineva zicând: „Uite, Eminescu!” Toți ne oprim să-l vedem. Un om în vârstă, bine făcut, rotund la față, fără plete, îmbrăcat ca toți oamenii... Îl văd suindu-se-n tramvai (...) El ține pe brațe un ghiozdan ros pe la mărgini; degetele de la mâna dreaptă îi sunt pline de cerneală violetă, ochii lui mici, înfundați, cu gene rari, au privirea vagă și ostenită a omului distras, dus pe gânduri.” (Alexandru Vlahuță) 

„În pragul altei uși, deschise spre geamlâc, stătea un bărbat cu o înfățișare neobișnuită. Mijlociu, puțin adus de spate, cu păr mult, negru, dat pe spate, cu mustața stufoasă, cu chip palid și o privire adâncă, tristă, depărtată. Un surtuc gros, mâncat de vreme, îi acoperea trupul ce-l simțeai zgribulit sub cămașa de noapte. (...) Numai ce aud glasul rece, dojenitor al doamnei [Slavici]:
- E aproape de de prânz... și tot în ținuta asta, domnule Eminescu?
(...) căta la el cu privirea ostenită, pâlpâind sub pleoape grele, un bărbat vădit pretimpuriu îmbătrânit, cu umeri triști și gura amară, stufuită de o mustață neîngrijită... cu chipul brăzdat și barba uitată.” (Vintilă Russu-Șirianu, consemnând mărturia tatălui său, Ioan Russu-Șirianu, care era nepotul lui Ioan Slavici și locuia la el, în aceeași casă cu Eminescu)

Cum arăta Eminescu student

Tot din cartea Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieţi spusă de contemporani (consultată în varianta ebook):

„Eminescu era (...) un tânăr oacheș, cu fața curată și rasă peste tot, cu un lung clabăț bănățănesc peste pletele negre, cu ochi mărunți și visători  și totdeauna cu un zâmbet oarecum batjocoritor pe buze - un albanez, îmi ziceam, poate chiar un persian.” (Ioan Slavici) 

„Eminescu, cât timp a petrecut la Viena, arăta de regulă foarte bine și era deplin de sănătos. Prin pelița curată a feței sale străbătea o rumeneală sănătoasă, iar ochii săi negri, nu mari, dar pururea vii, te priveau dulce în față și se închideau pe jumătate când Eminescu râdea. Și râdea adese, cu o naivitate de copil, de făcea să râză și ceilalți din scoietatea lui, iar când vorbea prin râs, glasul lui avea un ton deosebit, un ton dulce, molatec, ce ți se lipea de inimă. Părul său negru îl purta lung, pieptănat fără cărare spre ceafă și astfel fruntea sa lată părea și mai mare de ccum era, ceea ce-i da o înfățișare senină, inteligentă, distinctă. Eine Denkerstirne (frunte de gânditor), ziceau colegii săi germani. Avea statură mijlocie, era cam lat în spate, dar totul era proporționat. când a venit la Viena avea mustața rasă, ceea ce ne-a făcut să-l recunoaștem îndată, căci avea încă înfățișarea tânărului băiat ce dispăruse din mijlocul nostru în Cernăuți, dar în Viena a lăsat să-i crească mustața. Avea însă obiceiul să și-o tot muște.”(Teodor Ștefanelli, coleg cu Eminescu la școală la Cernăuți, apoi la facultate la Viena.)

„Deodată se deschide ușa și văd intrând un tânăr slab, palid, cu ochii vii și visători totodată, cu părul negru, lung, ce i se cobora aproape până la umeri, cu un zâmbet blând și melancolic, cu fruntea înaltă și inteligentă, îmbrăcat în haine negre, vechi și cam roase. Cum l-am văzut am avut convingerea că acesta este Eminescu, și fără un moment de îndoială m-am sculat de pe scaun, am mers spre dânsul, și întinzându-i mâna, i-am zis: „Bună ziua, domnule Eminescu!”. Tânărul îmi dădu mâna și privindu-mă cu surprindere: „Nu vă cunosc”, răspunse el cu un zâmbet blând.” (Iacob Negruzzi)

Note: Eminescu a fost student la Viena din toamna lui 1869 până în 1872, deci avea între 19-22 ani.

clabăț - căciulă mare a bănățenilor (sursa: dexonline)

Ceea ce caracterizează mai întâi de toate personalitatea lui Eminescu...

