Legile minții noastre sunt înnăscute, numai trebuie să ne dăm seama de ele, precum legile după care lucrează organele noastre sunt înăscute și au lucrat pururea cu aceeași ordine fără ca noi să fi știut anatomie și fiziologie. De-aicea jucăria cu legile minții noastre - matematica și logica sunt străvechi - pentru că ceea ce e dat minții și simțurilor e dat imediat, dar la cunoștințe fiziologice și anatomice târziu am ajuns.
Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Legile minții noastre]
Se afișează postările cu eticheta rațiune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rațiune. Afișați toate postările
vineri, 23 mai 2014
sâmbătă, 3 mai 2014
Cărțile care te pun pe gânduri
Orice autor a cărui carte o pui deoparte spre a medita asupra celor scrise — este adânc; cu cât o faci mai des, cu atât e mai adânc. Rezonanța e un criteriu cert pentru profunzimea de gândire. Acest lucru e valabil, firește, pentru cărțile de știință teoretică, nu pentru cele de poezie, care produc îndată rezonanță, chiar și-n cazul unei înzestrări mai slabe. Pentru că se adresează sentimentelor, nu minții. În schimb rezonanța rațiunii este un criteriu sigur. Astfel de opere fiind scrise totuși de obicei foarte clar și transparent, ce * [anume] provoacă într-atât la meditație ? Desigur că nu neclaritatea din cazul acelor cărți socotite absconse, unde la fel se cade pe gânduri; căci la acestea e vorba mai curând de indecizie decât de meditație, aici te frămânți *** pur fizic cu clarificarea, pe când dincolo cu reflexiunea. Există, desigur, capete care nu sunt în stare de rezonanță, fiindcă nu sunt nici de meditație.
Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Dühring e un semigeniu]
În original scris în germană (am preluat traducerea românească din volum):
Jeder Autor bei dem man das Buch bei Seite setzt, um über das Geschriebene nachzudenken, ist tief, je öfter man es thut, desto tiefer ist er. Die Resonanz ist ein sicheres Criterium für Tiefsinn. Freilich gilt das für theoretische wissenschaftliche Bücher, nicht für poetische, welche auch bei minderer Begabung sogleich Resonanz entsteht. Denn sie appellirt an die Gefühle, nicht an den Verstand. Aber die Resonanz der Vernunft ist ein sicheres Criterium. Solche Werke sind ja doch gewöhnlich sehr klar und durchsichtig geschrieben, was * macht so nachdenklich ? Sicher nicht die Unklarheit, die nicht* auch Nachdenken eintretten kann bei dunkel gehaltenen Büchern, aber da ist ja mehr Unschlüssigkeit als Nachdenken, da reizt* man * sich *** rein phisisch mit dem Klarwerden, dort mit dem Reflectiren. Freilich mag es Köpfe geben, die keiner Resonanz, weil keines Nachdenkens fähig sind.
Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Dühring e un semigeniu]
În original scris în germană (am preluat traducerea românească din volum):
Jeder Autor bei dem man das Buch bei Seite setzt, um über das Geschriebene nachzudenken, ist tief, je öfter man es thut, desto tiefer ist er. Die Resonanz ist ein sicheres Criterium für Tiefsinn. Freilich gilt das für theoretische wissenschaftliche Bücher, nicht für poetische, welche auch bei minderer Begabung sogleich Resonanz entsteht. Denn sie appellirt an die Gefühle, nicht an den Verstand. Aber die Resonanz der Vernunft ist ein sicheres Criterium. Solche Werke sind ja doch gewöhnlich sehr klar und durchsichtig geschrieben, was * macht so nachdenklich ? Sicher nicht die Unklarheit, die nicht* auch Nachdenken eintretten kann bei dunkel gehaltenen Büchern, aber da ist ja mehr Unschlüssigkeit als Nachdenken, da reizt* man * sich *** rein phisisch mit dem Klarwerden, dort mit dem Reflectiren. Freilich mag es Köpfe geben, die keiner Resonanz, weil keines Nachdenkens fähig sind.
duminică, 6 aprilie 2014
Eminescu despre Maiorescu
Știință poate cîștiga oricine voiește, judecată nu. Judecata e un dar prețios al naturii, care se găsește în porțiune mică la orice om, dar încăpătoare și clară numai la aristocrația spirituală, pe care natura au semănat-o cu multă zgîrcenie pe fața pămîntului. Și această aristocrație e șicanată în republica literelor, ca și aristocrația numelui istoric în republica cetățenilor. În amîndouă republicele mediocritatea (din invidie și din simțămîntul nimicniciei sale) va bănui capetele pe care nu va putea sau nu va voi să le înțeleagă.
Și un asemenea cap cu judecată vastă și limpede este într-adevăr autorul manualului de logică [Maiorescu], din care cauză republica literelor române e pe cît se poate în contra lui.
Insinuări, buiguiri confuze despre cosmopolitism, bănuieli de neștiință, acuzări de plagiat, toate aceste se aruncă asupra unui spirit care în fiece șir e de transparența cristalului și nu lasă nimăruia îndoieli asupra celora ce voia să zică.
„Curierul de Iaşi”, 12 august 1877
Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Observații critice]
Maiorescu este încă tânăr și finitul* unei însemnate vieți [iese] târziu la lumină.
Principiul fundamental al tuturor lucrărilor d-lui Maiorescu este după cât știm noi naționalitatea în marginele adevărului. Mai concret: Ceea ce-i neadevărat nu devine adevărat prin împrejurarea că-i național, ceea ce-i injust nu devine just prin aceea că-i național, ceea ce-i urât nu devine frumos prin aceea că-i național; ceea ce-i rău nu devine bun prin aceea că-i național.
[...]
