Se afișează postările cu eticheta 1881. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 1881. Afișați toate postările

vineri, 30 ianuarie 2015

Articolul lui Eminescu din care a citat Iohannis

Notă introductivă:

În 15 ianuarie, ziua oficială a lui Eminescu și a culturii române, președintele Klaus Iohannis a făcut o mică gafă, alegând sa citeze (trunchiat) chiar dintr-un articol care era de fapt antiliberal si xenofob. Citatul netrunchiat, după cum a sesizat prompt criticul literar Costi Rogozanu, era (am bold-uit părtile omise de Iohannis):
A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate ori un monopol special pentru d-nii Cariagdi şi Carada, ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui pământ, care este moştenirea esclusivă şi istorică a neamului românesc.
Iar articolul întreg era (de data asta am bold-uit părțile citite de Iohannis):

Adevărul doare. Pe la 3 martie, pe când nu era încă vorba de proclamarea regatului, pe când d. Brătianu răspundea evaziv d-lui Vernescu, am crezut de cuviinţă a rectifica unele erori ale primului ministru, care, neştiind ce va să zică Domn, precum nu ştie nici ce e cancelar, căci în genere foarte puţine ştie arhigrămăticul nostru, am dovedit şi am putea dovedi încă că Domn cu vocativul ,,Doamne", atribuit şefului statului român, nu 'nseamnă nici împărat, nici rege, ci mare duce.

La aceasta „Românul" zice:

Este sau nu evidinte că, daca ceva poate opri pe puterile străine de-a recunoaşte rigatul , aceste cuvinte ş-analize ale partitei conservatoare erau făcute de-a înlesni străinilor pretestele de-a se opune ... Şi ca să, îndemne şi mai bine la rezistenţă pe străin etc. 

Mărturisim şi noi că pentru străini am vorbit, dar nu pentru străinii din Apus, ci pentru pretinşii români şi patrioţi de meserie de la noi. De aceea am şi pomenit de Palestina şi Greco-bulgaria .

Adeseori am enunţat în coloanele noastre un adevăr dureros, pe care l-am constatat din lipsa de pietate ce o au patrioţii pentru trecut, adevărul că rasa determinantă a sorţii acestei ţări nu mai este cea românească, ci sunt străinii romanizaţi de ieri alaltăieri .

Oricine înţelege ce însemnează rasă. E adevărat că d-nii Giani, Cariagdi, Carada, C. A. Rosetti, Pherichydis sunt , politiceşte vorbind, români, naţionalitatea lor politică e cea românească; însă ferească Dumnezeu sfântul ca să-i confundăm vreodată cu acel neam de oameni, cu acel tip etnic care, revărsându-se deoparte din Maramureş , de alta din Ardeal, au pus temelia statelor române în secolul al XIII [lea] şi al XIV-lea şi care, prin caracterul lui înnăscut, au determinat soarta acestor ţări de la 1200 şi până la 1700. N-am avea decât să punem pe micul Giani alături c-un mocan de la Săcele, de la Vatra Dornei , de la Breaza ori de la Câmpulung pentru ca orice om cu minte să râză ţinându-se cu mânile de inimă de colosala deosebire de rasă.

Un mocan din ţinutul Sucevei ori a Câmpulungului are de patru ori mai mulţi creieri, deci şi mai multă minte decât mica escelenţă a lui musiu Tache, care, comparat cu ceea ce numim noi rasă română e, între noi vorbind, o speţă de caricatură .

Dar se va zice: d-nii Giani, Cariagdi, Carada, C. A. Rosetti sunt romanizaţi. O mare fericire pentru neamul românesc nu este aceasta, dar în orice caz a fost o datorie pentru ei de-a se adapta ţării care i-au ocrotit şi i-au hrănit, au făcut din ei ceea ce sunt astăzi. Din împlinirea acestei datorii suntem departe de-a le face un merit. A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate ori un monopol special pentru d-nii Cariagdi şi Carada, ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui pământ , care este moştenirea esclusivă şi istorică a neamului românesc. Acesta este un lucru care se înţelege de sine şi nu despre el e vorba.

