Legile minții noastre

Legile minții noastre sunt înnăscute, numai trebuie să ne dăm seama de ele, precum legile după care lucrează organele noastre sunt înăscute și au lucrat pururea cu aceeași ordine fără ca noi să fi știut anatomie și fiziologie. De-aicea jucăria cu legile minții noastre - matematica și logica sunt străvechi - pentru că ceea ce e dat minții și simțurilor e dat imediat, dar la cunoștințe fiziologice și anatomice târziu am ajuns.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Legile minții noastre]

Minunile naturii și minunile matematicei

Minunile naturii sunt ca și minunile matematicei. Fără urmărirea operațiunii în sine, care, văzută de-aproape, nu-i decât un joc cu legile minții, rezultatele răsar ca minuni de care ne uimim cum de-au ieșit așa, numai așa, și nu altfel. Astfel suntem dispuși a crede în misticitatea matematicei, căci chiar descoperitorii acestei științe, Pytagoras de ex., au fost așa de uimit de rezultatele câștigate încât au fost dispus a crede că numărul e substanța lucrurilor. Să luăm de ex. estragerea rădăcinii pătrate. De vom lua regulile operației mecanice vom crede totdeuna că aveți în ele un fel de unealtă misterioasă pentru a afla la un număr dat care este factorul care, înmulțit cu sine însuși, au dat acest rezultat. Dar, analizând operațiunea în toate părțile, vom vedea că nu este nimic mai firesc, mai evident și mai lesne de-nțeles decât o astfel de estragere a rădăcinii pătrate, cubice sau altele. Și cu toate acestea să nu uităm că miile de minuni matematice le produce capul omenesc c-un element; altfel nesfârșit (numărul), însă grozav de simplu și omogen. Dacă am putea urmări în natură jocul simplelor legi mecanice, atunci poate că embrio ne-ar părea ca rădăcina din care apoi se naște potența prin multiplicarea cu sine însuși.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Minunile naturii și minunile matematicei]

Matematica

Eu știu chinul ce l-am avut însumi cu matematicele în copilărie, din cauza modului rău în care mi se propunea, deși îndealtfel eram unul din capetele cele mai deștepte. N-ajunsesem încă la vârsta de douăzeci de ani să știu tabla pitagoreică — tocmai pentru că [nu] se pusese în joc judecata, ci memoria. Și, deși aveam o memorie fenomenală, numere nu puteam învăța deloc pe de rost; încât îmi intrase-n cap ideea că matematicele sunt științele cele mai grele de pe fața pământului. În urmă am văzut că-s cele mai ușoare, desigur pe de-o mie de părți mai ușoare decât limbile, cari cer memorie multă. Ele sunt un joc cu cele mai simple legi ale judecății omenești, numai acele legi nu trebuie puse în joc goale și fără nici un cuprins, ci totdeauna aplicate asupra unor icoane văzute ochilor.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Instrucție și educație]