Somnul și visul

Publicul cel mai ales, domni şi doamne, inteliginţa capitalei, cît a putut coprinde spaţiul neînduplecat al Salei Ateneului, a ascultat alaltăieri admirabilele şi instructivele esplicări date de d. T. Maiorescu asupra visurilor.

Suprema fiinţă organică pe globul nostru, omul, oboseşte ca şi celelalte în lupta pentru esistenţă, în care arma sa cea mai teribilă sînt creierii săi, mai rafinat dezvoltaţi decît la ceilalţi organismi inferiori. Oboseala sau puterile consumate prin acţiune se repară prin somn, care durează un timp oarecare, periodic, cînd animalul este în starea cea mai nevinovată, inofensivă.

Fiziologiceşte privit, somnul este o amorţire a nervelor, celulelor, a creierilor, prin încordare, obosire. Cînd un copil învaţă a scrie, se nevoieşte a ţine condeiul şi-şi încordează muşchii pentru a face lucrarea la care nu e deprins. După un timp simte oboseală în degete sau în mînă chiar. Printr-o rezoluţiune venită prin nervii centrifugali din creieri, pentru a stărui în lucrare, dar în fine puterile ne părăsesc, nervii se paraliză. Aceasta nu e altceva decît arderea, consumarea nervilor în acţiune, cînd simţim şi căldură, ca în orice combustiune. Tot aşa este şi cu gîndirea, cugetarea: o combustiune, o metamorfozare prin oxigen a părţii corespunzătoare din creieri. Materia se înlocuieşte prin repaos, cînd cenuşa — imaginară — se eliminează. De aci se vede analogia între această descompunere şi reîmprospătare în creieri, nervi sau muşchi şi între focul întreţinut cu lemn. Tot ce se petrece în creieri, în conştiinţă, nu sînt decît operaţiuni fiziologice. Precum lampa nu arde neaprinsă sau fără ulei, asemenea şi la noi, în timpul somnului nefiind escitaţi din afară, nici dinlăuntru, nu se consumă celular. Esistă chiar o măsură cu care se măsoară somnul, adîncimea lui. Mai greu dormim în prima oară după adormire. Din ce în ce puterile se restituie şi somnul devine mai uşor, încît dimineaţa un mic zgomot ne deşteaptă.

Ce este visul? în cercul mic luminat al conştiinţei noastre se mişcă imagini de lucruri, idei teribile, cari ne-au emoţionat tare odată şi de cari nu putem scăpa Această nelinişte este mai mare sau mai mică, după temperamente. Amintirea, cînd sîntem deştepţi, este slabă; închizînd ochii, nu mai avem o imagine fidelă a lucrului din faţa noastră. Din contră, în vis imaginea este ca reală. Cauza este că imaginele se deşteaptă dinlăuntru nostru, în creieri, şi intră în cercul luminat al conştiinţei fără voia noastră, pe cînd nu sîntem atinşi întru nimic de esterior. De aci energia imaginilor din vis. Avem analogii în viaţă pentru aceste mişcări sensaţionale: cîteodată ne ţiuie urechile, auzim clopote sau muzică, fără ca ceva din toate acestea să ne atingă urechea Se taie d.e. cuiva un picior de la genunchi, şi totuşi el se plînge că îl doare un deget de la acel picior pierdut. Această impresiune, rămasă de mai înainte în cerebru, se produce prin nervul centrifugal în fiinţă. Cîteodată, deşteptîndu-ne dimineaţa, surprindem deştepţi ultima figură a visului. Aici senzaţiunea este de tot internă, ceea ce în grad mai pronunţat ajunge a fi o alucinaţiune. Aşa o damă a auzit vocea plîngătoare a bărbatului său. La întrebarea: tu eşti? el răspunde cu: da! Dama sculîndu-se, caută şi nu găseşte pe nimeni. Altădată i s-a întîmplat să vadă o pisică pe fotoliu. Ducîndu-se să puie mîna pe dînsa, a dispărut.
Acestea sînt imagini produse prin escitare internă şi aruncate în afară.

„Timpul”, 27 februarie 1880

Mihai Eminescu, Opere vol. XI Publicistică [Conferința d-lui T. Maiorescu ținută duminecă la 24 fevruariu în sala Ateneului. Despre visuri ]

Jumătate din creieri

Ce-ar gândi un om când i-ar adormi o jumătate din creieri și o jumătate nu?