Nici noi nu contestăm că această serie de domni vorbeşte româneşte; ceea ce contestăm însă este că s-ar fi asimilat caracterul lor cu caracterul neamului românesc. Ştim foarte bine că acest adevăr o să fie neplăcut pentru mulţi onor. liberali, dar el trebuie spus odată, ca [să] li se ia gustul de-a mai pretinde monopolul naţionalismului şi românismului.

Există multe indicii, atât în numirile localităţilor şi râurilor , precum şi în alte împrejurări, cari denotă o unitate a neamului românesc preexistentă formaţiunii statelor noastre. În adevăr, pe când găsim în Ţara Românească Argeşul, găsim tocmai în nordul Daciei un pârâu numit Argestrul care se varsă din stânga în Bistriţa, râu ce izvorăşte din Maramureş. Pe când în Ţara Românească aflăm Câmpulungul ca ţinut şi descălecătoare, aflăm în Bucovina, în creierul munţilor, un Câmpulung tot ca ţinut şi descălecătoare . Înainte sau abia după formarea statelor române vedem românii de sub Coroana Ungariei pretinzând să se judece între ei după dreptul lor propriu, jus Olachale sau Olachorum; o cerere analogă fac moldovenii ce pribegise în Polonia, să se judece după dreptul românesc. Şi aceasta când ? Pe la 1380. Care-a fost acest drept consuetudinar la carele ei ţineau cu sfinţenie, fie sub coroana Ungariei, fie sub a Poloniei? El n-a fost scris niciodată; era atât de viu în conştiinţa poporului, atât de necontestat de nimenea, încât nici unul din vechii noştri Domni n-au găsit de cuviinţă să-l codifice . În fine unitatea actuală a limbei vorbite, deşi e în parte un merit special al epocei lui Matei Basarab, dovedeşte totuşi că şi în această privire erau elemente cu totul omogene , preexistente limbei bisericeşti, cari înclinau a căpăta o singură formă scrisă. Organografic vorbind limba era aceeaşi; numai termenii, materialul de vorbe diferea pe ici pe colo. O unitate atât de pronunţată a limbei dovedeşte însă o unitate de origini etnice. E indiferentă cestiunea daca elementele ce compuneau acest sâmbure de popor modern erau tracice şi latine sau latine şi ilirice, destul numai că, din al VI-lea secol după Hristos, la năvălirea avarilor în Tracia (a. 579) oastea condusă de Martin şi Comenţiol e compusă din oameni ce vorbesc româneşte. Tot acest neam apare mai târziu în Dacia, iar asupra originei lui se ceartă până azi învăţaţii. Sigur e că, deşi au multe elemente slavone în limbă, nu sunt slavi. Cuvântul pentru care nu sunt şi nu pot fi slavi este linguistic. Legile după cari cuvintele latine s-au prefăcut în cuvinte româneşti şi-au sfârşit demult evoluţiunea lor; în momentul în care românii au primit cuvinte slavone limba lor era formată de secole deja, încât, deşi cuvintele slavone sunt vechi, ele nu s-au asimilat nici până în ziua de azi cu limba noastră, escepţie făcând de vreo patru sau cinci vocabule cari privesc păstoria .

E pentru noi incontestabil că un popor care sute de ani n-a avut nevoie de drept scris, deşi au avut epoce de bogăţie şi de glorie, au fost un popor tânăr, sănătos, bine întemeiat. Etnograful Hoffman scrie în secolul trecut că dezvoltarea craniului la rasa română e admirabilă, că sunt cranii cari merită a fi în fruntea civilizaţiei. Desigur că Hoffman n-a avut nefericirea de-a vedea căpăţânele de mac de pe umerii d-nilor C.A. Rosetti şi Giani sau buturuga bulgărească de pe umerii cuviosului Simion. În sfârşit Virchow, naturalist celebru, dă craniului albanez rangul întâi între toate craniile de rasă din vechiul Imperiu al Răsăritului, şi cel albanez e identic cu al rasei române, cu al mocanilor noştri de azi.

