Primim din Transilvania cărţi scrise într-o limbă foarte ciudată...

Cam de mult ne deprinsesem a primi din Transilvania cărţi scrise într-o limbă foarte ciudată. În urma înrâuririi germane şi a celei maghiare scriitorii români din principatul Ardealului îşi formaseră şabloane sintactice pe care le împleteau cu cuvinte latineşti spre marea daună a limbei naţionale. Limba germană e foarte bogată în vorbe, în urma înlesnirii cu care dintr-o radicală se pot forma o mulţime de cuvinte derivate, fie prin adăogirea unei sufixe, fie pre altă cale. Acuma d-nii scriitori căutau a altoi limbei noastre fizionomia alteia cu totului străine de ea şi prin acest soi de cultivare a limbei au ieşit la lumină fenomene cari au dat ocazie penelor satirice să facă haz de jurnalistica de peste Carpaţi, care altfel în privirea onestităţii politice merită mai mult respect decît gazetele noastre.

Înainte de toate scriitorii româneşti din Ardeal ignorau, unii cu, alţii fără intenţie, următorul lucru. Limba noastră nu e nouă, ci din contra veche şi staţionară. Ea e pe deplin formată în toate părţile ei, ea nu mai dă muguri şi ramuri nouă şi a o silnici să producă ceea ce nu mai e în stare însamnă a abuza de dînsa şi a o strica. Pe de altă parte, veche fiind, ea e şi bogată pentru cel ce o cunoaşte, nu în cuvinte, dar în locuţiuni. Căci la urma urmelor e indiferent cari sînt apucăturile de care se slujeşte o limbă, numai să poată deosebi din fir în păr gîndire de gîndire. Un singur cuvînt alăturat cu altul are alt înţeles.

Să luăm bunăoară cuvîntul samă (ratiocinium) şi să vedem la cîte locuţiuni au dat naştere: a băga de samă (bemerken), a lua sama (aufmerken), a fi de-o samă (gleicher Art sein), a şti sama unui lucru (wissen, wie etwas anzufassen ist), o samă de oameni (einige unter diesen), a-şi face samă (Hand an sich selbst anlegen), a-şi da samă (sich Rechenschaft geben), a lua şi a da pe samă (übernehmen, übergeben), a ţine samă de ceva (etwas mit în Betracht ziehen), a-l ţinea în samă pe cineva (auf jemanden achten) ş.a.m.d. Aceste exemple le-am putea înmulţi fără capăt; destul numai că de fiece cuvînt vechi se ţine un şir întreg de zicale care înlocuiesc cu prisosinţă, ba întrec adesa mulţimea cuvintelor şi frazelor nouă, primite în limbă fără de nici o rînduială.

Apoi autorii din Ardeal au mai ţinut samă de aşa-numita puritate a limbei şi pentru acest scop au crezut de bine a prăda lexiconul latinesc şi acelea ale limbelor romanice şi a alunga toate cuvintele slavone, chiar cele mai nevinovate, chiar acelea care la noi îşi pierduseră de mult înţelesul lor primitiv. Max Müller spune că limba engleză, cu tot materialul de cuvinte romanice, nu are o picătură de sînge romanic înlăuntrul organismului ei. Mutatis mutandis e tocmai aşa şi cu limba noastră. Ea şi-a asimilat aşa de bine materialul slavon cum şi l-au asimilat limba ungurească şi, dacă cineva pe baza cuvintelor numai ar voi să deducă ceva în privinţa originii noastre, aceasta va fi mai mult o dovadă de neştiinţă din partea sa decît un argument în privirea noastră.

Dar preste tot românii au dat prea mult pe părerea străinilor, pe cînd această părere ar fi trebuit să ne fie cumplit de indiferentă şi atunci poate mergeam mai bine. Căci fiecare popor are o mare doză de dispreţ pentru celelalte şi multă laudă pentru sine însuş. Grecii şi romanii numeau barbari pe toată lumea. Turcii numesc toată creştinătatea ,,ghiaur" şi fiece popor îndeosebi are o mulţime de gingăşii pentru vecinul său în această lume care, după Leibniz, e cea mai bună dintre lumile ce sînt cu putinţă. A trăi şi a vorbi însă după placul altora e nedemn atît de-un om îndeosebi, cît şi de un popor.

