Ivirea unui curios ram de industrie în Statele Unite

Ziarul „Pays" din Paris anunță ivirea unui curios ram de industrie în Statele Unite. Aceasta industrie consistă în dubirea pieilor omenești. D-l Mahrenholz din Washington au fondat o dubălărie de piei omenești, pe care le cumpără cu prețuri foarte bune în stare brută, încât multe văduve duioase, mulți copii nenorociți au ocazia de a vinde pielea răposatului soț sau părinte acestui ilustru industriaș. Productele fabricei sale sunt bine lucrate și se potrivesc minunat prin moliciunea lor pentru botine de dame. La espoziția din Philadelphia d. Mahrenholz a trimis o păreche de botine din piele dubită de om; ea atrage luarea aminte a tuturor damelor tinere și cochete. Un alt american produce din cadavrele despoiete al fabricei Mahrenholz et Comp. gaz aeriform pentru luminarea orașelor. Acest esces de utilitarism al Americei liberale, unde statul cum se vede nu mai are nici o însămnătate morală și e dat pe mâna tendențelor egoistice ale societății și a indivizilor, ni inspiră și nouă un proiect, a cărui realizare ar nimici fatala teorie a lui Malthus. Într-adevăr, Malthus susține că în împrejurări normale — și ale Americei sunt desigur din punct de vedere animalic cele mai normale — populația se înmulțește în progresiune geometrică, iar mijloacele de existență numai în cea matematică, încât oameni vor ajunge neapărat într-o zi să se mănânce unii pe alții. N-ar fi bine ca d. Mahrenholz să deschiză alături cu dubălăria să și o căsăpie de carne omenească și Parlamentul să-i deie concursul său, votând o lege prin care să se stabilească că până la o vârstă oarecare copiii să fie proprietatea duioșilor părinți și numai de acolo să devie persoane juridice? Acești duioși părinți n-ar întârzia, cred, de a vinde pentru prețul unui vițel prisosul copiilor lor. Prin aceasta s-ar pune capăt unei prea mari înmulțiri a rasei omenești în genere și a practicilor americani îndeosebi, s-ar dezlega cestiunile soțiale și ar fi și o reformă... demnă de America. Sfinte Brahma !

„Curierul de Iași”, 26 mai 1876

Mihai Eminescu, Opere vol. X Publicistică [Piei de om] 

Note: „propunerea” din final reia pe cea din scrisoarea către o revistă germană.

dubire,  dubălărie - tăbăcire, tăbăcărie

căsăpie - măcelărie

gaz aeriform - gaz de iluminat, obținut prin distilarea lemnului, huilei, cărbunelui

Însușirile bune sunt negative

Însușirile bune sunt, prin esența lor, negative și echivalează cu atrofierea celor rele. Traducând aceasta într-o imagine, ar fi ca și cum noi am numi orbirea bună, vederea rea. Tot astfel o viață cumpătată, deci o însușire bună, reprezintă de fapt, numai o atrofiere, parțială a organelor, iar păstrarea măsurii mai atârnă și de vârstă. „Tinerețea nu cunoaște virtutea”, se spune, tocmai fiindcă toate organele sunt încă proaspete, iar mersul către virtute e mai curând doar o insensibilizare a sistemului nervos. Cei insensibili din naștere sunt desigur virtuoși de la natură.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Însușirile bune sunt negative]

în original în germană (am preluat traducerea din volum):

Gute Eigenschaften sind, ihrem Wesen nach, negativ und bedeuten soviel wie die Atrophie schlechter. In ein Bild die Sache übersetzen, hiesse es soviel als wenn wir Blindheit gut, Sehen schlecht nennen würden. So ist auch ein gemässigtes Leben, also eine gute Eigenschaft, wohl nur eine partielle Atrophie der Organe, und hängt auch das Masshalten vom Alter ab. „Jugend hat keine Tugend” sagt man, weil eben alle Organe noch frisch sind, und das tugeudlichwerden ist eher wohl nur eine Abstumpfung des Nervensystems. Stumpfgeborene sind wohl von Natur aus tugendhaft.

Prostituatele

Treci pe o ulița strâmtă... Dintr-o căscioară mică licurește lumina prin geamurile acoperite c-o perdea roșie... Lumina pare în fundul odăii. Intri 'năuntru... o femeie îți iese 'nainte și te stringe'n brațe. ... E frumușică și buzele-i sunt roși*. Curând e pe deplin dizbrăcată și marginea patului îi servește drept culcuș de nuntă.

