Sonet - Răsai asupra mea...

Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.

Speranța mea tu n-o lăsa să moară
Deși al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară.

Străin de toți, pierdut în suferința
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic și n-am tărie.

Dă-mi tinereța mea, redă-mi credința
Și reapari din cerul tău de stele;
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!

(sursa: Mihai Eminescu - Poezii publicate postum )

Sonet - Iubind în taină...

Iubind în taină am păstrat tăcere,
Gândind că astfel o să-ți placa ție,
Căci în priviri citeam o veșnicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.

Dar nu mai pot. A dorului tărie
Cuvinte dă duioaselor mistere;
Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere
A celui suflet ce pe al meu știe.

Nu vezi că gura-mi arsă e de sete
Și-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi,
Copila mea cu lungi și blonde plete?

Cu o suflare răcorești suspinu-mi,
C-un zâmbet faci gândirea-mi să se-mbete.
Fă un sfârșit durerii… vin’ la sânu-mi.

Din volumul Poesii (1884) - prima ediție, îngrijită de Maiorescu - ebook gratuit

Sonet - Afară-i toamnă...

Afară-i toamnă, frunză 'mprăștiată,
Iar vântul svârle 'n geamuri grele picuri;
Și tu citești scrisori din roase plicuri
Și într’un ceas gândești la viața toată.

Pierzându-ți timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime 'n ușa ta să bată;
Dar și mai bine-i, când afară-i sloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Și eu astfel mă uit din jeț pe gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceața crește rânduri-rânduri;

De-odat’aud foșnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri...
Iar mâni subțiri și reci mi-acopăr ochii.

Din volumul Poesii (1884) - prima ediție, îngrijită de Maiorescu - ebook gratuit

Sonet - Trecut-au anii...

Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri
Și niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară
Povești și doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nțelese, pline de-nțelesuri -
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri,
O, ceas al tainei, asfințit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieții,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereții
Și mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul crește-n urma mea... mă-ntunec!

Din volumul Poesii (1884) - prima ediție, îngrijită de Maiorescu - ebook gratuit

Shakespeare tradus de Eminescu - Sonetul XXVII

Weary with toil, I haste me to my bed, The dear repose for limbs with travel tired; But then begins a journey in my head, To work my mind, when body's work's expired:	Sătul de lucru caut noaptea patul, Dar al meu suflet un drumeț se face Și pe când trupul doarme-ntins în pace, Pe-a tale urme l-au împins păcatul.
For then my thoughts (from far where I abide) Intend a zealous pilgrimage to thee, And keep my drooping eyelids open wide, Looking on darkness which the blind do see:	E noapte neagră-n ochi-mi, totul tace, Dar mintea-mi vede ­- genele holbate; Ca și un orb mă simt în întuneric Și totuși înainte-mi zi se face.
Save that my soul's imaginary sight Presents thy shadow to my sightless view, Which, like a jewel hung in ghastly night, Makes black night beauteous and her old face new.	E chipul tău, lumină necrezută De frumuseți, de taină, curăție, Ce nopții reci lucire-i împrumută.
Lo, thus, by day my limbs, by night my mind,  For thee, and for myself, no quiet find.	Din cauza ta, bălaia mea soție, Cât ziulica trupu-odihnă n-are, Iar noaptea sufletul în cale pleacă.

Mihai Eminescu, Opere vol. IV Poezii postume [Sătul de lucru]