Fiecine vorbeşte şi scrie limba sa pentru sine, nu pentru străini. Cînd limba, în urma dezvălirii ei fireşti, va cuprinde în comoara ei scrieri însemnate prin ştiinţă sau prin frumuseţe, atunci străinul ce va avea <de> nevoie de dînsa va învăţa-o nepoftit de nimene.

Curierul de Iași, 1 august 1877

Mihai Eminescu, Opere vol IX Publicistică [Pomăritul întocmit cu deosebită privire...]

Însușirile bune sunt negative

Însușirile bune sunt, prin esența lor, negative și echivalează cu atrofierea celor rele. Traducând aceasta într-o imagine, ar fi ca și cum noi am numi orbirea bună, vederea rea. Tot astfel o viață cumpătată, deci o însușire bună, reprezintă de fapt, numai o atrofiere, parțială a organelor, iar păstrarea măsurii mai atârnă și de vârstă. „Tinerețea nu cunoaște virtutea”, se spune, tocmai fiindcă toate organele sunt încă proaspete, iar mersul către virtute e mai curând doar o insensibilizare a sistemului nervos. Cei insensibili din naștere sunt desigur virtuoși de la natură.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Însușirile bune sunt negative]

în original în germană (am preluat traducerea din volum):

Gute Eigenschaften sind, ihrem Wesen nach, negativ und bedeuten soviel wie die Atrophie schlechter. In ein Bild die Sache übersetzen, hiesse es soviel als wenn wir Blindheit gut, Sehen schlecht nennen würden. So ist auch ein gemässigtes Leben, also eine gute Eigenschaft, wohl nur eine partielle Atrophie der Organe, und hängt auch das Masshalten vom Alter ab. „Jugend hat keine Tugend” sagt man, weil eben alle Organe noch frisch sind, und das tugeudlichwerden ist eher wohl nur eine Abstumpfung des Nervensystems. Stumpfgeborene sind wohl von Natur aus tugendhaft.

Cărțile care te pun pe gânduri

Orice autor a cărui carte o pui deoparte spre a medita asupra celor scrise — este adânc; cu cât o faci mai des, cu atât e mai adânc. Rezonanța e un criteriu cert pentru profunzimea de gândire. Acest lucru e valabil, firește, pentru cărțile de știință teoretică, nu pentru cele de poezie, care produc îndată rezonanță, chiar și-n cazul unei înzestrări mai slabe. Pentru că se adresează sentimentelor, nu minții. În schimb rezonanța rațiunii este un criteriu sigur. Astfel de opere fiind scrise totuși de obicei foarte clar și transparent, ce * [anume] provoacă într-atât la meditație ? Desigur că nu neclaritatea din cazul acelor cărți socotite absconse, unde la fel se cade pe gânduri; căci la acestea e vorba mai curând de indecizie decât de meditație, aici te frămânți *** pur fizic cu clarificarea, pe când dincolo cu reflexiunea. Există, desigur, capete care nu sunt în stare de rezonanță, fiindcă nu sunt nici de meditație.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Dühring e un semigeniu]

În original scris în germană (am preluat traducerea românească din volum):

Jeder Autor bei dem man das Buch bei Seite setzt, um über das Geschriebene nachzudenken, ist tief, je öfter man es thut, desto tiefer ist er. Die Resonanz ist ein sicheres Criterium für Tiefsinn. Freilich gilt das für theoretische wissenschaftliche Bücher, nicht für poetische, welche auch bei minderer Begabung sogleich Resonanz entsteht. Denn sie appellirt an die Gefühle, nicht an den Verstand. Aber die Resonanz der Vernunft ist ein sicheres Criterium. Solche Werke sind ja doch gewöhnlich sehr klar und durchsichtig geschrieben, was * macht so nachdenklich ? Sicher nicht die Unklarheit, die nicht* auch Nachdenken eintretten kann bei dunkel gehaltenen Büchern, aber da ist ja mehr Unschlüssigkeit als Nachdenken, da reizt*  man * sich *** rein phisisch mit dem Klarwerden, dort mit dem Reflectiren. Freilich mag es Köpfe geben, die keiner Resonanz, weil keines Nachdenkens fähig sind.

