Scene din viața parlamentară

Colo unde urmașul lui Budha Sakya Muni                          
Nazarineanul, dulce, în deal, își are casa
Își poart[']* bătrânul rabbin Berlicoco perciunii
Își strânge corifeii* și secta lui hidoasă,
Acolo* fac contorul* comediei* ș'a minciunii
Calomniei*, vânzării*, fățarnică grimasă                                
Alăturea cu crucea*, cu moaștele din templu
De uri* și infamie* sunt stâlpi și [sunt] exemplu

Acolo prezidentul frizând* o față calmă
Că e cam după masă n'ar vre să se cunoască —                        
Şi cum îi vede astfel pe dragii săi de-avalma
Întoarce asupra tutor scârboșii ochi de broască
În fund unul* mai* scârnav* își suflă nasu 'n palmă
Şi de surtuc o șterge, mahmur* se uită, cască
Berlicoco întinde [o]* mână după clopot                                
Tăcere pretutindeni, în sală* câte*-un* șopot

Dar cine-i ceata asta cu nasuri înroșite
Cu dârele prin barbă, cu fețele nerase
Guri mari și buhăite, mustețile sborșite
Cu cismele cârpite, cămășile soioase
Privirile sunt crunte și fețele 'ncrușite                                    
Cu frunți mai mici de-un deget, cu cefe roșii groase...
Ei sunt smântâna lumii... Când clopotu auzi-vei
Să știi că toți sunt față... s'au adunat bețivii.

Bătrânul, ras cu totul, cu fața plină, grasă
Treaz* intră*['n] a lui bancă, când ese îmblă strîmb
Ce oare este cauza[?] Discursuri furtunoasă*                        
I-au amețit gândirea de îmblă [așa strâmb?]
Ba nu, dar până-adoarme se scarpină sub masă
Ridică pantalonul de-asupra de carâmb
Din cismă scoate gâtul puternica butelcă
El îmblă ca pe ouă și șade ca pe spelcă        

Într'adevăr vr'o șase în fundul adunării                                        
Stau împrejurul mesei* ca fii[i] unei secte
Unu-și scobește nasul cu unghia 'n fundul nării
Din plete-și scoate altul micuțele insecte
Scobeică e tăcutul presdent a discutării
Şi tuturor le 'mparte la frunte* mici* proecte                        
Şi ei le țin ascunse în palmă, cată chior...
E importantă legea, de șic... un stosișor

Dar ce-i în fund acolo, ce vuet și murmură*
De setleva, de mazù, de trag* cartea* pe față
Ce lege se discută cu strașnică căldură?
De foc unul l'apucă pe cellalt de mustață                                  
Un țipăt se aude urît*: Scobeică fură
Cu carte măsluită, tâlharul ne [înhață]*
Şi cine[-i] roșcovanul buhav în fundul scenii [ ?]
— Scobeică, ce'l trimise aci botoșunenii

Biserica-ntr'o parte, negrită și străveche
Bordel dă conștiințe* făcură* ei alături
O Crist, cum nu mai vii cu biciul, cu reteveiul*                      
Hidoasele ființe* ca cojile* să-i mături
Să pui să se citească molitve 'ndelungate
În curte, 'n tâmple*, trepte* și treceri*, pe de lături
Să iasă negrul spirit, hidoasa pocitură
Ce 'n cap* clocește acolo sămânța lui de ură

Mihai Eminescu, Opere vol. II Note și variante [Scrisoarea III (note si variante)]

Euforia

În dispoziția sufletească care se numește cu chief, în orice caz efectul unei băuturi, ochiul are un fel de luciditate, poate în urma eliberărei inteligenței de grijele zilnice, care face ca toate lucrurile să apară într-o lumină proprie, poate cea adevărată, lumină oarecum estetică, căci într-adevăr în asemenea momente par toate caracteristice și de-aceea frumoase. E ciudat ce impresie îți face atuncea un microcefal, un dobitoc, un strigău. Treaz fiind toate aceste chipuri îți pot fi indiferente, nici le observi, nici te interesa. Curățită inteligența de această greutate a zilei, de nepăsare, fiece întâmplare, fiece om face asupră-ți o impresie marcată, ți se pare c-ai citi rău, mai des c-ai privi o comedie. Ce șeme proaste îți par atunci cei mai mulți oameni. Este un flor înaintea ochilor, dară unul diamantin. E ca și când ai privi printr-o prismă care dă lucrurilor mărgini de curcubeu, vasăzică le desemnă c-o regularitate matematică. Orice strigare e mai supărătoare și, ieșită dintr-un piept de prost sau de om beat, ea se și manifestează ca atare, distingerea e mai clară, deși omul este aceea ce se numește treaz. Hanswurstiada se dezvoltă atât de veridic înaintea vieței, atât de grețoasă și clară totodată, dar totodată atât de indiferentă în privința voinței, încât această stare seamănă mult cu momentele argintoase ale poeziei, în care omul vede umbra luminoasă a lucrurilor fără ca ele să-i escite voința.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Dispoziția sufletească]

Note:

strigău - probabil prost, idiot - l-a folosit și în versurile:
   „Sau unui general cu talia naltă, / Strigău și prost ca și un bou de baltă?” („Pustnicul”)

șeme - nu știu ce înseamnă - folosit și în versurile:
   „Unde-s acum fantasticele șeme / Prin care luna străbătea-ntr-o vreme?” („Rime alegorice”)

flor - probabil pânză transparentă - l-a folosit și în versurile:
   „Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă / Al negurei flor” („O călărire în zori”)
   „De-al aplauzelor flor / Dispărând divinizată” („La o artistă”)