Acea culme...

N-am vrut să pun pe paginile sfinte îndoielile mele. Fost-a ea mulțămită de mine ? Avut-a ea acea culme pe care trebuie s-o aibă cineva în cea mai intimă-mbrățișare... copila mea cea sperioasă ? Să am această siguranță numai - atunci aș fi fericit... Sigur este însă că ea nu e dintre acele naturi voluptoase cari sug plăcerea din ochii iubitului și din măduva lui... ea e pudică, timidă în acest punct, și cu toate astea dacă aș fi putut-o satisface... Ea mi-a spus că a fost satisfăcută de trei ori... O, de-aș ști aceasta numai !

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Nedumerire]

(via Eminescu mon amour)

Prostituatele

Treci pe o ulița strâmtă... Dintr-o căscioară mică licurește lumina prin geamurile acoperite c-o perdea roșie... Lumina pare în fundul odăii. Intri 'năuntru... o femeie îți iese 'nainte și te stringe'n brațe. ... E frumușică și buzele-i sunt roși*. Curând e pe deplin dizbrăcată și marginea patului îi servește drept culcuș de nuntă.

*

Față cu aceste ființe  mai mult decât degradate se'nțelege că descrierea tace, fiindcă nu va putea niciodată, nu să dea o descriere artistică, ceea ce e imposibil, căci în noroiul vieței omenești nu se poate afla poezie, ci o descriere în genere, care devine imposibilă pe de o parte prin drasticitatea și [i]moralitatea obiectului, pe de alta prin aceea că obiectul însuși nu merită a fi descris. Aceste ființe fără pudoare, fără rușine, fără conștiință de sine, căci ele nu-și aparțin lor, ci numai viciului și banilor, fiindcă orce dorință'n ele e stinsă din simpla cauză că toate simțirile sunt stinse, aceste ființe pot plânge... Am văzut una plângând. E ciudat... dar e adevărat. De ce o fi plâns acest animal omenesc nu știu.

Și cu toate astea n-o desprețuiesc. Și această femeie a fost odată vergină. Și aceasta femeie a avut în privire ardoare, în surâs inocență. Astăzi — o față spoită, o rânjire pentru bani, un surâs care vrea să fie cochet și seducător și care pentru orcine din oamenii mai nobil organizat nu poate insuf[la] decât dezgust... Și dacă n-ar surâde cel puțin... Dacă s-ar oferi pur și simplu ca mașine ale deșertării sexuale. Dar nu ! Ele surâd cu fața lor spoită, nici par  fețe frivole spoite gros cu roșu, căci urâciunea morții nu consistă în ea însăși, ci totdeuna în simulațiunea vieții.

*

Juni cu corpuri slabe, cu suflete stoarse trec pe sub ferestre roșii — și e destul un sunet răgușit din partea lor ca să vezi aprinzându-se un chibrit la [a] cărui lumină zărești o față spoită, ca o mască rânjind o desfrânare absurdă, grețoasă. (manuscris)

Mihai Eminescu, Opere vol. VII Proză literară [Casele negre] 

Frumusețea ca proporție de mișcări

S-a zis de mult că frumusețea consistă în proporția de forme. Nimărui nu i-a venit în minte că consistă în proporția de mișcări și, cu toate acestea, asta e adevărata fumusețe. Frumuseți moarte sunt cele cu proporție de forme, frumuseți vii cele cu proporție de mișcări. E evident că această proporție de mișcare unde nimic nu e prea întins, nimic prea flasc, e o stare de echilibru — fericirea. Se-nțelege că instinctiv b[ărbatul] îmblă să comunice mișcarea reproducțiunii lui într-un paingeniș atât de armonic de linii de mișcare pentru ca și copilul să fie frumos. De-aceea uimirea și dulcea părere de rău care ne apucă de câte ori vedem o femeie frumoasă. De ce nu-i a mea ? De ce aceasta nu-i a mea ?

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Frumusețea ca  proporție de mișcări] (manuscris)

Poligamia

Actul procreării este unul adevărat la poligami. Cheful oriental e starea sufletească deosebită în care mahomedanul se apropie de *** sa fermecătoare. Apoi schimbarea femeilor face și ea ca actul să nu devină ceva mecanic și obișnuit, ci în genere cel mai dulce act de dragoste. Copiii rezultați din astfel de îmbrățișări trebuie să fie frumoși, bine conformați și ageri la minte. Cum e în cazul căsătoriei? E rutină conjugală, fără dragoste și fără ură; actul e animalic în cel mai rău sens al cuvântului, e o mișcare automată plăcută. De aici copii nerozi, produși ca la fabrică [...]

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Această rațiune face din istorie un veșnic cerc]

În original scris în germană (am preluat traducerea românească din volum):

Der Actus der Zeugung bei den Poligamen ist wahrhaftig einer, der orientalische Kief  ist der eigenthümliche Gemüthzustand, in dem sich der Mahomedane seiner reizenden *** nähert. Da ist es auch der Wechsel der Weiber, der den Actus nicht zu einer maschinemnässigen Gewohnheit, sondern zu dem süssesten Liebesact überhaupt macht. Kinder aus solchen Umarmungen müssen schön, wohlgebildet und offenen Köpfe sein. Wie ist es bei der Ehe ? Es ist der häusliche Schlendrian ohne Liebe und ohne Hass, thierisch im schlechtesten Sinne des Wortes ist der Actus, er ist eine gefällige Automatenbewegung. Darum fabrikmässig erzeugte blöde Kinder [...]

Sub dictatul penisului

Atât e de adevărat că la genitale e punctul central care dictează toate mișcările celelalte, încât aproape toate prostiile capului sunt făcute sub dictatul penisului.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Fiziologie și anatomie]

Energie genetică și abstinență

Cine știe durerea și furia voluptoasă cu care omul lucrează pe femeia pe care-o iubește, recunoaște că energia grămădită în el de mult timp are o singură direcție, aceea pe care o are universul întreg și că această energie nu este decât o fracțiune a acelei energii universale care crește cu abstinența - se-nțelege.

Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Energie genetică și abstinență]

Manuscrisul 2255 pagina 388r