Poligamia

Actul procreării este unul adevărat la poligami. Cheful oriental e starea sufletească deosebită în care mahomedanul se apropie de *** sa fermecătoare. Apoi schimbarea femeilor face și ea ca actul să nu devină ceva mecanic și obișnuit, ci în genere cel mai dulce act de dragoste. Copiii rezultați din astfel de îmbrățișări trebuie să fie frumoși, bine conformați și ageri la minte. Cum e în cazul căsătoriei? E rutină conjugală, fără dragoste și fără ură; actul e animalic în cel mai rău sens al cuvântului, e o mișcare automată plăcută. De aici copii nerozi, produși ca la fabrică [...]

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Această rațiune face din istorie un veșnic cerc]

În original scris în germană (am preluat traducerea românească din volum):

Der Actus der Zeugung bei den Poligamen ist wahrhaftig einer, der orientalische Kief  ist der eigenthümliche Gemüthzustand, in dem sich der Mahomedane seiner reizenden *** nähert. Da ist es auch der Wechsel der Weiber, der den Actus nicht zu einer maschinemnässigen Gewohnheit, sondern zu dem süssesten Liebesact überhaupt macht. Kinder aus solchen Umarmungen müssen schön, wohlgebildet und offenen Köpfe sein. Wie ist es bei der Ehe ? Es ist der häusliche Schlendrian ohne Liebe und ohne Hass, thierisch im schlechtesten Sinne des Wortes ist der Actus, er ist eine gefällige Automatenbewegung. Darum fabrikmässig erzeugte blöde Kinder [...]

Rugăciune și necesitate

De altfel, în fiecare rugăciune e un fel de formulare temporară a mizeriei acestei lumi și o încercare de ocolire a necesității cauzale... Doamne, arată că nu e posibil să***, Doamne, fă imposibilul posibil - Doamne, îndreaptă și fă să înceteze imperiul ocupat de cauzalitatea necesară ș.a.m.d. in infinitum.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Rugăciune și necesitate]

În original în germană (am preluat traducerea din volumul de mai sus):

Übrigens ist ein jeden Gebet eine Art zeitische Formulirung der Erbämilichkeit dieser Welt und ein Nachsuchen um Versehiebung der Causalen Notwendigkeit... Herr, gib uns, wie nicht möglich ist zu *** —, Herr, mach das Unmögliche möglich — Herr, richte * und mach' das Reiche belegten Notwendiger Causalität, um zu Grunde gehen muss u[nd] s[o] w[eiter] in infinitum.

Visul din noaptea de 11/12 februarie 1876

În noaptea de la 11 spre 12 fevr. 876 am avut următoriul vis. Se făcea la noi acasă, la Ipotești. Soră-mea Aglaie mă cheamă ca să mă prezinte lui Don Alfons și vărului său Don Carlos, cari se aflau la noi în gazdă. Într-adevăr, citisem parecă cu puțin înainte că ei se împăcase și că Don Carlos găsise o combinație ca să scape Spania de grenadirii și brigadirii săi — anume: regina Spaniei Isabela înfiase pe un rege american. Acesta murind, țările sale erau de drept ale Spaniei, dar micele republice ale Americei de Sud își apropriase acele țări. Acuma Spania voia să ceară mai întâi de la ele aceste țări, apoi să facă un memorand cătră puterile Europei; la urmă, daca n-ar fi ajutat nici acesta, să înceapă a-ntări cetăți ș-a strânge oameni ad hoc pentru acest scop. Don Carlos ar fi plecat apoi în război cu oamenii săi.

Iată, soră-mea îmi dă un surtuc negru (am gândit îndată și la pantalonii de o dubioasă culoare) ș-am intrat pe podelele ceruite ale odăii unde erau cei doi regi. Soră-mea-mi spune la ureche: spune-ți numele și meseria. Eu mă închin înaintea lui Don Alfons:

— Eminescu, rumänischer Schriftsteller.
— Was für ein Schriftsteller ist der* ? — întreabă D[on] Carlos, care era femeie.
— Verzeihen, ich bin selbst Schriftsteller im Rumänischen.
— A ! So wird man wohl im Moldauischen sagen. Wahrscheinlich schreiben sie bei den „Conforbiri literare”.

Don Carlos mă invitează să șed pe un divan-sofa, care ocupa amândouă laturele ale unui unghi al odaiei și pe care dormeau v-o trei femei îmbrăcate. Am șezut și am vorbit mai multe lucruri.

