„Ziua de 4/16 fevr. 876 a fost cea mai fericită a vieţii mele. Eu am ţinut pe Veronica în braţe, şi am strâns-o la piept, am sărutat-o. Ea mi-a dăruit flori albastre pe care le voi ţinea toată viaţa mea. Draga mamei. Ce frumoasă e, ce dulce-i gura ei cea moale şi fină, obrazul ei atât de...”
Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium, 1993, p.1054
(via blogul Eminescu mon amour al lui Dragos C.)
Se afișează postările cu eticheta personale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta personale. Afișați toate postările
joi, 19 februarie 2015
sâmbătă, 19 iulie 2014
Când te-am văzut, Verena...
Când te-am văzut, Verena, atunci am zis în sine-mi
Zăvor voi pune minții-mi, simțirei mele lacăt,
Să nu pătrundă dulce zâmbirea ta din treacăt
Prin ușile gândirei, cămara tristei inemi.
Căci nu voiam să ardă pe-al patimilor rug
Al gândurilor sânge și sufletu-n cântare-mi;
Și nu voiam a vieții iluzie s-o sfaremi
Cu ochii tăi de-un dulce, puternic vicleșug.
Te miri atunci, crăiasă, când tu zâmbești, că tac:
Eu idolului mândru scot ochii blânzi de șerpe,
La rodul gurii tale gândirile-mi sunt sterpe,
De cărnurile albe eu fălcile-ți dizbrac.
Și pielea de deasupra și buzele le tai.
Hidoasa căpățină de păru-i despoiată,
Din sânge și din flegmă scârbos e închegată.
O, ce rămase-atuncea naintea minții-mi? Vai!
Nu-mi mrejuiai gândirea cu perii tăi cei deși,
Nu-mi pătrundeai, tu idol, în gând vrodinioară;
Pentru că porți pe oase un obrăzar de ceară,
Păreai a fi-nceputul frumos al unui leș.
(continuarea aici)
Mihai Eminescu, Opere vol. IV Poezii postume [Când te-am văzut, Verena...]
Zăvor voi pune minții-mi, simțirei mele lacăt,
Să nu pătrundă dulce zâmbirea ta din treacăt
Prin ușile gândirei, cămara tristei inemi.
Căci nu voiam să ardă pe-al patimilor rug
Al gândurilor sânge și sufletu-n cântare-mi;
Și nu voiam a vieții iluzie s-o sfaremi
Cu ochii tăi de-un dulce, puternic vicleșug.
Te miri atunci, crăiasă, când tu zâmbești, că tac:
Eu idolului mândru scot ochii blânzi de șerpe,
La rodul gurii tale gândirile-mi sunt sterpe,
De cărnurile albe eu fălcile-ți dizbrac.
Și pielea de deasupra și buzele le tai.
Hidoasa căpățină de păru-i despoiată,
Din sânge și din flegmă scârbos e închegată.
O, ce rămase-atuncea naintea minții-mi? Vai!
Nu-mi mrejuiai gândirea cu perii tăi cei deși,
Nu-mi pătrundeai, tu idol, în gând vrodinioară;
Pentru că porți pe oase un obrăzar de ceară,
Păreai a fi-nceputul frumos al unui leș.
(continuarea aici)
Mihai Eminescu, Opere vol. IV Poezii postume [Când te-am văzut, Verena...]
luni, 2 iunie 2014
Toamna vieții
Toamna anului e una pe an, apoi [î]i urmează primăvară. Toamna vieții vine fără să știi când, nici de unde... numai vezi că totul a trecut pentru a nu se mai întoarce. Ș-atunci se simte omul bătrân, foarte bătrân, și ar vrea să moară.
dintr-o scrisoare a lui Eminescu către sora sa, Harieta, din 6 februarie 1880
Mihai Eminescu, Opere vol. XVI Corespondență [Corespondența trimisă - 1880 - Harieta Eminovici]
dintr-o scrisoare a lui Eminescu către sora sa, Harieta, din 6 februarie 1880
Mihai Eminescu, Opere vol. XVI Corespondență [Corespondența trimisă - 1880 - Harieta Eminovici]
duminică, 1 iunie 2014
Suveniri din copilărie
La Dziercek în casa cu plopii. Grădina cu mere în care-mi făcusem cuib și găseam mere toamna, rămase din scuturătură. Pazirski.
Galeria de tablouri. În căsuța din grădină lipisem pe păreți chipuri rupte din jurnale — ca un quodlibet — și o numeam galerie de tablouri, pentru vederea cărui trebuia să se plătească entrée.
Teatru l-am jucat o dată în odaia din pod, în care ședeam cu Arm[e]anul, a doua în grădină, „Landhaus an der Heerstrasse” — „Liebele[ie]n am Fenster”.
Grospapa — bostanul găurit cu lumânare —. Scuturatul ferestei. Curiozitatea lui Dzierzek, care iese noaptea cu ciubucul, ca să vadă ce-i, — un ucenic sare dintr-un măr, Dzierzek după el, sare gardul și-ncape-n gura unor câni.