E poate indiferent pentru politicianii noştri ce anume rasă determină soarta acestui popor; ba sunt mulţi oameni cărora le e indiferent ce oameni vor locui pe acest pământ : greci, nemţi, bulgari, numai espresia geografico - politică a ţării să fie aceeaşi. Pentru aceştia de ex. e indiferentă încetăţenirea evreilor sau colonizarea ţării cu nemţi. Dar pentru istoric nu e indiferent. Istoricul va trebui să constate că există o luptă, fără conştiinţă poate, fără claritate de vederi, dar o luptă de rasă între elementele autohtone ale ţării şi între cele scurse după vremuri în mlaştina gospodăriei turceşti. În oraşele de şes ale Ţarii Româneşti au imigrat de peste Dunăre rase intelectual sterpe, fizic degenerate. Ele au viciat spiritul public, au viciat instituţii şi limbă, pentru că vârsta lor etnică e prea înaintată ca să se poată asimila sau pentru ca să fie capabile a concepe cu toată tinereţea organică a simţirii şi a caracterului o idee generoasă sau un adevăr. Nu e deloc de mirare că, pe când regenerarea naţională pornea în veacul al XVII-lea din Tîrgovişte spre Ardeal, în secolul al XIX-lea ea pornea din Ardeal spre Bucureşti. Jupân Bucur — fie-i ţărâna uşoară! — era fără îndoială mocan, dar prin strunga prin care treceau odată oile lui au trecut mai târziu alte soiuri de dobitoace.

Dar să lăsăm pe vechii fanarioţi deoparte. Nu al lor e meritul c-au domnit în Ţara Românească, ci a lui Baiazid Fulgerul şi-a lui Mahomed II. Nu există tip de mizerie de caracter şi de inteligenţă ca împărăţia bizantină, din momentul în care restul de suflare romană l-a părăsit, încât Babilonia şi Asiria, chiar mica Palestină au avut o mai mare influenţă asupra civilizaţiei decât împărăţia răsăritului, devenită grecească. Prin ei înşii n-ar fi ajuns niciodată la vrun rol în România, dar au ajuns în calitate de ciraci şi de slugi ai turcului.

Să venim la noii fanarioţi. Nimiciţi politiceşte de mişcarea atât de neînsemnată a lui Tudor şi a o mână de boieri moldoveni şi munteni, ei s-au romanizat repede repede.

Se ştie că copiii rahitici cari au nevoie de var pentru formaţiunea oaselor mănâncă varul de pe pereţi prin instinct, neştiind pentru ce. Tot astfel rasa etnic rahitică a noilor fanarioţi a 'nceput să mănânce la românism. C.A. Rosetti şi Carada scot o gazetă căreia îi pun numele ,,Românul", oarecum esclusivul român, românul cu monopol. Acest ,,Român" e scris într-o limbă săracă, c-un dicţionaraş de cel mult una mie vorbe cu totul cosmopolite precum „ingerinţă , existenţă , giurisprudinţă , iniorinţă etc".

Iată de ce întâmpinăm cu neîncredere orice înnoitură pornită de la aceşti oameni de ieri de alaltăieri, cari n-au simţ istoric, nu cunosc trecutul ţării, nu sunt capabili a înţelege spiritul şi înclinaţiunile adevăratului popor românesc şi al căror patriotism se măsură cu lefuri, cumul, diurne, pensii reversibile, sinecure etc. Acesta e îndealtmintrelea un secret public în România şi nu suntem noi singuri cărora să le fie ruşine în adâncul sufletului când se află că până şi Constituţia, legea fundamentală şi de drept public a ţării, s-au croit de către doi neoromâni (Carada şi C. A. Rosetti) cari s-au întrolucat într-o noapte pentru a determina soarta României.