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Ce-ar gândi un om]

Notă: răspunsul la întrebarea lui Eminescu îl puteţi afla azi la Hemispherectomy.

Adevărurile abstracte

Adevărurile abstracte sunt indigestibile pentru inteligența populară, precum carbon, azot, hidrogen și oxigen pur sunt indigeste pentru stomac ca alimente. Ele nu produc căldura necesară, tot astfel nici abstracțiunile nu produc căldura sufletească necesară, organismul moral nu le poate asimila.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Adevărurile abstracte]

Notă:
carbon, azot, hidrogen și oxigen - elementele de bază din care e alcătuită materia organică (deci toate organismele - animalele și plantele).

Biserica catolică

Biserica condamnă pe Giordano Bruno și pe Darwin pentru că ei descopăr secretele coteriei. Biserica știe de mult ceea ce acești învățați descopere. Dar biserica ține oamenii în cercul adevărurilor fenomenologice. De la noumenon ea respinge pe omul de rând și e în fond aristocratică, deși nu aristocrație de caracter, ci de inteligență.

M. Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Biserică și adevar] (manuscris)

Legile minții noastre

Legile minții noastre sunt înnăscute, numai trebuie să ne dăm seama de ele, precum legile după care lucrează organele noastre sunt înăscute și au lucrat pururea cu aceeași ordine fără ca noi să fi știut anatomie și fiziologie. De-aicea jucăria cu legile minții noastre - matematica și logica sunt străvechi - pentru că ceea ce e dat minții și simțurilor e dat imediat, dar la cunoștințe fiziologice și anatomice târziu am ajuns.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Legile minții noastre]

Un materialist român - Vasile Conta

Duminică în 10 l.c. d-nul V. Conta a ținut prelegerea sa asupra materialismului. Făcând o dare de samă retrospectivă asupra tuturor prelecțiunilor ținute în anul acesta, d-sa a arătat legătura ce există între deosebitele maniere de-a privi și a-și esplica lumea. Interesantă a fost dezvoltarea opiniei cumcă tot ce omul nu pricepe el esplică în mod metafizic, dar cu cât esperiența crește și terenul celor necunoscute devine din ce în ce mai mic, cu atâta ideile metafizicei spiritualiste se retrag pe terenul, necunoscut încă, în care se apără ca dintr-o cetate în contra înaintării line a esperienței și a deducerilor acesteia. Pentru a nu anticipa convingerile intime ce fiecare din public și le formează despre lume și omenire, d-sa a espus atât dovezile dualiștilor , cari împart lumea într-o substanță materială și alta spirituală, cât și dovezile contrarie ale materialiștilor , cari reduc toate fenomenele creațiunii la un singur principiu, la materie. Aceste dezvoltări paralele au fost urmate cu mare interes de public. La urmă prelectorul a încheiat dând conturele principale ale icoanei universului astfel cum ea se zugrăvește în creierul unui materialist.

Din cauza vremei reci și ploioase auditoriul n-a fost așa de numeros ca alte dăți.

„Curierul de Iași",  13 aprilie 1877

Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Încheierea prelegerilor Junimei] 

Se știe că d. V. Conta au publicat într-un volum în limba franceză ,,Teoria fatalismului", a cării interesantă pertratare au ocupat mai mult timp coloanele „Convorbirilor literare". Aceste studii ale profesorului din Iași au un mare merit, ele sunt dictate pretutindene de spiritul neîndoielnic al adevărului. Poate să fie cineva pentru sau contra teoriilor materialiste, aceasta nu împiedecă însă ca să recunoaștem meritul personal al autorului de-a fi spus sincer și fără încungiur părerile pe care le crede adevărate, de-a fi scris în mod foarte clar și de-a fi tratat cestiunea înarmat cu toate cunoștințele necesare. [...]

 Pân-acuma auzim că d. Conta a primit în privirea cărții sale o scrisoare de la renumitul Charles Darwin și o altă de la materialistul german Louis Buchner.

„Curierul de Iași",  4 mai 1877

Mihai Eminescu, Opere vol. IX Publicistică [Un materialist român] 

Miercuri, 21 aprilie seara, s-a săvârșit din viață fostul ministru de culte și instrucțiune publică, Vasile Conta.  [...] Mulți ani membru al societății literare Junimea, el publică în „Convorbiri" Teoria fatalismului, pe care-o traduse singur în franțuzește, și Teoria ondolațiunii universale, o încercare metafizică materialistă. După convingerile sale politice Conta era socialist, credea însă că nu e timpul venit, mai cu seamă nu în România, de-a încerca realizarea unor asemenea idei.