Femeia Don Carlos era brunetă, avea nasul cam în sus, era palidă și din vocea [ei] se vedea o siguranță și o energie rară. Sicherer Blick, sichere Hand. Alfons era un Trottel. El era galben la față, obrajii lui erau două lungi vâlci sau încrețituri de riduri *** de se uita trist înaintea sa; el purta o coroană ca și regii de pe cărțile de joc. S-au adus un paner cu mere și covrigi, pe care Don Carlos i le-au arătat lui Alfons: ia vere. Acesta au făcut o față neplăcută și au refuzat. A văzut parecă în asta o atingere* a demnității sale.

Acolo l-am văzut și pe frate-meu Șerban. El vorbea ca totdeauna asupra sorții sale în mod întunecat. Mi-a spus că și-a schimbat numele în U. Eminovici, căci V.E. exista deja în Europa. I-am spus că trebuie să fie o eroare, căci tata se numește Gheorghe și nu Vasile, ceea ce a recunoscut și el.

În urmă Don Carlos a trecut la locul însămnat cu cruce și mi-a făcut semn să vorbesc cu dânsul. Eu am spus c-aș dori să șed alături, căci de departe n-aud bine.

— Cum așa, sora d-tale mi-au spus că oamenii trebuie să vorbească încet cu d-ta, atât ești de nervos.
— Da ! dar acuma-i tocmai contrariul. Aud rău și trebuie să se vorbească tare.
— Să șezi alături nu prea-i cu putință, căci vezi...

Într-adevăr, ea s-așezase aproape de curul* unei duene bătrâne, care dormea*. Cunoscând galanteria spaniolă am tăcut. M-am ferit să dau titlu lui Don Carlos — să-i fi zis Königl. Hoheit mă temeam că se supără, să-i fi zis Ex. Majestät mă temeam că se supără Don Alfons. Când am ieșit din casă, am ieșit cu deplina convingere că numai D[on] C[arlos] este demn să fie regele Spaniei și că D[on] A[lfons] e un Trottel. Ba chiar iubeam pe această energică femeie. Dacă, atunci când n-aveam loc alături, m-ar [fi] lăsat să îngenunchi dinaintea ei, să pun coatele în poala ei și să mă uit în sus în fața [ei], să zic: Doamnă, ai avea în mine un prea credincios servitor ! m-ar fi făcut fericit. Voiam să-i recomand pe mama ca gew. * regierende Fürstin v.u. * auf der Moldau. Și parecă așa era. Cum va admira ea privirea blândă și liniștită a mamei !

Am recomandat mamei să trimeată-n odaie la regi numai servitori frumoși, iar nu fețe imposibile. Era o balaioară a maicei, grăsulie și zveltă, pe care am trimis-o să servească.

Am ieșit parecă-n târg și am mer[s] pe uliți largi ca bulevarde (ulița mare din Praga), m-am coborât în jos  ( *** Brunner * Cernăuți) ș-am întâlnit pe Sofia de la Bodnărescu, căreia i-am spus că femei urâte sunt ușor de căpătat:

Crede că, urâtă sau frumoasă fie, tot atâta o costă și totdeuna ea * plătește prea scump ceea ce-i faci. Sau nu poate ea face ca d. Maiorescu să deie 150 fr. pe-un mușteriu numai de 17 ani, cum au făcut-o la Polyz.

M-am suit în deal. Acolo am văzut o uliță strâmtă între case negre, vechi, hrentuite, care ținea loc de bazar.

Atunci m-am trezit ș-am fost așa de viu atins de acest vis încât l-am scris. M-am trezit citind un lung articol din „N[eue] f[reie] Presse” a cărui foi erau încă netăiate și cuprindea trei file, asupra împăcăciunei lui D [on] C[arlos] cu D[on] A[lfonso].

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Visul din noaptea de 11/12 februarie 1876]

Note:

Încerc să traduc părțile în germană - dacă greșesc undeva, vă rog corectați-mă.

Dialogul în germană:

— Eminescu, scriitor român.
— Ce fel de scriitor este ? — întreabă D[on] Carlos, care era femeie.
— Din păcate, scriu numai în românește.
— A ! Vreți sa spuneți în moldovenește. Probabil scrieți la „Conforbiri literare”.

Sicherer Blick, sichere Hand. - Privire sigură, mână sigură.

Königl. Hoheit - Alteță Regală

Trottel - idiot

regierende Fürstin v.u. * auf der Moldau - Principesa domnitoare a Moldovei

„N[eue] f[reie] Presse” („Noua presă liberă”) - ziar din Viena