 Timpul, 1 aprilie 1881

Mihai Eminescu, Opere vol. XII Publicistică [Adevărul doare]

miercuri, 23 iulie 2014

Eminescu avea o teorie despre antagonismul de rase

Teoria noastră despre antagonismul de rase din România află multe întâmpinări, însă, ciudat lucru, nu din partea ziarelor românești. Gazete germane, izraelite, „Indépendance roumaine”, care cel puțin e scrisă pentru străini, c-un cuvânt cine se simte cu musca pe căciulă răspunde. Dintre organele străine scrise în limba română ne răspunde mai cu seamă acela al noilor fanarioți care, pentru ironia lucrului, se numește „Românul”.

Chiar în aceste răspunsuri vedem deosebirea de rasă. Izraeliții caută a fi obiectivi. Se 'nțelege. Capetele sunt anatomic mai bine conformate , mai încăpătoare decât capetele stârpiturilor fanariote; de-aceea și pot avea un interes pentru cestiunea pură, în sine, pentru cea etnologică. Organele izraelite ne răspund prin analogii istorice. Ne răspund cu normanii cari au cucerit Anglia.
                                             
În adevăr, romanii au cucerit Galia, pe urmă au cucerit-o rase germanice, tot astfel normanii au cucerit Anglia. În genere lupta fericită de rasă, lupta binecuvântată care înalță inimile, care dă preponderență superiorității de caracter, lupta din care răsare împăcarea și contopirea este războiul.[...]

Predominarea, poziția determinantă a elementului bărbătesc, cuceritor, iată ceea ce distinge încrucișările fericite de rasă de încrucișările nefericite. Normanii au cucerit Englitera; să nu ne îndoim un moment că tot normanii o și stăpânesc; cavalerii germani au cucerit Prusia, ei o și stăpânesc. Ei bine, românii au cucerit Moldova și Țara Românească, ei ar și trebui să-i determine soarta, iar nu Giani, Pherekydis, C.A. Rosetti etc., cari au venit să se hrănească aci nu ca să ne stăpânească.

„Timpul”, 17 — 18 august 1881

Mihai Eminescu, Opere vol. XII Publicistică [Teoria noastră] 

Note:  Eminescu folosește termenul „rasă” cu alt înțeles decât cel de azi, în contexte în care noi azi am spune „etnie” și nu e împotriva amestecului de „rase”, când e rezultatul unei cuceriri. De remarcat și că îi apreciază pe evrei mai mult decât pe greci, ca parteneri de discuție - explicându-și superioritatea lor intelectuală  prin faptul că evreii au „capetele anatomic mai bine conformate” (aici intervine altă teorie a epocii, frenologia, ulterior infirmată, la fel ca și cele rasiste).

„Românul” este ziarul liberal al lui  C.A. Rosetti, cu care polemizează frecvent Eminescu.

Giani, Pherekydis - oameni politici liberali.

luni, 5 mai 2014

Nihiliștii români

Într-un stat în care nu există măsură pentru merit, în care, din contra, merit și știință sunt cauze de persecuțiune din partea demagogiei ignorante și lacome a Costineștilor și Caradalelor, spiritele tinere cari s-au născut cu o coardă mai energică de percepțiune și de voință, am putea zice naturile alese, pierd încrederea în organizarea societății și înclină a adopta ca ale lor niște idei de destrucțiune cari cuprind în ele nimicirea oricărui stat. Tocmai ne vin în minte numele nihiliștilor români din Iași, frații Nădejde și Milea, și o spunem drept că, văzând pe Carada om mare și pe plagiatorul Crăciunescu profesor de facultate, începem, nu a justifica, dar a esplica psicologic aceste fenomene.

Frații Nădejde de ex. sunt amândoi tineri cu știință de carte; am putea zice că în degetul lor cel mic au mai multă știință decât Costinescu ori Crăciunescu în capete. Ca merit se poate adăuga că, în lipsă totală de mijloace, de vreme ce sunt dintr-o familie foarte săracă, ei tot ce știu au învățat într-un oraș de țară, fără a face un pas în străinătate. Cu toate astea ei știu limbile clasice, mai multe limbi moderne, au înghițit cu ardoare ceea ce le-a venit în mână din științele naturale. E firesc ca asemenea naturi energice să fie izbite de spectacolul încurajării sistematice a nulităților , să le apuce un fel de desperare de viitorul societății în care trăiesc și să-și deschiză perspectiva unei reforme prin răsturnarea radicală a tot ce există.    
                               