...în ochii contemporanilor lui, nu era imaginația sau sensibilitatea ci:

 „Ceea ce caracterizează mai întâi de toate personalitatea lui Eminescu este o așa de covârșitoare inteligență, ajutată de o memorie căreia nimic din cele ce-și întipărise vreodată nu-i mai scăpa (nici chiar în epoca alienației declarate), încât lumea în care trăia el după firea lui și fără nici o silă era aproape exclusiv lumea ideilor generale ce și le însușise și le avea pururea la îndemână.” (Titu Maiorescu, Eminescu și poeziile lui)

„petrece prin excursia în frumoasa Italie și, la întoarcere, mai încălzește-ne mintea cu o rază din geniul D-tale poetic, care este și va rămâne cea mai înaltă încorporare a inteligenței române.” (Titu Maiorescu către Eminescu, în scrisoarea pe care i-a trimis-o la sanatoriul din Ober-Döbling, după temporara lui însănătoșire)

„Am cunoscut foarte de-aproape pe un om de o superioară înzestrare intelectuală; rareori a încăput într-un cap atâta putere de gândire. Era pe lângă aceasta un mare poet; ” (I.L. Caragiale, Ironie)

„dacă prin o fericită întâmplare ai perde inteligența care o ai, te las să judeci la ce valoare ar fi redusă persoana D-tale.” (Veronica Micle către Eminescu, într-o scrisoare scrisă la mânie)

„Este de o gentileţe neînchipuită, foarte inteligent, frumos, iar mustaţa şi pletele-i negre aduc cu ale prinţilor din poveste...  Pare îndrăgostit de mine, însă, sigur, mai mult eu...” (Cleopatra Poenaru Lecca, pentru care Eminescu a avut o scurta dar intensă pasiune)

„Înaintea ochilor mei păstrez încă  icoana blândă, senină și inteligentă a lui Eminescu, plin de vieață și de sănătate, precum era când ne-a părăsit în Viena.”  (Teodor Ștefanelli, prieten și coleg cu Eminescu la școală la Cernăuți, apoi la facultate la Viena)

 „Era inteligent, avea ochi frumoși, deștepți, și era peste tot simpatic. Vorbea îndrăzneț ca și cand te-ai fi cunoscut cu el cine știe de când.” (Ioan Orga, ardelean, l-a cunoscut  întâmplător pe Eminescu adolescent)

„Dacă vei putea să-i abordezi locul de al II-lea sufleor, [...] ai face lui un mare serviciu, un mare bine, care ar fi prin drept acordat unui tânăr inteligent, capabil [...]”  (actorul Mihai Pascaly într-o scrisoare de recomandare pt Eminescu, către conducerea Teatrului Național)

„Era băiat foarte deștept Eminescu, poate mai deștept decât trebuia.” (Dimitrie Teleor, consemnând mărturia unui anume Găvănescu, care cunoscuse pe Eminescu adolescent, sufleor)

Citatele au fost culese din cartea Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieţi spusă de contemporani (eu o am ca ebook, ceea ce facilitează enorm consultarea ei, căutarea după un cuvânt). Excepție face citatul din scrisoarea furioasă a Veronicăi Micle, care e din cartea Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit. Corespondență inedită Mihai Eminescu - Veronica Micle (tot ca ebook o am). Ambele cărți sunt must read pentru cine dorește să îl descopere pe Eminescu așa cum a fost, dincolo de clișee.