Domnișoara cea bătrână de sus.
Sentimentalismul lui Scheffer.
În casa lângă fântână:
Mâncam *** de foame, făceam chisăliță și povidlă. Învățând în ist. nat. despre maimuțe — ne suiam în nuci spre a le imita și-a-nvăța lecția.
Porcul leșesc, care voia să se înăsprească prin răceală. Modul cu care-a venit cu cățel — cu purcel din Galiția.
Gramatica lui Ollendorf.
Maria Buicliu.
Vlachos.
M. Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Suveniri din copilărie]
Note:
Dzierzek (Ţirtec) - un ucrainean la care Eminescu a stat în gazdă când era elev la Cernăuţi.
quodlibet - ce (îţi) place (lat.)
entrée - (aici: taxă de) intrare (fr.)
„Das Landhaus an der Heerstrasse” - piesă de teatru de August von Kotzebue
Grospapa - bunic (germ.)
bostanul găurit cu lumânare, scuturatul ferestei - colegii care stăteau cu Eminescu în gazdă l-au speriat cu o „stafie” care era de fapt un bostan cu lumânare, mişcând şi fereastra, legată cu o sfoară (au povestit întâmplarea în cartea Mărturii despre Eminescu).
povidlă - magiun (un fel de gem de prune)
Galiția - zonă din vestul Ucrainei, fostă provincie a Imperiului Habsburgic.
Vlachos - valah, aromân (gr.); poate fi şi nume de persoană.
Galeria de tablouri. În căsuța din grădină lipisem pe păreți chipuri rupte din jurnale — ca un quodlibet — și o numeam galerie de tablouri, pentru vederea cărui trebuia să se plătească entrée.
Teatru l-am jucat o dată în odaia din pod, în care ședeam cu Arm[e]anul, a doua în grădină, „Landhaus an der Heerstrasse” — „Liebele[ie]n am Fenster”.
Grospapa — bostanul găurit cu lumânare —. Scuturatul ferestei. Curiozitatea lui Dzierzek, care iese noaptea cu ciubucul, ca să vadă ce-i, — un ucenic sare dintr-un măr, Dzierzek după el, sare gardul și-ncape-n gura unor câni.
Domnișoara cea bătrână de sus.
Sentimentalismul lui Scheffer.
În casa lângă fântână:
Mâncam *** de foame, făceam chisăliță și povidlă. Învățând în ist. nat. despre maimuțe — ne suiam în nuci spre a le imita și-a-nvăța lecția.
Porcul leșesc, care voia să se înăsprească prin răceală. Modul cu care-a venit cu cățel — cu purcel din Galiția.
Gramatica lui Ollendorf.
Maria Buicliu.
Vlachos.
M. Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Suveniri din copilărie]
Note:
Dzierzek (Ţirtec) - un ucrainean la care Eminescu a stat în gazdă când era elev la Cernăuţi.
quodlibet - ce (îţi) place (lat.)
entrée - (aici: taxă de) intrare (fr.)
„Das Landhaus an der Heerstrasse” - piesă de teatru de August von Kotzebue
Grospapa - bunic (germ.)
bostanul găurit cu lumânare, scuturatul ferestei - colegii care stăteau cu Eminescu în gazdă l-au speriat cu o „stafie” care era de fapt un bostan cu lumânare, mişcând şi fereastra, legată cu o sfoară (au povestit întâmplarea în cartea Mărturii despre Eminescu).
povidlă - magiun (un fel de gem de prune)
Galiția - zonă din vestul Ucrainei, fostă provincie a Imperiului Habsburgic.
Vlachos - valah, aromân (gr.); poate fi şi nume de persoană.
miercuri, 9 aprilie 2014
Despre Ilie, fratele mort în adolescență
De câte ori voi să-mi închipuiesc figura unui om nobil și inteligent pe care nu-l cunosc îmi iese Ilie nainte — pare că văd înaintea mea ochii lui albaștri — de câte ori citesc un pasagiu înțelept îmi pare că-l aud citit de glasul lui. I se prezintă oare orișicui ideea unei persoane iubite (și pierdute) în închipuirile cele mai valoroase și mai prețuite ale sufletului său, sau este asta numai în cazul meu? Și daca li s-ar prezenta într-adevăr, ce însemnează asta? Chiar dacă mă-nchipuiesc mare, onorat, sapient, îmi pare c-aș voi s-o fiu sub forma lui și nu sub a mea, pare că când mă primblu picioarele și corpul meu au acea legănare proprie mersului său — oare nu sunt eu el, cu toate diferințele? De la simpatia deosebită s-ar putea conchide la asemănare, din această nedispozițiune a chipului său — la identitate.
Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Despre Ilie, fratele poetului]
Mihai Eminescu, Opere vol. XV Fragmentarium [Despre Ilie, fratele poetului]
Abonați-vă la:
Postări (Atom)