Se afișează postările cu eticheta căsătorie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta căsătorie. Afișați toate postările

marți, 7 octombrie 2014

O pereche potrivită

Himen

Cu vie părere de bine înregistrăm cununia d-nişoarei Eugenia Frangulea cu d. dr. Samson Bodnărescu. Mireasa a fost una din cele mai inteligente institutoare din oraşul Iaşi, directoare a unei şcoli de fete şi bursieră a statului, trimisă în Germania pentru complectarea studiilor sale pedagogice. D. dr. Samson Bodnărescu, cunoscutul poet liric care în curs de mulţi ani au îmbogăţit paginile Convorbirilor cu producerile sale înzestrate cu o deosebită adâncime şi curăţie de simţământ şi c-o formă ferită de necorectitudine şi de exagerări tropice, a fost în curs de doi ani directorul conştiincios şi inteligent al şcoalei pedagogice de la Trei-Ierarhi şi s-a bucurat în acea calitate de stima nerezervată a întregului public luminat. Cununia civilă va fi astăzi la 6 oare sara în localul primăriei, cea religioasă la 7 oare în biserica de la Trei-Ierarhi . Cu această ocazie dorim potrivitei părechi o viaţă îndelungată şi fericită.

„Curierul de Iași”, 10 aprilie 1877

Mihai Eminescu, Opere vol IX Publicistică [Himen]

Note: Titlul „Himen” îi aparține lui Eminescu și este o aluzie mitologică - la zeul grec al căsătoriei - nu anatomică.

Samson Bodnărescu era prieten bun cu Eminescu. Poet apreciat de Maiorescu (în „Direcția nouă”) dar azi uitat, era ironizat la Junimea din cauza poeziilor lui neinteligibile.

Eugenia Frangulea era prietenă buna cu Veronica Micle - au supraviețuit unele scrisori de la Veronica pt Eugenia, care era în Germania cu o bursă.

vineri, 2 mai 2014

Poligamia

Actul procreării este unul adevărat la poligami. Cheful oriental e starea sufletească deosebită în care mahomedanul se apropie de *** sa fermecătoare. Apoi schimbarea femeilor face și ea ca actul să nu devină ceva mecanic și obișnuit, ci în genere cel mai dulce act de dragoste. Copiii rezultați din astfel de îmbrățișări trebuie să fie frumoși, bine conformați și ageri la minte. Cum e în cazul căsătoriei? E rutină conjugală, fără dragoste și fără ură; actul e animalic în cel mai rău sens al cuvântului, e o mișcare automată plăcută. De aici copii nerozi, produși ca la fabrică [...]

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Această rațiune face din istorie un veșnic cerc]

În original scris în germană (am preluat traducerea românească din volum):

Der Actus der Zeugung bei den Poligamen ist wahrhaftig einer, der orientalische Kief  ist der eigenthümliche Gemüthzustand, in dem sich der Mahomedane seiner reizenden *** nähert. Da ist es auch der Wechsel der Weiber, der den Actus nicht zu einer maschinemnässigen Gewohnheit, sondern zu dem süssesten Liebesact überhaupt macht. Kinder aus solchen Umarmungen müssen schön, wohlgebildet und offenen Köpfe sein. Wie ist es bei der Ehe ? Es ist der häusliche Schlendrian ohne Liebe und ohne Hass, thierisch im schlechtesten Sinne des Wortes ist der Actus, er ist eine gefällige Automatenbewegung. Darum fabrikmässig erzeugte blöde Kinder [...]