Toamna anului e una pe an, apoi [î]i urmează primăvară. Toamna vieții vine fără să știi când, nici de unde... numai vezi că totul a trecut pentru a nu se mai întoarce. Ș-atunci se simte omul bătrân, foarte bătrân, și ar vrea să moară.
dintr-o scrisoare a lui Eminescu către sora sa, Harieta, din 6 februarie 1880
Mihai Eminescu, Opere vol. XVI Corespondență [Corespondența trimisă - 1880 - Harieta Eminovici]
Se afișează postările cu eticheta toamnă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta toamnă. Afișați toate postările
luni, 2 iunie 2014
sâmbătă, 31 mai 2014
Sonet - Afară-i toamnă...
Afară-i toamnă, frunză 'mprăștiată,
Iar vântul svârle 'n geamuri grele picuri;
Și tu citești scrisori din roase plicuri
Și într’un ceas gândești la viața toată.
Pierzându-ți timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime 'n ușa ta să bată;
Dar și mai bine-i, când afară-i sloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.
Și eu astfel mă uit din jeț pe gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceața crește rânduri-rânduri;
De-odat’aud foșnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri...
Iar mâni subțiri și reci mi-acopăr ochii.
Din volumul Poesii (1884) - prima ediție, îngrijită de Maiorescu - ebook gratuit
Iar vântul svârle 'n geamuri grele picuri;
Și tu citești scrisori din roase plicuri
Și într’un ceas gândești la viața toată.
Pierzându-ți timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime 'n ușa ta să bată;
Dar și mai bine-i, când afară-i sloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.
Și eu astfel mă uit din jeț pe gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceața crește rânduri-rânduri;
De-odat’aud foșnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri...
Iar mâni subțiri și reci mi-acopăr ochii.
Din volumul Poesii (1884) - prima ediție, îngrijită de Maiorescu - ebook gratuit
Abonați-vă la:
Postări (Atom)