*

Față cu aceste ființe  mai mult decât degradate se'nțelege că descrierea tace, fiindcă nu va putea niciodată, nu să dea o descriere artistică, ceea ce e imposibil, căci în noroiul vieței omenești nu se poate afla poezie, ci o descriere în genere, care devine imposibilă pe de o parte prin drasticitatea și [i]moralitatea obiectului, pe de alta prin aceea că obiectul însuși nu merită a fi descris. Aceste ființe fără pudoare, fără rușine, fără conștiință de sine, căci ele nu-și aparțin lor, ci numai viciului și banilor, fiindcă orce dorință'n ele e stinsă din simpla cauză că toate simțirile sunt stinse, aceste ființe pot plânge... Am văzut una plângând. E ciudat... dar e adevărat. De ce o fi plâns acest animal omenesc nu știu.

Și cu toate astea n-o desprețuiesc. Și această femeie a fost odată vergină. Și aceasta femeie a avut în privire ardoare, în surâs inocență. Astăzi — o față spoită, o rânjire pentru bani, un surâs care vrea să fie cochet și seducător și care pentru orcine din oamenii mai nobil organizat nu poate insuf[la] decât dezgust... Și dacă n-ar surâde cel puțin... Dacă s-ar oferi pur și simplu ca mașine ale deșertării sexuale. Dar nu ! Ele surâd cu fața lor spoită, nici par  fețe frivole spoite gros cu roșu, căci urâciunea morții nu consistă în ea însăși, ci totdeuna în simulațiunea vieții.

*

Juni cu corpuri slabe, cu suflete stoarse trec pe sub ferestre roșii — și e destul un sunet răgușit din partea lor ca să vezi aprinzându-se un chibrit la [a] cărui lumină zărești o față spoită, ca o mască rânjind o desfrânare absurdă, grețoasă. (manuscris)

Mihai Eminescu, Opere vol. VII Proză literară [Casele negre] 

Morala e o negațiune

Morala e o negațiune. Să nu faci, să nu zici.

M. Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Morala e o negațiune]

Diferența dintre educație și cultură

E multă diferință între educațiune și cultură. Așa d.e. educațiunea străină implică spirit străin — cultura străină ba. Educațiunea e cultura caracterului, cultura e educațiunea minții. Educațiunea are a cultiva inima și moravurile, cultura are a educa mintea. În fine un om bine educat, cu inimă, caracter și moravuri bune, poate să fie c-un cerc restrîns de cunoștințe, pe cînd, din contra, cultura, cunoștințele cele mai vaste pot să fie coprinse de un om fără caracter, imoral, fără inimă.

Cultura străină ca atare nu poate strica pe om pentru că trece prin prisma unui caracter, a unei inimi deja formate; educațiunea, creșterea cade însă în periodul acela al vieței omenești cînd inima neformată încă a omului seamănă unei bucăți de ceară în care poți imprima ce vrei. Cînd inima cu vîrsta se-mpietrește, atunci n-o mai poți îndrăpta, o poți numai rumpe.

Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Educațiune și cultură] 
(din manuscris)

Sărăcia

Sărăcia e izvorul a aproape tuturor relelor din lume; boala, darul beției, furtișagul, zavistuirea bunurilor altuia, traiul rău în familie, lipsa de credință, răutatea, aproape toate sunt câștigate sau prin sărăcie proprie sau, atavistic, prin sărăcia strămoșilor.

Sărăcia trebuie luată în înțelesul ei adevărat.
Sărac e cel ce se simte sărac, căruia îi trebuie neapărat mai mult decât are.

Că este așa ne e dovadă suma de cuvinte cari însemnează relele morale prin cuvinte împrumutate sărăciei și boalei. Mișel, altă dată însemna sărac, azi înseamnă lipsă de calități morale. Tot astfel, „misérable" francez și „elend" german. Odată voievozii românești dăruiau prin hrisoave pe „mișei" în înțelesul lor, astăzi mișeii în înțelesul nostru stăpânesc toată țara de la un capăt la altul.

Calitățile morale ale unui popor atârnă — abstrăgând de climă și de rasă — de la starea sa economică. Blândețea caracteristică a poporului românesc dovedește că în trecut el a trăit economicește mulțămit, c-au avut ce-i trebuia.

Deci condiția civilizației statului este civilizația economică.

Timpul, 23 decembrie 1877

Mihai Eminescu, Opere vol. X Publicistică [VI. Frază și adevăr]

Religia

Care e cestiunea principală la religie ? Este ca ea să fie un adevărat absolut în privirea simbolurilor ei, în privirea formelor ei esterioare — sau să cuprinză înlăuntru-i o repartiție de idei astfel încât, asemenea cântarului, să arate totdeuna că răul este rău, binele bine. Dacă o religie pozitivă îndeplinește această din urmă condiție, ni se pare că capetele seci pe cari le produce pământul ar putea să se dispenseze de cercetări asupra adevărului istoric a celor cuprinse în Biblie. Căci adevărul istoric nu este un adevăr exact, ca principiile de morală, ci atârnă în cele mai multe cazuri de individualitatea istoriografului și e cestie de apreciație și de temperament.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Cestiunea principalã la religie]