Influența Poloniei

...să privim împrejurimile în care s-au dezvoltat românii, ca să pricepem şi mai bine organizarea lor putredă de stat. Noi am trăit sub influenţa dreptului public a unui popor republican, în sensul antic al cuvântului — respublica Poloniae. Cetăţenii acestui stat era egali; fiecare din ei era statul polon în persoană. Cel din urma şleahtic care striga în parlament: nie poswoliam Panie, nimicea hotărârea corpului leguitor. Nisipul pustiilor nu poate avea mai mare nestatornicie decât soarta acestei nefericite şi totuşi nobile naţii. Puterea supremă a statului sau, bine zis, scaunul celui întâi dintre egali era mărul de ceartă între cei influenţi. Regalitatea electivă i-a omorât politiceşte; aceasta şi escesul libertăţii individuale. Dar a fi cetăţan polon era un privilegiu. Cei mai mulţi locuitori — misera plebs contribuens — nu însemna nimic. Poporul era sclavul unui milion de cetăţeni poloni.

Acest drept public polon avea mari farmace pentru clasele puternice din ţările învecinate. în Prusia boierii începuseră a vorbi leşeşte de dragul instituţiilor polone, dar Marele Elector îi învaţă minte, lărgind dreptul breslelor şi regulând starea ţăranilor. În Suedia boierii vor tot aceste lucruri, încât Casa nefericită a regilor, dotată c-o energie şi cu calităţi rare în istorie, nefiind în stare să înfrâneze aceste elemente de disoluţiune, le adună sub steag şi declară război la toată lumea; o campanie care se sfârşeşte cu risipirea oştirilor lui Carol al XII până în ţările noastre, unde avem de la oamenii lui două zidiri: turnul Metropoliei din Suceava şi turnul Colţea din Bucureşti. C-un cuvânt acele instituţii găsesc pretutindene trecere, unde pot numai.

În aşa dese relaţii cu aceşti vecini, dreptul lor public nu putea să rămâie fără înrâurire asupra noastră. Mai întâi nefericita de domnie electivă. Acest drept, atât de lăudat de cătră mai toţi publiciştii noştri, nu este nimic mai puţin decât vrednic de laudă. Domnia scurtă a lui Dragoş ne inspiră mari îndoieli asupra sorţii acelui voievod. După el urmează 6 domni în răstimp de 50 de ani, pentru fiecare media de 8 ani — puţin pentru o ţară care începe.

Mihai Eminescu, Opere vol IX Publicistică [Influența austriacă asupra românilor din principate]

Note:

respublica Poloniae - republica poloneza (lat.) - de fapt era regat, dar regele era ales (pe viață) de nobilii polonezi (șleahtici).

nie poswoliam Panie - nu permit/nu sunt de acord, domnule (pol.) - pentru alegerea regelui era nevoie consens, dezacordul unui singur nobil era suficient sa o împiedice.

misera plebs contribuens - populația săracă plătitoare de taxe (lat.)

Eminescu despre Maiorescu

Știință poate cîștiga oricine voiește, judecată nu. Judecata e un dar prețios al naturii, care se găsește în porțiune mică la orice om, dar încăpătoare și clară numai la aristocrația spirituală, pe care natura au semănat-o cu multă zgîrcenie pe fața pămîntului. Și această aristocrație e șicanată în republica literelor, ca și aristocrația numelui istoric în republica cetățenilor. În amîndouă republicele mediocritatea (din invidie și din simțămîntul nimicniciei sale) va bănui capetele pe care nu va putea sau nu va voi să le înțeleagă.

Și un asemenea cap cu judecată vastă și limpede este într-adevăr autorul manualului de logică  [Maiorescu], din care cauză republica literelor române e pe cît se poate în contra lui.

Insinuări, buiguiri confuze despre cosmopolitism, bănuieli de neștiință, acuzări de plagiat, toate aceste se aruncă asupra unui spirit care în fiece șir e de transparența cristalului și nu lasă nimăruia îndoieli asupra celora ce voia să zică.

„Curierul de Iaşi”, 12 august 1877

Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Observații critice]

Maiorescu este încă tânăr și finitul* unei însemnate vieți [iese] târziu la lumină.

Principiul fundamental al tuturor lucrărilor d-lui Maiorescu este după cât știm noi naționalitatea în marginele adevărului. Mai concret: Ceea ce-i neadevărat nu devine adevărat prin împrejurarea că-i național, ceea ce-i injust nu devine just prin aceea că-i național, ceea ce-i urât nu devine frumos prin aceea că-i național; ceea ce-i rău nu devine bun prin aceea că-i național.

[...]

Cumcă din acest principiu fundamental s-au tras apoi cu intențiune concluziuni false nu trebuie s-o mai pomenim, căci altfel publicul n-ar fi până azi în eroare în privința adevărului. Tocmai în concluziuni false și imposibile, în răsuciri a vorbelor, în mistificare, c-un cuvânt în rea-credință consistă gloria celor mai mulți dintre contrarii lui Maiorescu, căci într-astă privință suntem în genere  foarte inventivi. Așa, s-a zis că cere egala îndreptățire a jidanilor (fiind justă). Dar nu-i adevărat c-a cerut-o, cum nu-i adevărat că o asemenea faptă e justă. [...] Învoit n-a fost numai cu modurile de dezlegare a cestiunii izraelite.

S-a zis că e francmason și prin asta cosmopolit. De este, noi nu știm, dar posito că este: nu este adevărat că masonismul esclude naționalismul . Unii din cei mai influenți membri ai partidei roșii (care trece de eminamente naționalistă) au fost și sunt francmasoni . În Ungaria de es. vom găsi un mare naționalist în marele maiestru al francmasonilor (D. Pulszky).

Celelalte nimicuri cîte se susțin despre viața sa ca om privat sunt meschine și demne numai de cei ce le lățesc. E acuzat că nu-și vizitează prelegerile în curs de 3 luni, când cei ce-l acuză nu le vizitează cu anii. Regula este: că tot ce e permis generalității oamenilor din România liberă, toate ce ei fac nepedepsiți și necontrolați, toate, comise de M[aiorescu ], iau dimensiuni gigantice și sunt taxate de crime

Cumcă în România liberă esistă episcopi atei, cari 'și țin metrese, e un fapt ce nu uimește pe nimeni, dar că d. Maiorescu, în locul lipsei absolute de religiune  pozitivă, cearcă a pune principii filozofice morale pentru a așeza stavilă unei necredințe oarbe și <a> imoralității născute din ea, asta este o crimă.

Dacă direcția literară către care am onoarea a mă alătura ar profesa cosmopolitismul ar trebui ca tot ce-am scris și vorbit eu să fie scris și vorbit în sens cosmopolit. [...]

concept de articol pregătit pt ziarul „Românul" în decembrie 1871 - din manuscris

Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Din ședințele societății «România Jună» - naționalii și cosmopoliții]