Cumcă din acest principiu fundamental s-au tras apoi cu intențiune concluziuni false nu trebuie s-o mai pomenim, căci altfel publicul n-ar fi până azi în eroare în privința adevărului. Tocmai în concluziuni false și imposibile, în răsuciri a vorbelor, în mistificare, c-un cuvânt în rea-credință consistă gloria celor mai mulți dintre contrarii lui Maiorescu, căci într-astă privință suntem în genere foarte inventivi. Așa, s-a zis că cere egala îndreptățire a jidanilor (fiind justă). Dar nu-i adevărat c-a cerut-o, cum nu-i adevărat că o asemenea faptă e justă. [...] Învoit n-a fost numai cu modurile de dezlegare a cestiunii izraelite.
S-a zis că e francmason și prin asta cosmopolit. De este, noi nu știm, dar posito că este: nu este adevărat că masonismul esclude naționalismul . Unii din cei mai influenți membri ai partidei roșii (care trece de eminamente naționalistă) au fost și sunt francmasoni . În Ungaria de es. vom găsi un mare naționalist în marele maiestru al francmasonilor (D. Pulszky).
Celelalte nimicuri cîte se susțin despre viața sa ca om privat sunt meschine și demne numai de cei ce le lățesc. E acuzat că nu-și vizitează prelegerile în curs de 3 luni, când cei ce-l acuză nu le vizitează cu anii. Regula este: că tot ce e permis generalității oamenilor din România liberă, toate ce ei fac nepedepsiți și necontrolați, toate, comise de M[aiorescu ], iau dimensiuni gigantice și sunt taxate de crime
Cumcă în România liberă esistă episcopi atei, cari 'și țin metrese, e un fapt ce nu uimește pe nimeni, dar că d. Maiorescu, în locul lipsei absolute de religiune pozitivă, cearcă a pune principii filozofice morale pentru a așeza stavilă unei necredințe oarbe și <a> imoralității născute din ea, asta este o crimă.
Dacă direcția literară către care am onoarea a mă alătura ar profesa cosmopolitismul ar trebui ca tot ce-am scris și vorbit eu să fie scris și vorbit în sens cosmopolit. [...]
concept de articol pregătit pt ziarul „Românul" în decembrie 1871 - din manuscris
Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Din ședințele societății «România Jună» - naționalii și cosmopoliții]
Și un asemenea cap cu judecată vastă și limpede este într-adevăr autorul manualului de logică [Maiorescu], din care cauză republica literelor române e pe cît se poate în contra lui.
Insinuări, buiguiri confuze despre cosmopolitism, bănuieli de neștiință, acuzări de plagiat, toate aceste se aruncă asupra unui spirit care în fiece șir e de transparența cristalului și nu lasă nimăruia îndoieli asupra celora ce voia să zică.
„Curierul de Iaşi”, 12 august 1877
Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Observații critice]
Maiorescu este încă tânăr și finitul* unei însemnate vieți [iese] târziu la lumină.
Principiul fundamental al tuturor lucrărilor d-lui Maiorescu este după cât știm noi naționalitatea în marginele adevărului. Mai concret: Ceea ce-i neadevărat nu devine adevărat prin împrejurarea că-i național, ceea ce-i injust nu devine just prin aceea că-i național, ceea ce-i urât nu devine frumos prin aceea că-i național; ceea ce-i rău nu devine bun prin aceea că-i național.
[...]
Cumcă din acest principiu fundamental s-au tras apoi cu intențiune concluziuni false nu trebuie s-o mai pomenim, căci altfel publicul n-ar fi până azi în eroare în privința adevărului. Tocmai în concluziuni false și imposibile, în răsuciri a vorbelor, în mistificare, c-un cuvânt în rea-credință consistă gloria celor mai mulți dintre contrarii lui Maiorescu, căci într-astă privință suntem în genere foarte inventivi. Așa, s-a zis că cere egala îndreptățire a jidanilor (fiind justă). Dar nu-i adevărat c-a cerut-o, cum nu-i adevărat că o asemenea faptă e justă. [...] Învoit n-a fost numai cu modurile de dezlegare a cestiunii izraelite.
S-a zis că e francmason și prin asta cosmopolit. De este, noi nu știm, dar posito că este: nu este adevărat că masonismul esclude naționalismul . Unii din cei mai influenți membri ai partidei roșii (care trece de eminamente naționalistă) au fost și sunt francmasoni . În Ungaria de es. vom găsi un mare naționalist în marele maiestru al francmasonilor (D. Pulszky).
Celelalte nimicuri cîte se susțin despre viața sa ca om privat sunt meschine și demne numai de cei ce le lățesc. E acuzat că nu-și vizitează prelegerile în curs de 3 luni, când cei ce-l acuză nu le vizitează cu anii. Regula este: că tot ce e permis generalității oamenilor din România liberă, toate ce ei fac nepedepsiți și necontrolați, toate, comise de M[aiorescu ], iau dimensiuni gigantice și sunt taxate de crime
Cumcă în România liberă esistă episcopi atei, cari 'și țin metrese, e un fapt ce nu uimește pe nimeni, dar că d. Maiorescu, în locul lipsei absolute de religiune pozitivă, cearcă a pune principii filozofice morale pentru a așeza stavilă unei necredințe oarbe și <a> imoralității născute din ea, asta este o crimă.
Dacă direcția literară către care am onoarea a mă alătura ar profesa cosmopolitismul ar trebui ca tot ce-am scris și vorbit eu să fie scris și vorbit în sens cosmopolit. [...]
concept de articol pregătit pt ziarul „Românul" în decembrie 1871 - din manuscris
Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Din ședințele societății «România Jună» - naționalii și cosmopoliții]
Abonați-vă la:
Postări (Atom)