[...] Pe cât știm, acești tineri amăgiți nu sunt stârpituri de vanilie crescute în bumbac, cu capul amețit de fraze și romanuri, ca tinerii Vintilă Rosetti sau Calligari, cari în vederea unor sinecure ar transige numaidecât cu pretinsele lor principii revoluționare, numai să li se arunce cîte un oscior. Nu sunt pretinsă nație și pretins popor, ei sunt adevărat popor; sunt oameni a căror inteligență au fost și puternică și vergină, de au absorbit cu toată setea ideile nimicirii. Țandăra nu sare departe de trunchi. Tatăl, pentru motive reversibile, renunță la republica universală și devine monarhist legitimist; fiii vor face ca prezidentul republicei Ploieștilor care, din cap al împărăției Fefeleiului, a devenit azi om cu leafă. Dar nu este tot astfel cu oamenii de cari vorbim mai sus. Mintea acestora nu se poate vindeca prin îmbunătățirea sorții lor personale, prin funcții și diurne; tinerimei mai energice trebuie să i se întipărească convingerea serioasă că organizarea societății nu mai îngăduie ridicarea în sus a Costineștilor, Caradalelor și Seruriilor și că de acum înainte pentru a se ridica cineva, [î]i trebuie și minte, și caracter, și muncă.

„Timpul”, 20 martie 1881

Mihai Eminescu, Opere vol. XII Publicistică [Răspunzând la discursul d-lui Maiorescu]

Note:

Frații Gheorghe și Ion Nădejde erau de fapt socialiști, nu nihiliști.

Costinescu, Carada, Serurie - oameni politici liberali, ținte frecvente ale ironiilor lui Eminescu; despre Costinescu de plidă, Eminescu afirma ca a devenit director de bancă cu doar 4 clase primare și un curs de violoncel (Duiliu Zamfirescu, in schimb, îl considera un bun economist).

Vintilă Rosetti - fiul liderului liberal C. A. Rosetti (principala țintă a atacurilor lui Eminescu din „Timpul”), student la Paris, cu ocazia proclamării României ca regat și-a afirmat convingerile republicane.

marți, 29 aprilie 2014

O marfă ciudată

N-a trecut mult de când în unul din porturile Engliterei a apărut o corabie încărcată cu 600 000 de kilograme de marfă. De proveniență din șesul Dunării de Jos, încărcătura corabiei a fost trimisă la moară, măcinată și vândută. Dar nu era grâu ceea ce adusese corabia, nu cereale măcinase moara engleză, ci o marfă ciudată, neauzită pân-acuma... oase omenești. Făină de oase omenești a fost vândută spre a îngrășa ogoarele Engliterei.

Ale cui erau acele oase?
Ale soldaților căzuți înaintea Plevnei, ni se spune.

Bulgarii recunoscători au dezgropat pe rușii, pe românii cari au căzut pentru eliberarea patriei lor, pe turcii lui Osman și i-au vândut. Amestecați astfel, bieții cazaci de la Don, dorobanții din Vaslui și Vrancea, ostașii din trei continente ale împărăției osmane , toți la un loc au pornit la moară, sub a cărei pietre grele scrâșneau oasele vitejilor pentru a forma gunoiul trebuincios utilitarismului englez.

„Milowie" se chema acea corabie cu morți; un nume ce merită a fi ținut minte.

„Timpul”, 29 septembrie 1881

Mihai Eminescu, Opere vol. XII Publicistică [N-a trecut mult]

luni, 28 aprilie 2014

Daca românii din Ungaria ar avea drepturi politice

Dacă maghiarii n-ar fi la mijloc, dacă românii din Ungaria ar avea drepturi politice analoage cel puțin cu al[e] croaților , cehilor, polonilor, n-am avea cuvânt a vedea în Austria o putere străină, și atunci s-ar putea vorbi de relații analoge cu acele ale Wurtenbergului . A alege între un stat în care românii se bucură de deplină libertate de dezvoltare și-ntre altul, unde condițiile de existență ale rasei române sunt mult mai rele, n-ar fi greu. Maghiarii însă, și numai ei, sunt de vină că monarhia vecină face la noi efectul unei puteri tot atât de străine ca și Rusia. De-aceea am spus-o de mult că cestiunea preponderanței Austriei în Orient se rezolvă de facto nu în București, nici în Belgrad, ci în Ardeal.

