Dacă raza ce lumină din ochii-ți asupra mea este raza nemurirei — arunc-o asupra ăstui popor tâmpit de nenorocire, ars de setea dreptății.
Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Raza mântuitoare] (manuscris)
Cu gândiri și cu imagini / înnegrit-am multe pagini / ș-ale cărții, ș-ale vieții / chiar din zorii tinereții.
Se afișează postările cu eticheta durere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta durere. Afișați toate postările
joi, 10 iulie 2014
sâmbătă, 5 iulie 2014
M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire
M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire,
Cu sărutări aprinse și cu îmbrățoșări!
Știai c-o măiestrie ce nu am cunoscut-o
Ca nervul cel din urmă în mine să-l trezești.
Demonic-dureroasă era acea simțire
Dureri iar nu plăcere a tale sărutări...
Și pân-acum îmi pare că tu ești un băiat
Ce-n haine de femeie șiret s-a îmbrăcat.
Și Dumnezeu te știe... Tu ai un sân frumos,
Tu ai o gură plină și roșă voluptoasă;
Și părul tău cel negru în unde de-abanos
Ajunge pân- la șale în unde luminoase;
Și vorba ta e vie și ochiul lănguros
Și mâna ta cea fină e dulce, mângâioasă;
Și totuși mi se pare că-n fire-ți e-o greșală
De împli al meu suflet c-o boare de răceală.
..............................................................
Cum mulțămesc eu soartei că am scăpat de tine,
Făr-a comite, doamnă, păcatul moștenit.
Azi iarăși mă văd singur și fericit și bine!
Azi muza mea mă cată cu ochiul liniștit.
Acele nopți turbate de doruri și suspine
S-au dus ca un vis negru, sălbatec și urât!
Azi iarăși capu-n visuri eu îl cufund prin cărți
Și în tăcere îmblu prin norii cei deșerți.
(găsiți poezia în intregime aici)
Mihai Eminescu, Opere vol. IV Poezii postume [M'ai chinuit atâta cu vorbe de iubire]
Cu sărutări aprinse și cu îmbrățoșări!
Știai c-o măiestrie ce nu am cunoscut-o
Ca nervul cel din urmă în mine să-l trezești.
Demonic-dureroasă era acea simțire
Dureri iar nu plăcere a tale sărutări...
Și pân-acum îmi pare că tu ești un băiat
Ce-n haine de femeie șiret s-a îmbrăcat.
Și Dumnezeu te știe... Tu ai un sân frumos,
Tu ai o gură plină și roșă voluptoasă;
Și părul tău cel negru în unde de-abanos
Ajunge pân- la șale în unde luminoase;
Și vorba ta e vie și ochiul lănguros
Și mâna ta cea fină e dulce, mângâioasă;
Și totuși mi se pare că-n fire-ți e-o greșală
De împli al meu suflet c-o boare de răceală.
..............................................................
Cum mulțămesc eu soartei că am scăpat de tine,
Făr-a comite, doamnă, păcatul moștenit.
Azi iarăși mă văd singur și fericit și bine!
Azi muza mea mă cată cu ochiul liniștit.
Acele nopți turbate de doruri și suspine
S-au dus ca un vis negru, sălbatec și urât!
Azi iarăși capu-n visuri eu îl cufund prin cărți
Și în tăcere îmblu prin norii cei deșerți.
(găsiți poezia în intregime aici)
Mihai Eminescu, Opere vol. IV Poezii postume [M'ai chinuit atâta cu vorbe de iubire]
duminică, 30 martie 2014
Energie genetică și abstinență
Cine știe durerea și furia voluptoasă cu care omul lucrează pe femeia pe care-o iubește, recunoaște că energia grămădită în el de mult timp are o singură direcție, aceea pe care o are universul întreg și că această energie nu este decât o fracțiune a acelei energii universale care crește cu abstinența - se-nțelege.
Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Energie genetică și abstinență]
Manuscrisul 2255 pagina 388r
Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Energie genetică și abstinență]
Manuscrisul 2255 pagina 388r
Abonați-vă la:
Postări (Atom)