Ci chiar teoriile acestea el nu le privea ca adevăruri sociologice permanente și absolute, ci se esplica adeseori, întemeiat pe teoria fundamentală a ondolațiunii universale, că: ideea sociabilității e în popoare pe curba suitoare, că va culmina în socialism și că, după aceea, va începe a declina pe curba coborâtoare, pentru a se stinge și a face loc altor idei, cari'și vor începe traiul atunci când cele socialiste vor fi învechite. Teoria ondolațiunii universale, concepută cu atâta predilecție de inteligența lui, nu e nouă nici în aplicarea la ordinea mecanică a lumii, căci este ideea fundamentală a filozofiei lui Eraclit din Efes, nici în aplicarea la ordinea morală, căci se regăsește în fragmentele lui Protagoras din Abdera, care-a aplicat doctrina lui Eraclit despre „eterna curgere a tuturor lucrurilor" și la lumea intelectuală. Plato, în anticitate încă, combătea amândouă teoriile, numindu-le „o generalizare nejustificată a teoriei relativității".

Cumcă socialismul nu e decât forma în care organismul unui stat moare, spre a face loc barbariei sau cuceririi prin popoare mai tinere, era o întâmpinare ce i s-a spus ades, dar pe care n-a admis-o. [...]

„Timpul", 25 aprilie 1882

Mihai Eminescu, Opere vol. XIII Publicistică [Vasile Conta] 

Gradul de civilizație al unui popor

În loc de principii politice ar trebui să pătrunză în societatea noastră știința exactă, putința de-a aplica principii mecanice. Gradul de civilizație al unui popor nu se măsură după numărul botinelor lustruite, a frazelor franțuzești și a gazetelor, ci după aptitudinea lui de a supune puterile oarbe ale naturii scopurilor omului. Cu cât omul e stăpân pe vânt, pe apă, pe abur, și-și face din ele slugi muncitoare, cu atât civilizația e mai înaltă, cu cât omul stăpânește mai mult asupra omului, cu atât barbaria este mai mare.

„Timpul”, iulie 1882

Mihai Eminescu, Opere vol. XIII Publicistică [„Națiunea", perindând acuzările]

Cărțile care te pun pe gânduri

Orice autor a cărui carte o pui deoparte spre a medita asupra celor scrise — este adânc; cu cât o faci mai des, cu atât e mai adânc. Rezonanța e un criteriu cert pentru profunzimea de gândire. Acest lucru e valabil, firește, pentru cărțile de știință teoretică, nu pentru cele de poezie, care produc îndată rezonanță, chiar și-n cazul unei înzestrări mai slabe. Pentru că se adresează sentimentelor, nu minții. În schimb rezonanța rațiunii este un criteriu sigur. Astfel de opere fiind scrise totuși de obicei foarte clar și transparent, ce * [anume] provoacă într-atât la meditație ? Desigur că nu neclaritatea din cazul acelor cărți socotite absconse, unde la fel se cade pe gânduri; căci la acestea e vorba mai curând de indecizie decât de meditație, aici te frămânți *** pur fizic cu clarificarea, pe când dincolo cu reflexiunea. Există, desigur, capete care nu sunt în stare de rezonanță, fiindcă nu sunt nici de meditație.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Dühring e un semigeniu]

În original scris în germană (am preluat traducerea românească din volum):

Jeder Autor bei dem man das Buch bei Seite setzt, um über das Geschriebene nachzudenken, ist tief, je öfter man es thut, desto tiefer ist er. Die Resonanz ist ein sicheres Criterium für Tiefsinn. Freilich gilt das für theoretische wissenschaftliche Bücher, nicht für poetische, welche auch bei minderer Begabung sogleich Resonanz entsteht. Denn sie appellirt an die Gefühle, nicht an den Verstand. Aber die Resonanz der Vernunft ist ein sicheres Criterium. Solche Werke sind ja doch gewöhnlich sehr klar und durchsichtig geschrieben, was * macht so nachdenklich ? Sicher nicht die Unklarheit, die nicht* auch Nachdenken eintretten kann bei dunkel gehaltenen Büchern, aber da ist ja mehr Unschlüssigkeit als Nachdenken, da reizt*  man * sich *** rein phisisch mit dem Klarwerden, dort mit dem Reflectiren. Freilich mag es Köpfe geben, die keiner Resonanz, weil keines Nachdenkens fähig sind.