Oamenii învățați și oamenii talentați

Oameni învățați dar fără talent propriu, adică purtătorii științei moarte, mi-i închipuiesc ca o sală întunecată cu o ușă de intrare și cu una de ieșire. Ideile străine intră printr-o ușă, trec prin întunericul salei și iesă pe cealaltă, indiferente, singure și reci. Capul unui om de talent e ca o sală iluminată, cu păreți de oglinzi. De-afară vin ideile într-adevăr reci și indiferente — dar ce societate, ce petrecere găsesc. În lumina cea mai vie ele-și găsesc pe cele ce s-asamăn, pe cele ce le contrariază, dispută — concesii și ideele cele mari, chintesența vieței sale sufletești, se uită la ele dacă și cum s-ar potrivi toate fără să se contrazică. Și cum iesă ele din această sală iluminată? Multe, întâi inamice, iesă înfrățite, toate cunoscându-se, toate știind dar în ce relațiune stau sau pot sta — și astfel se comunică și auditorului, și el se simte în fața unei lumi armonice, care-l atrage. Din contra, la cel mărginit, el vede chipuri pe care prelectorul nu le-a priceput el însuși, ieșind cu grămada din intelectul lui, tot astfel precum intrasă, necunoscute între ele, indiferente una față cu alta și unite doar esterior prin împrejurarea că ies din aceeași gură. De-aceea mulți oameni învățați vor simți cumcă au un fond negru în sufletul lor, deasupra căruia toată știința lor lunecă de la urechea cu care au auzit-o la gura cu care-o transmit altora. Ei înșii rămân neatinși de ea. La un om cu talent fondul e luminos, ei sunt mai mari pin cugetările proprii ce conține capul lor, figurat oamenii casei sunt mult mai însemnați în rang decât oaspeții ce intră și ies și, când oaspeții iesă, se cunoaște, parecă cumcă societatea în care-au petrecut li face onoare, de-aceea tonul de demnitate cu care reapar.

În genere orice cap omenesc samănă c-o odaie, numai e-ntrebarea ce fel de odaie, ce aer și ce lumină e în ea și ce societate găsești. Una e o crâșmă iluminată de-o luminare sumbră de seu, societatea e urâtă și cinică, alta e-o odaie curată și orânduită a unei babe, găsești că lucrurile mici sunt puse și tratate cu multă îngrijire, în cutioare, besectele ș.a. — pentru lucruri mari însă baba nu are nici un înțeles. Aceste comparațiuni s-ar putea urma în infinit.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Oameni învățați]

Pseudotalent, talent și geniu

Iar voi, tineri cari vă otrăviți sufletele în această îmblătoare literară, ascultați sfatul unui om care vă voiește binele din inimă. Petrescu, pălămarul — cizmariul... croitorul, oameni onorabili, folositori șie și societății, au nevoie de ucenici. Decât pseudotalent în literatură, mai bine talent în cizmărie. Mai bine cel dentâi într-un sat decât al doilea la Roma. Ca voi au fost mii de mii de oameni pe lume și vor fi încă. Nimărui din voi să nu-i abată cumva pin minte că ar fi un geniu. Căci, copiii mei, pământul nostru e mai sărac în genii decât universul în stele fixe și mai lesne se naște în văile nemăsurate ale haosului un nou sistem solar decât pe pământ un geniu. Homer, Shakespeare, Raphael, geniile în arte se nasc o dată la 3, 4 mii de ani, Newton și Galilei, Kant ori Darwin, geniile în știință, o dată la o mie de ani, încât nu știm zău daca de la Adam până la Papa Leo IX au existat de toți o duzină. Încolo suntem cu toți niște bieți mizerabili cărora acești regi ai cugetării ne dau de lucru pentru generații înainte. Daca avem talent, adecă câteva centigrame de creieri mai mult decât simia communis, [î]l putem valorifica, pentru vremea noastră, prin muncă constantă; daca nu muncim, rămânem asemenea confraților noștri, dobitoacelor.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Pseudotalent, talent și geniu]

Note
îmblătoare - umblătoare, closet rudimentar, budă.
simia communis - maimuța obișnuită  (lat.)