A presupune că în România ar fi existând ideea unei cuceriri a Ardealului e absurd. Roșii, cari esploatează totul în folosul instinctelor bugetofage , se serviseră în adevăr pe la 1866 de această gogoriță, pentru a-și da un înțeles politic care le lipsește — și roșii sunt tot atât de străini de România ca redactorii lui „Pester Lloyd" de Ungaria; sunt aceeași breaslă de exploatatori ai intereselor publice. Precum evreii și foile lor din Pesta n-au altă treabă decât de-a băga vrajbă între naționalități și a le întărâta una asupra celeilalte, tot astfel fanarioții noștri aflaseră de cuviință a porni un vânt de cucerire în care românul, om cu minte și așezat de felul lui, n-a crezut niciodată, având conștiință clară, că un asemenea lucru e cu neputință. Dar daca pe de o parte recunoaștem neputința noastră ca stat de a veni vreodată în ajutorul consângenilor de peste Carpați, daca evităm chiar de-a înrăutăți relațiile lor, deja destul de rele, cu ungurii prin agitații pe care le inventează ,,Pester Lloyd" și foile ungurești, sugându-le din pana cu care scriu, pe de altă nu e de tăgăduit că simpatii prea manifeste pentru împărăția austriacă ar fi — din cauza ungurilor — cel puțin tot atât de impopulare la noi ca și simpatiile pentru Rusia, pe cât timp ele nu vor fi justificate în ochii opiniunei noastre publice prin egalitatea naționalității române cu celelalte naționalități ale monarhiei învecinate.

„Timpul”, 19 august 1881

Mihai Eminescu, Opere vol. XII Publicistică [«Pesther Lloyd» polemizează]

duminică, 27 aprilie 2014

Mișcarea antisemitică în Rusia

Mișcarea antisemitică în Rusia crește din ce în ce mai mult. Evreii sunt obiectul unor violențe excesive, cari se repetă în fiecare zi și se propagă din localitate în localitate fără ca forța publică a Imperiului să poată înfrâna curentul. În așa împrejurări este dar natural ca populația evreiască d-acolo să caute un tărâm de refugiu cât mai apropiat și cât mai sigur. Ca atare li se prezentă foarte la îndemână teritoriul regatului nostru. E dar neapărat că guvernul nostru să se gândească serios la această împrejurare.   Moldova este cu prisos colonizată de evrei și cea mai mică neîngrijire a granițelor noastre despre Rusia ar avea de rezultat o nouă incurgere în Moldova cu grămada a evreilor fugiți din Imperiul vecin. [...] D. ministru de interne spune că, înainte de a i se anunța interpelarea d-lui Ionescu, primise știri oficiale că la mai multe puncte de trecătoare peste Prut, în județul Iași, se prezentase un mare număr de evrei, în cea mai mare parte oameni fără căpătâi , cari căutau refugiu, siliți la aceasta de molestările și amenințările a căror obiect sunt pe teritoriul rusesc. Guvernul a dat ordin imediat administrației să ia măsuri ca oamenii fără căpătâi sau cari n-ar avea mijloace ostensibile de viețuire să nu fie admiși a năpădi în țară. Ar fi de dorit ca guvernul să nu se mărginească numai a da ordine ordinare administrației, care se știe cât e de slabă, incapabilă și coruptă. Ar trebui ca unei cestiuni atât de importante să i se dea o deosebită atențiune și guvernul să îngrijească a ști dacă ordinile sale sunt executate.

„Timpul”, 15 mai 1881

Mihai Eminescu, Opere vol. XII Publicistică [Mișcarea antisemitică în Rusia]